fbpx
1.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI MARAMUREȘDe Praznicul Întâmpinării Domnului, hramul de iarnă al Mănăstirii Moisei

De Praznicul Întâmpinării Domnului, hramul de iarnă al Mănăstirii Moisei

Publicat în

spot_img
spot_img

A devenit deja o tradiție la Mănăstirea Moisei din Maramureșul Voievodal ca Praznicul Întâmpinării Domnului, din 2 februarie al fiecărui an, să fie sărbătorit ca hram de iarnă.

În mijlocul credincioșilor se va afla Preasfințitul Părinte Timotei, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului pentru a săvârși Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, dar și pentru a ne pune la suflet un cuvânt de învățătură despre praznicul „Întâmpinării Domnului”.

Sfânta Liturghie Arhierească va începe de la ora 10.00.

„Vă așteptăm cu drag de acest praznic împărătesc să primim binecuvântarea lui Dumnezeu și sa ne bucurăm împreună!” – este invitația celor de la Mănăstire.

Andrei Buda

Articole recente

”Timișoara Muzicală” își va deschide peste câteva zile porțile, în capitala Banatului

Opera Gala, Turandot sau Otello sunt doar câteva dintre spectacolele de operă la care timișorenii și nu numai își pot cumpăra deja bilete, în vreme ce Filarmonica Banatul este pregătită să pună în scenă o serie de recitaluri și concerte simfonice care cu siguranță vor satisface și cele mai exigente pretenții ale melomanilor.

Corona Braşov a câştigat titlul de campioană la hochei

CSM Corona Braşov a câştigat, miercuri seara, Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă şi a realizat o triplă istorică, după ce în acest an a cucerit Cupa României şi s-a impus în competiţia regională Erste Liga.

Corvinul Hunedoara s-a calificat în finala Cupei României

Finala Cupei României va avea loc pe 15 mai, la Sibiu.

O tânără din Piteşti a câştigat Marele Premiu al Festivalului Concurs Naţional „Ilie Micu” de la Sibiu

Gabriela Silvia Vişinescu de la Şcoala Populară de Arte din Piteşti a câştigat Marele Premiu al Festivalului Concurs Naţional de Interpretare Vocală "Ilie Micu" din Sibiu, secţiunea Muzică uşoară, care a avut loc la Sala Thalia.

Mai multe articole de același fel

Concert „Madrigal for Babies” la Sighetu Marmației

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Cezar Verlan, invită publicul din județul Maramureș la Concertul Extraordinar „Madrigal for Babies”, eveniment creat special pentru bebeluși (0-12 luni) și părinții acestora, precum și femei însărcinate.

Festival Madrigal la Baia Mare

În perioada 15 - 28 aprilie 2024, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi invită publicul din județul Maramureș la Festivalul Madrigal, o serie de evenimente culturale remarcabile dedicate spectatorilor de toate vârstele.