fbpx
6.7 C
Cluj-Napoca
AcasăSĂNĂTATEGuvernul a aprobat contractul de finanțare pentru Spitalul Regional Cluj

Guvernul a aprobat contractul de finanțare pentru Spitalul Regional Cluj

Publicat în

spot_img
spot_img

Guvernul României a aprobat, în cadrul ședinței desfășurate joi, 27 ianuarie a.c., contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, în valoare de 305 milioane de euro, în vederea realizării Spitalului Regional de Urgență Cluj.

Unitatea sanitară cu șapte niveluri – subsol, parter și cinci etaje, va avea 849 de paturi, 19 săli de operație și va dispune de o tehnologie avansată, astfel încât să fie asigurate servicii medicale de urgență la cele mai înalte standarde, precum și un act medical de calitate superioară. Acesta va beneficia de un heliport și va avea 1.396 de locuri de parcare.

”Odată cu aprobarea acestui contract, s-a parcurs o etapă esențială în vederea construirii la Cluj a Spitalului Regional, obiectiv de importanță strategică pentru regiunea de nord-vest și pentru întreaga țară/ În ceea ce ne privește, am susținut și vom continua să sprijinim necondiționat acest proiect extrem de important pentru toți clujenii”, a declarat Alin Tișe, președintele C.J. Cluj.

Estimarea este că investiția, în valoare de circa 500 milioane euro, va fi realizată într-o perioadă de maxim șapte ani, iar implementarea acesteia va fi asigurată prin Ministerul Sănătății.

Reamintim, în acest context, faptul că terenul pe care urmează să fie edificat spitalul a fost preluat de către Consiliul Județean Cluj prin Hotărâre de Guvern în anul 2012, după care forul administrativ județean și-a îndeplinit toate obligațiile asumate pentru viabilizarea acestuia.

În luna noiembrie 2017 Consiliul Județean Cluj a predat acest teren către Ministerul Sănătății cu situația pe deplin clară, pentru a se putea obține de către România, prin intermediul Guvernului, finanțarea europeană necesară. Ulterior, Comisia Europeană a aprobat o investiție în valoare de nu mai puțin de 47 de milioane de euro, din Fondul European de Dezvoltare Regională, pentru construirea și dotarea Spitalului Regional de Urgență de la Cluj

Adrian Meitner

Articole recente

O tânără din Piteşti a câştigat Marele Premiu al Festivalului Concurs Naţional „Ilie Micu” de la Sibiu

Gabriela Silvia Vişinescu de la Şcoala Populară de Arte din Piteşti a câştigat Marele Premiu al Festivalului Concurs Naţional de Interpretare Vocală "Ilie Micu" din Sibiu, secţiunea Muzică uşoară, care a avut loc la Sala Thalia.

Festivalul ”Săptămâna Haferland” va avea loc între 8 şi 11 august, în zece sate din Ţara Ovăzului

Tema ediţiei din acest an a festivalului este "Istorie, tradiţie şi cultură. Ieri şi azi în Haferland".

”Dăm Click pe România” a inițiat înscrierile prin care școlile, liceele, grădinițele și asociațiile pot primi calculatoare

Dăm Click pe România este un proiect al asociației Ateliere Fără Frontiere prin care anual 4.000 de calculatoare recondiționate sunt donate către unitățile de învățământ care nu au echipamentele necesare de pe care elevii să poată învăța noțiune digitale de bază.

Rectorul UPET s-a înscris în PSD și candidează pentru Consiliul local Petroșani

Revenirea lui Sorin Radu în viața politică se întâmplă după mai bine de 4 ani în care rectorul a ales să se dedice în totalitate mediului academic

Mai multe articole de același fel