INTERVIU| Diana Borodi: „Consider că este important ca fiecare artist să-și construiască propriul drum”

Data:

Diana Borodi, o tânără interpretă de muzică populară din Baia Mare, dorește să vă aducă un moment de bună dispoziție printr-un colaj live de la un eveniment recent și totodată, astăzi, vom afla mai multe informații despre ea. 

De când ai început să cânţi şi cine te-a îndrumat înspre muzica?

Diana: Atunci când eram mică nu eram atrasă muzica populară și nu mă vedeam să cânt sau să agreez vreodată genul acesta de muzică. Dar în vara anului 2008, am participat la niște cursuri de dans popular care au fost organizate în satul Iadăra, unde locuiesc bunicii mei, iar din toamnă, am venit în Baia Mare, închiriindu-mă în Ansamblul „Tradiții Maramureșene”, unde îndrumătorii mei au fost: Amalia Mureșan și Alexandru Chioran. Ulterior, în 2012, în cadrul ansamblului s-au deschis două clase de canto popular sub îndrumarea profesorilor Mihaela Iacob-Dan și Marcel Seraz. Elevii care au beneficiat de orele de canto ale domnilor profesori, au fost selectați în urma unei probe de auz muzical, pentru care „m-am pregătit” singură, cântând prin casă. Următoarea perioadă din dezvoltarea mea s-a concretizat la Palatul Copiilor din Baia Mare, sub îndrumarea domnului  profesor Marcel Both, care a stat la baza pregătirii mele pentru participarea la primele concursuri de folclor.”

Care consideri că a fost cel mai important eveniment din cariera ta artistică?

Diana: „Începând cu clasa a-9-a, muzica nu a mai reprezentat pentru mine doar un hooby, ci am ales să studiez la un nivel mai înalt, înscriindu-mă la un liceu de profil – Colegiul de Arte din Baia Mare. Sub îndrumarea doamnei profesoare Bob Elena Mihaela, am continuat maratonul concursurilor de folclor, ajungând să particip, atât la concursuri naționale, cât și internaționale de prestigiu. Cel mai important moment din activitatea mea artistică în ceea ce privește concursurile, a fost în toamna anului 2017, când am obținut Marele Premiu al Concursului Internațional LIRA. De-a lungul timpului, am mai obținut și alte premii importante la diferite concursuri, dar acesta mi-a adus cea mai mare satisfacție.”

Ce-ți dorești cel mai mult de la cariera de artistă?

Diana: „Îmi doresc să evoluez cât mai mult, să ajuns să am propriile albume, iar prin ceea ce fac să ajung să fiu cât mai apreciată de cei care mă ascultă. Mi-ar plăcea să colaborez cu ansambluri de prestigiu din țară   și să particip la diferite turnee internaționale.” 

Pe lângă muzică, mai ai și alte pasiuni?

Diana: „Chiar dacă muzica este principala mea pasiune, fiind studentă la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, în timpul liber, îmi place să citesc foarte mult, iar de aceea am ales să studiez în paralel literatura, în cadrul Facultății de Litere din Baia Mare, specializare Română-Engleză. Acestea sunt cele două pasiuni principale ale mele, dar îmi place și să socializez, să petrec timp cu cei dragi, urmărind filme sau seriale.”

 

Ai un model sau vreo personalitate din lumea muzicală care te inspiră?

Diana: „Am mulți artiști pe care îi apreciez pentru munca lor și mi-ar plăcea să le calc pe urme, însă, consider că este important ca fiecare artist să își construiască propriul drum, fără a încerca să copieze pe cineva. Printre artiștii mei preferați se numără: Lavinia Goste, Petrică Mureșan, Andra, Ioan Dordoi.”

Ai participat și la alte evenimente în afară de concursuri și spectacole? Iar dacă ai participat, de la ce vârstă?

Diana: „La vârsta de 16 ani am început să particip și la alte tipuri de evenimente, moment în care a debutat și colaborarea mea cu formația Pronomic din Baia Mare, care persistă și în prezent. De-a lungul anilor, am participat alături de colegii mei la multe evenimente private, iar o parte dintre ele pot fi vizualizate pe canalul meu de YouTube, datorită momentelor live surprinse în cadrul acestora. De curând am încărcat un colaj live, de la un eveniment recent, pe care vă invit să-l urmăriți:

În final, ce ai vrea să transmiți ceva celor dragi?

Diana: Doresc să îi salut pe toți cei dragi, pe toți cei care mă apreciază, pe toți cei care au stat la baza evoluției și a formării mele, în special, pe părinții mei și totodată, doresc să le mulțumesc tuturor celor care-mi urmăresc activitatea. Pentru a fi la curent cu activitatea mea artistică, mă puteți urmări pe pagina oficială de facebook: Diana Borodi și pe canalul meu de youtube: https://www.youtube.com/channel/UCy4wQgcjw9o5zpNeeKH48dQ”

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

În weekend a avut loc Festivalului corurilor de copii și tineret „Timotei Popovici”

Evenimentul a avut loc la Palatul Cultural și a debutat cu o triplă lansare de carte: primul volum intitulat „Episcopii Caransebeșului și muzica”, sub condeiul domnului prof. univ. dr. Dumitru Jompan și sub tiparul Editurii Episcopiei Caransebeșului, „Cercetări și studii: etno-muzicologie, bizantinologie și etnologie”, nr. 5/2022, sub condeiul prof. univ. dr. habil.

24 de lucrări ale artistului Aurel Sârbu, vernisate în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș

Expoziția reunește lucrări reprezentative pentru activitatea de peste 30 de ani a pictorului, a căror tematică a fost inspirată de poezia și filosofia lui Lucian Blaga, precum și de lumea satului românesc.