FC Hermannstadt a câștigat primul amical disputat în Antalya

Data:

FC Hermannstadt a câștigat primul dintre amicalele programate în cantonamentul din Antalya, acolo unde se află de vineri. Marți seara, ”alb-roșii” au câștigat cu 1-0 duelul cu FC Saburtalo Tbilisi, ocupanta locului 4 în sezonul precedent al primului eșalon din Georgia.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Ionuț Năstăsie din pasa lui Alexandru Pantea, în minutul 11.
Marius Măldărășanu, antrenorul sibienilor, nu i-a putut folosi în acest meci, potrivit informațiilor furnizate de club, pe Ioan Hora și Andrei Blejdea, doi dintre cei cinci jucători achiziționați de echipă în această iarnă, care acuză ceva probleme de ordin medical.

În absența acestora, Măldărășanu a început partida cu ”unsprezecele”: Ionuț Pop – Alexandru Pantea, Paul Antoche, Ionuț Stoica, Raul Opruț, Ionuț Biceanu, Ionuț Năstăsie, Silviu Balaure, Cosmin Bucuroiu, Petrișor Petrescu, Valentin Buhăcianu. Pe parcurs au mai fost utilizați portarul Vlad Muțiu și jucătorii de câmp Ianis Gîndilă, Baba Alhassan, Saeed Issah, Gheorghe Tomșa, Alexandru Oroian, Călin Popescu, Daniel Paraschiv și Gabriel Șerban.

Analizând lotul deplasat de FC Hermannstadt în Turcia și jucătorii enumerați mai sus, constatăm că nu au fost folosiți în acest amical nici Călin Grecu (portar), Florin Bejan și Mino Sota, însă despre aceștia clubul nu a precizat nimic.

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Sibiu organizează online, “Târgul ofertelor educaţionale”

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Sibiu împreună cu câteva companii din judeţ organizează marţi şi miercuri, online, "Târgul ofertelor educaţionale", pe site-ul www.scoaladualasibiu.ro, unde elevii pot afla informaţii despre liceele şi colegiile unde pot învăţa meserii.

CFR Cluj, campioana României!

CFR Cluj - Universitatea Craiova 2-1, în penultima etapă a play-off-ului Ligii 1. Elevii lui Dan Petrescu au devenit matematic campioni, înainte de ultima rundă, când o întâlnesc la Buzău pe FCSB.