Elev de clasa a şasea, din Turda, bătut cu pumnii şi picioarele de profesorul de matematică, în timpul orei

Data:

Poliţiştii din Cluj fac cercetări în cazul unui elev de clasa a şasea din Turda care ar fi fost bătut cu pumnii şi picioarele de profesorul de matematică. Oamenii legii s-au autosesizat în acest caz, până în prezent nefiind depusă nicio plângere privind incidentul care s-ar fi petrecut în şcoală.

“Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, referitoare la un elev al unei unităţi şcolare din municipiul Turda, care ar fi fost agresat fizic de un cadru didactic, la data de 15 februarie a.c., poliţiştii municipiului Turda s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă. Astfel, în cauză au fost demarate cercetări şi vor fi efectuate verificări pentru a fi stabilite toate circumstanţele în care a avut loc evenimentul”, a anunţat, miercuri, Poliţia Judeţeană Cluj.

Conform sursei citate, cazul se află în atenţia poliţiştilor din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară Cluj. 

“Menţionăm faptul că până în acest moment, la nivelul Poliţiei municipiului Turda, nu a fost depusă nicio plângere referitoare la evenimentul care ar fi avut loc în unitatea de învăţământ”, a precizat Poliţia. 

Presa locală a relatat că băiatul, elev în clasa a VI-a la Şcoala “Horia, Cloşca şi Crişan” din Turda, ar fi fost bătut, marţi, cu pumnii şi picioare de profesorul de matematică, în timpul orei.

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

Clujul este singurul județ în care se emit certificate de urbanism digitale

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a lansat, marţi, o platformă web dedicată emiterii, în format digital, a certificatelor de urbanism, devenind, astfel, primul for din ţară care emite astfel de documente în format digital.

Lucrări ale unor fotografi şi cineaşti maghiari, prezentate la Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Expoziţia va fi deschisă până la data de 5 iunie şi prezintă lucrări care provin din expoziţiile “Fotografii ale unor artişti plastici” şi “Fotografii ale unor cineaşti”, expuse anterior la Muzeul de Artă Contemporană (Műcsarnok) din Budapesta.