Municipiul Târgu Mureș are o nouă identitate vizuală

Data:

A fost finalizată noua identitate vizuală a Primăriei Municipiului Târgu Mureş, al cărei scop este de a oferi o imagine unitară instituției, pentru ca locuitorii să poată identifica mai uşor activităţile, competenţele şi serviciile. Identitatea vizuală este construită pe valorile existente și se dorește a fi, totodată, modernă și atemporală.

Reprezentanții societății Rubikom SRL au prezentat astăzi manualul de identitate vizuală la un eveniment organizat pentru reprezentanții mass-media. Liderul creativ Balázs Porcsalmi a declarat, că noua identitate vizuală se bazează pe valorile instituției, pe stema și pe particularitățile orașului. „Sistemul grafic face ca activitățile Primăriei Municipiului Târgu Mureș să fie transparente și ușor de înțeles, contribuie la construirea încrederii și a unei relații mai puternice între municipalitate și locuitorii orașului. Pe lângă aspectul grafic unificat, a fost important să se creeze un echilibru între limbajul vizual formal și apropiat de cel uman, a adăugat expertul.

Primarul Soós Zoltán a declarat la prezentare că municipiul Târgu Mureş este un oraş în curs de dezvoltare, iar acest lucru trebuie să fie reprezentat și în imaginea instituției. „Noua imagine vizuală oferă instituției un aspect unic, modern, în toate interfețele offline și online, reprezentând astfel orașul”, a spus edilul.

La eveniment, viceprimarul Portik Vilmos a subliniat că punerea în practică a elementelor de identitate vizuală este un proces mai lung, până când în final elementele de imagine vor fi vizibile pe toate interfețele aferente instituției.

Tranziția către noua identitate vizuală va face instituția mai  ușor de identificat și activitățile, competențele și serviciile sale mai vizibile și transparente.

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

128 de case tradiționale, reabilitate cu 9 milioane de euro, bani de la PNRR

128 de case tradiționale din toată România urmează să fie reabilitate prin PNRR, valoarea proiectului fiind estimată la 9 milioane de euro. Pentru marcarea, semnalizarea și marketizarea obiectivelor incluse în cadrul rutei a mai fost prevăzută o sumă adițională de 600.000 euro