Un șofer de 63 de ani a ajuns la spital în stare critică după ce a pierdut controlul mașinii, a izbit un stâlp de electricitate, apoi a revenit pe șosea unde s-a oprit în mijlocul drumului.
Accidentul s-a petrecut pe Drumul Județean 173 G, la intrarea în localitatea Orheiu Bistriței. Cei de la descarcerare au găsit conducătorul auto proiectat pe scaunul din dreapta-faţă, inconștient. L-au extras și predat echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD. Bărbatul era puternic lovit la cap.
Au intervenit două echipaje de descarcerare, un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița.

Se pare că înainte de accident, bărbatul de 63 de ani ar fi acroșat în altă localitate un automobil condus de o tânără, i-a rupt oglinda din partea stânga și i-a atins portierele. Șoferița a sunat la 112 să anunțe evenimentul și i s-a spus să aștepte pentru că poliția e la alt accident, tot în zona în care se afla ea. Fata a văzut echipajele de poliție și a mers și ea să vadă evenimetul. Nu mică i-a fost mirarea când a văzut că era mașina care o lovise.
Bărbatul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, urmând a i se recolta mostre biologice la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit un dosar penal, iar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a avut loc evenimentul.
Foto: ISU Bistrita-Nasaud