Ilie Poenaru spune că va pleca de la Gaz Metan Mediaş

Data:

Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş, Ilie Poenaru, a avut, joi, o discuţie cu conducerea clubului, iar la capătul acesteia a declarat că va părăsi gruparea ardeleană.

“Acum am ieşit de la discuţii, în principiu, da (n.r. – că s-a despărţit de club). Va fi foarte greu să continue, au mai rămas puţini jucători din cei care au jucat până acum, sunt foarte mulţi copii. Nu ştiu dacă vor mai exista alte variante, va fi foarte greu… Probabil că vor duce competiţia până la final, dar rezultatele vor fi cele care vor fi. Sunt copii buni aici, copii dornici de afirmare, dar e o diferenţă mare. Vorbim de copii care vin de la under 19 şi să dea piept cu rigorile Ligii I este foarte greu. Discuţia mea cu jucătorii a fost următoarea: Stăm şi continuăm, în condiţiile în care nu suntem plătiţi de 4-5 luni. Dacă până în vară mai primim un salariu… Ajunsesem la un acord cu ei ca să ni se facă cesiuni pe tot ceea ce vom avea de luat. Dar clubul şi cei care sunt implicaţi în viaţa lui să facă în aşa fel încât să achite aceste datorii, aceste litigii, ca să nu mai fim depunctaţi. Şi nu neapărat că garantam noi marea cu sarea, dar eram hotărâţi să ne salvăm. Dar văzând că ni se iau două puncte, care însemnau 50.000 de euro achitarea lui Ronaldo Deaconu, şi nu trebuia să-i dea 50.000, pentru că Roni a fost deschis, trebuia să-i dai doar ceva să vadă băiatul că ai intenţii bune faţă de el. De aici, jucătorii au zis: . Nu am mai avut nicio putere asupra lor şi nu am mai putut să iau nicio decizie în privinţa asta. De aici s-a rupt totul, am văzut că nu avem continuitate, să se creeze o oarecare linişte la nivel juridic, adică achitarea acestor litigii, ca noi să continuăm cu punctele câştigate”, a declarat Poenaru la ProX.

Clubul Gaz Metan Mediaş se confruntă cu grave probleme financiare, iar opt jucători şi-au reziliat contractele. Trei dintre aceştia, Vlad Morar, Răzvan Grădinaru şi Gabriel de Moura, au semnat cu Dinamo, rivală a medieşenilor în lupta pentru evitarea retrogradării.

Meciul Dinamo – Gaz Metan Mediaş va avea loc, vineri, de la ora 19.55, în etapa a XXVII-a a Ligii I.

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

CFR Cluj, campioana României!

CFR Cluj - Universitatea Craiova 2-1, în penultima etapă a play-off-ului Ligii 1. Elevii lui Dan Petrescu au devenit matematic campioni, înainte de ultima rundă, când o întâlnesc la Buzău pe FCSB.

Petrolul și Hermannstadt revin în Liga 1! Dinamo, duel-șoc la barajul pentru menținere/promovare

În această după-amiază s-au disputat, simultan, meciurile din ultima etapă a play-off-ului din Liga 2. În urma rezultatelor, Petrolul și Hermannstadt au încheiat sezonul pe primele două poziții, promovând direct, în timp ce U Cluj și CSA Steaua au terminat pe pozițiile 3 și 4.