Ca în fiecare an, stațiunea montană Staja a pregătit pentru lunile de iarnă o serie de evenimente vesele, menite să atragă un număr cât mai mare de turiști, care să aibă parte de multă distracție și de zile de neuitat. La acest sfârșit de săptămână, în 19 februarie, stațiunea va găzdui unul din cele mai îndrăgite evenimente de sezon, „Festivalul oamenilor de zăpadă”, care se desfășoară în fiecare iarnă, începând din anul 2013.
„Orice turist care se află în Straja poate să lucreze în zăpadă, iar oamenii au fel de fel de idei. În fiecare an copiii îl fac pe ursul Baloo. Unii participanţi îşi pun muzică, unii au chiar DJ. Ceea ce este important este faptul că vezi oameni fericiţi, părinţi care nu vin pentru premii, ci pentru a-şi aduce aminte de când erau copii. Iar alături de ei se află copiii. E foarte frumos când vezi alături părinţi, copii, bunici, prieteni”, a declarat, vineri, cabanierul Emil Părău, iniţiatorul festivalului
Organizatorii au pregătit premii pentru toţi participanţii.
În ceea ce priveşte starea pârtiilor din Straja, acestea au fost apreciate de salvamontişti cu nota 8 pe o scară de la 1 la 10.
În această perioadă se poate practica şi schiul de tură pe văi, dar salvamontiştii recomandă atenţie la unghiurile mari de pantă unde zăpada este îngheţată.
