Transilvania mea | Concurs la Crivadia. Partea a IV-a. Probele

Data:

Seara am stat un pic la un foculeț de tabără, după care (mare parte dintre) noi organizatorii ne-am băgat în corturi. Alții or rămas să exerseze cântece la chitară și voce solo sau ceva gen cor dezacordat. Noi, organizatorii responsabili, ne-am trezit dis-de-dimineață să pregătim foile de concurs, de la fișele de participare, normele de protecția muncii, testele teoretice etc. Bine, toate astea le-a făcut mai mult Clau, ajutată fiind de Radu care îi turna din când în când cafea în cană, să nu încurce foile.

Nelu cu Dorin bântuiau prin iarba udă și aduceau lemne, ei știu de pe unde. Bănuiesc că din albia râului că prea erau umede. La ora opt fix mi-am scos din borseta pe care o purtam la brâu un fluier de arbitru, din metal. Am suflat de trei ori în el din toți bojocii. Din diferite corturi s-au auzit tot felul de referiri la maică-mea! Nu le-am băgat în seamă că oricum ea nu era de față. Așa că, după fluierături, am început să grăiesc tare, cu o voce de cvasi tenor dar mai mult spre bariton: „Șeeediiințăăăă teeehniiicăăăă la opt și jumătate!”. N-am auzit nici un fermoar de cort care să se desfacă voluntar.

La 08.05 am fluierat din nou de trei ori. Alte înjurături. „Șeeediiințăăăă teeehniiicăăăă la opt și jumătate!”, am reiterat eu informația. De data asta am spus-o de trei ori. Corturile au început să se miște pe interior. Fermoarele rămâneau însă închise. La 08.10 efectul a fost același. La și un sfert n-am mai fluierat, ci numai am strigat „Șeeediiințăăăă teeehniiicăăăă peste 15 minuuuteeeee!!!”. Cinci minute mai târziu erau câțiva concurenți buimăciți care ieșiseră în fața corturilor și se uitau la mine cu o ură imensă. Nu i-am băgat în seamă, că eram stresat.

Au urmat alte două strigări despre ședința tehnică, dar chiar și așa la ora 08.30 la ședința tehnică ne aflam doar noi organizatorii: eu, Clau, Radu, Călin (Jana încă dormea), Nelu, Dorin, Bogdan și ceilalți. Concurenții se trăgeau pe coate să iasă din corturi. Așa că, blând fiind din fire, le-am mai acordat o șansă: „Șeeediiințăăăă teeehniiicăăăă la ora nouăăă!!!”. Parcă mă priveau mai cu drag.

Pe la ora nouă, nouă și un pic, am început ședința tehnică, i-am pus să semneze actele organizate impecabil de Clau, le-am explicat traseul și le-am urat succes în demersul lor de a cuceri „Trofeul Kogaion”, ediția a XIII-a. Bineînțeles că eram oarecum ironic. Că mă uitam la ei sever și ei mă priveau cu priviri pierdute pe culmile munților. Înjurăturile erau doar în gând. N-am stat să fac pe mentalistul, ci am organizat urgent echipele de arbitri. Nu le mai știu din cap, dar la primul post cu arbitri, unde se ținea proba de orientare turistică, imediat după ce urcai o pantă mare, i-am desemnat pe Nelu și pe Dorin. Și cine o mai fi fost. La postul doi cu arbitri, unde se dădea proba teoretică, m-am desemnat pe mine, pe Dragoș, Virgi și Ramona. Or fi fost și alții. La postul trei cu arbitri, de la viaduct, era Mihai C. și Luminița și cu alții. Pe parcurs erau amplasate câteva posturi mute, adică numai niște cartoane vopsite în diagonală alb-roșu, să le găsească concurenții, să nu se rătăcească. Să găsească calea cea bună.

Noi ăștia care eram pe posturile mai depărtate am pornit imediat la drum. Pe Nelu, Dorin și alții i-am lăsat să-și facă damblaua cu organizarea probei de orientare în jurul unei doline extrem de atrăgătoare. Eu, Ramona, Dragoș, Virgi și cine o mai fi fost ne-am pus la umbra unui pom să jucăm zaruri până vin concurenții. Într-un final, după vreo două ceasuri, au ajuns rând pe rând. Iar i-am auzit cum mă înjură în gând. Testul teoretic era făcut de mine, dar nu era așa greu. Vă dau câteva exemple din el, ca să vă convingeți: „Enumerați trei lacuri glaciare din Munții Șureanu”; „Enumerați trei peșteri din Munții Șureanu”; „Care sunt vârfurile de peste 2000 de metri din Munții Șureanu”; „Enumerați trei râuri care izvorăsc din Munții Șureanu”; „Enumerați obiective istorice din Munții Șureanu”; „Menționați câteva specii de animale care trăiesc în Munții Șureanu, specificând denumirile lor în latină”…

…Unii au încercat să copieze, că aveau cărți despre Munții Șureanu în rucsaci. Degeaba. S-au plictisit. Eu, bun la suflet, i-am lăsat să se ascundă după tufe să poată copia. Dar nu au avut cum. Am corectat răspunsurile pe loc și, după ce a plecat ultimul echipaj, am mers în urma lor până la postul 3, unde Luminița și Mihai C. își aruncau reciproc sticle de plastic, pentru a putea colecta apă potabilă. Am plecat toți spre postul patru, unde Radu găsise o stâncă cât de cât compatibilă pentru o probă de alpinism.

Acolo era lume multă, vânzoleală. Se auzeau tot felul de strigăte, gen: „Hai Babyyy, că poți!!!”, „Mai pe stânga ai o priză!”, „Trage cu dreapta și pune genunchiul stâng în stâncă” etc. Radu era transpirat tot, în timp ce încerca să-i țină în coardă pe concurenți. Când am ajuns noi Bogdan tocmai urca pe perete. L-am urmărit cu atenție, poate-poate învăț și eu tehnica. Dar a trebuit să plec spre tabără, că deja Clau făcea cu nervii. Am ajuns, am mâncat și apoi ne-am odihnit o țâră…

După care a urmat fiesta!

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

Transilvania mea | Turul Centenarului. Partea I. Din Deva la Timișoara

Habar nu aveam de turul respectiv. Cum stăteam eu liniștit pe canapea, după Revelion, numai ce primesc un mail de la Bamse. Era 4 ianuarie 2018, iar mail-ul era ceva de genul: băăă nu mergem și noi? Bine, Bamse o fost mai finuț și nu m-o luat cu Băăă!. Mi-o zis „Ciao, Dani!”.

Transilvania mea | Prin Apuseni. O seară la Tarnița

După o curbă, numai ce zărim în zare o mașină de teren în fața unei porți din fața unei case. Îl abandonez pe Ovidiu lângă bagaje și îmi fac curaj să intru în curtea omului. Pustiu ca-n Sahara, doar că era mai frig