Miercuri are loc expoziţia ”100 de ani de relaţii diplomatice între România şi Japonia”

Data:

Expoziţia ”100 de ani de relaţii diplomatice între România şi Japonia” se va deschide miercuri, la ora 16,30, la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Potrivit unui comunicat al MNIR transmis luni AGERPRES, proiectul expoziţional este organizat de Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe în parteneriat cu Ambasada Japoniei şi Muzeul Naţional de Istorie a României, vernisajul urmând să aibă loc în prezenţa ambasadorului Japoniei în România, Hiroshi Ueda.

Vernisajul va include şi un moment artistic susţinut de către Flavia şi Taisuke Sasaki, care vor recita în japoneză “La Steaua” şi “Somnoroase păsărele”.

Expoziţia evidenţiază strânsa legătură istorică dintre cele două ţări, reflectată prin prisma principalelor domenii de cooperare româno-japoneze.

În cadrul expoziţiei sunt incluse numeroase documente şi fotografii provenind din fondurile aflate în păstrarea Arhivelor Diplomatice ale ministerelor de Externe român şi japonez, care prezintă primele contacte dintre suveranii celor două ţări de la finele secolului al XIX-lea, perioada interbelică, odată cu vizita Principelui Carol în Japonia (1920), reluarea activităţii Legaţiei României la Tokyo (iunie 1921), sub conducerea lui Edgar Mavrocordat, şi deschiderea Legaţiei Japoniei la Bucureşti (martie 1922), primul şef al acesteia fiind Genshiro Nishi.

Expoziţia ilustrează activitatea a doi diplomaţi de excepţie acreditaţi la Tokyo şi respectiv, Bucureşti: Gheorghe Băgulescu (1890-1963), autor al unor lucrări remarcabile dedicate culturii japoneze şi posesor al unei colecţii impresionante de artă japoneză, respectiv Chiune Sugihara (1900-1986), căruia în anul 1984 i-a fost conferit titlul de “Drept între Popoare” de către Institutul Memorial al Holocaustului “Yad Vashem” din Ierusalim.

De asemenea, vor fi expuse mai multe obiecte de mare valoare din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României care evidenţiază relaţiile româno-japoneze (ordine şi decoraţii, brevete, opere de artă).

În cadrul expoziţiei sunt prezentate principalele repere în relaţiile comerciale şi economice româno-japoneze, precum şi relaţiile culturale bilaterale.

Expoziţia va fi deschisă până pe 6 martie şi poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 9,00 – 17,00, cu respectarea normelor sanitare în vigoare.

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

Lucrări ale unor fotografi şi cineaşti maghiari, prezentate la Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Expoziţia va fi deschisă până la data de 5 iunie şi prezintă lucrări care provin din expoziţiile “Fotografii ale unor artişti plastici” şi “Fotografii ale unor cineaşti”, expuse anterior la Muzeul de Artă Contemporană (Műcsarnok) din Budapesta.

Ştefan Hell, laureat al Premiului Nobel, conferenţiază la Academia Română

Ştefan Hell, membru de onoare al Academiei Române şi laureat al Premiului Nobel, va conferenţia la Academia Română, joi, în calitate de invitat special al simpozionului internaţional „Biodinamica - o abordare transdisciplinară“.