La Veber, prostia porni comedia. Folosind ca pretext un dineu. Pentr-un ”tăntălău”. Adăugând și-o criză lombară. Ca să strice treaba. Și piesa să iasă ca pe la Paris. Intriga-i ok. Croită cu tâlc, gradată isteț. Cu lipici la lume. Și renume, cert. Astfel ajungând s-o vedem și noi. Să râdem în hohot de eroii ei. De încurcături în care se vâră. Haioase fățiș, hazoase bogat. Larg deconectante, viu aplaudate…

  Francis scrise textul. Alții puindu-l în scenă apoi. Pe plai românesc, când în viață fu, Ion Caramitru. Nu numai ca regizor, ci și ca actor în rol principal. Cu Mălăele-n tandem, nimerit. Strașnici amândoi, intens agreați. Companioni în joc, potriviți, fiindu-le Bindea, Andone, Cheyrouze, Marinescu, Georgescu. Cu toții echipă formând izbutit. Că-s artiști specialiști, cu șarm și entuziasm. Comicului dând exact ce-i nevoie. Spontaneitate, savoare, impact. ”Dineul cu proști” în cazu’ de față, mărturie stând elocvent, vesel, permanent…

sursa foto: tnb.ro