CJ Timiş caută banii necesari reabilitării Castelului Huniade

Data:

Consilierii judeţeni au votat, miercuri, în unanimitate, documentaţia Institutului Naţional al Patrimoniului (INP), avizată de către Comisia Tehnico-Economică a Ministerului Culturii, pentru reabilitarea Castelului Huniade din Timişoara, ridicat între 1308 – 1315 de Carol Robert de Anjou, fiind singura clădire medievală care mai dăinuie în oraş.

Administraţia judeţeană voia ca această clădire monumentală să fie accesibilă publicului în anul 2021 sau cel puţin în anul 2023, când Timişoara va fi Capitală Culturală Europeană.

Valoarea totală a investiţiei se ridică la peste 37.000.000 de euro, iar în cinci luni ar trebui finalizată proiectarea, pentru ca în următorii trei ani să se încheie lucrările de execuţie asupra clădirii. Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii (DALI) a fost predată de către INP Consiliului Judeţean Timiş şi cuprinde câteva studii şi expertize, între care Studii topografic, istorico-arheologic, istoric, istoric-arhitectural, expertiza biologică şi fizico-chimică, pictura murală şi elemente arhitecturale din lemn.

În baza acestor documentaţii, ar trebui realizate zeci de lucrări, de la modificarea pe o zona limitată a fundaţiilor realizate cu ocazia lucrărilor anterioare de intervenţie structurală din corpul N-V şi injectarea cu suspensii auto-întăritoare a terenului de fundare de sub toţi pereţii structurali pe ambele feţe ale acestora, până la realizarea unui sistem de centuri de beton armat la nivelul fundaţiilor existente, consolidarea pereţilor de zidărie existenţi, montarea de lifturi interioare cu structură metalică, instalaţii avertizare incendiu.

Pentru realizarea acestor lucrări, administraţia judeţeană intenţionează să contracteze un credit, pe lângă banii care ar putea fi obţinuţi din fonduri europene, dar care ar fi insuficienţi pentru întreaga renovare.

Castelul Huniade, care este sediul central al Muzeului Naţional al Banatului, a intrat în lucrări de consolidare în anul 2006, pe bani din bugetul propriu. Pe parcursul lucrărilor, constructorul a descoperit multe alte probleme majore de infrastructură.

Castelul are aspectul de astăzi după ce Iancu de Hunedoara a reconstruit fortăreaţa lui Carol Robert de Anjou, între 1443 – 1447, întrucât ajunsese într-un grad avansat de degradare.

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

Universitatea Politehnica Timișoara a inaugurat primul laborator 5G Nokia

În cadrul parteneriatului strategic dintre Nokia și UPT, început acum mai bine de 30 de ani, prioritățile au fost permanent sprijinirea învățământului și cercetării avansate în domeniul tehnic și o mai bună integrare între mediul academic și mediul de afaceri.