Un paramedic mureșean, aflat în timpul liber, a salvat un bărbat care s-a prăbuşit pe stradă

Data:

Un paramedic de la Secţia de Pompieri Sărmaşu a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Horea” al judeţului Mureş, plutonier major Marian Romulus Sebastian, aflat împreună cu familia la Târnăveni, în timpul său liber, a salvat un bărbat care s-a prăbuşit inconştient pe stradă.

“O persoană aflată în centrul municipiului Târnăveni avea nevoie urgent de ajutor. Din fericire, colegul nostru plutonier major Marian Romulus Sebastian împreună cu soţia şi băiatul lor se aflau în zonă. Sebastian a văzut cum o persoană de sex masculin a căzut şi s-a lovit cu faţa de asfalt”, a informat ISU Mureş, într-o postare pe Facebook.

Paramedicul, ajutat de un trecător şi de soţia sa, a intervenit şi a reuşit să readucă victima la starea de conştienţă, predând-o astfel echipajului medical chemat la faţa locului.

“M-am apropiat de victimă, în momentul respectiv aceasta era întinsă pe jos, inconştientă, dar avea puls şi respira. Un cetăţean a sărit în ajutor cu o sticlă de apă şi şerveţele. Am întors victima, am stropit-o cu apă uşor pe faţă, moment în care aceasta a deschis ochii. Imediat am început să vorbesc cu victima pentru a o aduce în stare de conştienţă. După ce persoana şi-a revenit, împreună cu cetăţeanul respectiv, am ridicat victima şi am aşezat-o pe o bancă. Am sunat la 112 pentru a solicita sprijinul colegilor din dispecerat. Până la sosirea ambulanţei, împreună cu soţia am curăţat faţa victimei. La sosirea echipajului de prim ajutor de pe Ambulanţa SAJ am transmis toate măsurile întreprinse şi i-am ajutat la transportul victimei în ambulanţă”, a declarat plutonier major Marian Romulus Sebastian.

Conducerea ISU Mureş l-a felicitat pe salvator şi i-a mulţumit pentru devotamentul de care a dat dovadă.

“Prin acest act de întrajutorare, Sebastian împreună cu soţia lui şi respectivul cetăţean, au demonstrat că respectul, empatia şi responsabilitatea faţă de semeni pot contribui la salvarea de vieţi. Nobila acţiune a insuflat un model de bune practici fiului său de 15 ani. Plutonierul major Marian Romulus Sebastian are o vechime în cadrul ISU Mureş de 12 ani, acesta fiind paramedic de trei ani şi îşi desfăşoară activitatea la Secţia de Pompieri Sărmaşu. Pe această cale îl felicităm pe Sebastian, îi dorim mult succes pe mai departe şi nu în ultimul rând îi mulţumim pentru devotamentul de care dă dovadă faţă de nobila meserie a salvatorilor”, a mai menţionat ISU Mureş.

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

Orsolya Moldován, reprezentanta mureșenilor la Festivalul de la Cannes

Festivalul de Film de la Cannes este în plină desfășurare. Filmul R.M.N., în regia lui Cristian Mungiu, având în distribuţie mai mulți actori maghiari din România, a avut premiera sâmbătă, 21 mai, în cadrul Competiţiei oficiale.

Spectacole ale Teatrului Național Târgu Mureș, jucate în fața juriului UNITER

Compania „Tompa Miklós” a Teatrului Naţional Târgu Mureş a anunţat, miercuri, că a fost nominalizată la mai multe categorii ale premiilor UNITER şi că, în această săptămână, juriul Uniunii Teatrale din România se va deplasa la Târgu Mureş pentru a urmări două spectacole.