După ce joi dimineața Vladimir Putin a declanșat o operațiune militară împotriva Ucrainei, Statul Major al țării invadate a transmis că “cinci avioane şi un elicopter ale agresorului au fost doborâte”, potrivit unui comunicat citat de www.agerpres.ro.
Conform aceleiași surse, Ministerul rus al Apărării a anunţat că forţele armate proprii au neutralizat apărarea aeriană a Ucrainei şi au distrus infrastructura bazelor aeriene, cu arme de înaltă precizie, în cadrul operaţiunii militare lansate de Moscova.
Tot joi dimineața, potrivit Ministerului Apărării Naționale, forțele aeriene române au interceptat un avion militar ucrainean și l-au obligat să aterizeze la Bacău.
”Astăzi, două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană sub comandă NATO au decolat pentru clarificarea unei situații aeriene referitoare la un zbor neautorizat în partea de nord a României, care se apropia de spațiul aerian național. Aeronava respectivă, un Suhoi 27 aparținând Forțelor Aeriene Ucrainene, a fost escortată pentru aterizare imediată pe Baza 95 Aeriană Bacău, operațiune încheiată la ora 07.05. După aterizare, pilotul militar ucrainean s-a pus la dispoziția autorităților române, urmând a fi luate măsurile legale care se impun în aceste situații” – au transmis reprezentanții MApN.
Sursă foto: www.ziare.com