Ungaria trebuie să rămână în afara conflictului militar din estul Ucrainei, unde situaţia se menţine ″serioasă şi tensionată″ şi trebuie făcut totul pentru evitarea unui război, a declarat, miercuri, premierul ungar Viktor Orban.
Orban a vizitat Centrul integrat de operaţiuni al forţelor armate, unde s-a întâlnit cu ministrul apărării Tibor Benko şi cu ofiţeri din armată care au misiunea de a asigura securitatea Ungariei, a menţionat biroul său de presă.
Ceea ce contează cel mai mult este să fie garantată securitatea ţării şi Ungaria să rămână în afara conflictului, a spus premierul conservator ungar, respingând propunerea stângii de a trimite trupe şi arme în Ucraina, potrivit relatării agenţiei ungare de presă MTI, citată de Agerpres.
Într-o înregistrare video postată pe pagina sa de Facebook, Viktor Orban a afirmat că Ungaria trebuie să contribuie la eforturile internaţionale menite să restabilească pacea, în timp ce armata ungară trebuie să fie pregătită să gestioneze situaţia în cooperare cu poliţia ″dacă lucrurile evoluează cel mai rău prin venirea refugiaţilor″. ″Am astăzi impresia că o putem face şi securitatea Ungariei este pe mâini bune’’, a concluzionat premierul ungar.

Orban, discuție telefonică cu președintele Ucrainei:
După o reuniune de marţi a comitetului naţional de securitate, la care Viktor Orban a cerut ca armata să ia măsuri de prevenire a oricărei posibile incursiuni armate dinspre Ucraina, ministrul Tibor Benko a anunţat desfăşurarea unor trupe în zona de frontieră cu Ucraina, parţial în cadrul pregătirilor pentru gestionarea unor eventuale fluxuri de refugiaţi şi alte misiuni umanitare.