Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO: Ne confruntăm cu un moment extrem de grav pentru securitatea Europei

Data:

Planurile de apărare aliată au fost activate. Decizia a fost luată la cererea comandatului suprem al forțelor militare NATO. Aceste planuri, inclusiv cel dedicat României, au fost create pentru a apăra și proteja aliații, a explicat Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO: Ne confruntăm cu un moment extrem de grav pentru securitatea Europei. Avem de-a face cu un atac brutal la adresa întregii păci pe continentul nostru. Federația Rusă a atacat Ucraina în mod nejustificat și neprovocat, punând în pericol viețile multor oameni nevinovați, prin atacuri cu rachete, incursiuni terestre ale forțelor speciale din multiple direcții. Sunt vizate infrastructura militară dar și centrele urbane principale. Iar atacurile cibernetice continuă. Aceasta este o invazie deliberată, în mod evident planificată de multă vreme și executată cu sânge rece de peste 150 de mii de militari ruși, sute de aeronave de luptă, avioane și elicoptere de atac, precum și exerciții cu capabilități nucleare.

Mircea Geoană afirmă că Belarusul poate fi considerat un complice al Rusiei, pentru sprijinul pe care l-a oferit.

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO: Aliații NATO condamnă în cei mai categorici termeni invazia Ucrainei de către Federația Rusă. Este o încălcare flagrantă a dreptului internațional, un act de agresiune împotriva unui stat suveran și independent și, bineînțeles, o amenințare serioadă la adresa securității euro atlantice. Cerem Fedrerației Ruse să oprească imediat toate acținule militare și să-și retragă trupele din Ucraina!

Mircea Geoană a anunțat că a fost convocat ambasadorul rus acreditat în Belgia pentru a i se aduce la cunoștință poziția NATO.

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO: Susținem pe deplin suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, precum și dreptul suveran al acestui stat de a se apăra. Suntem alături de popurul ucrainean care, în aceste momente dificile, impresionează prin determinare și curaj. Și este evident că își vor apăra dreptul, teritoriile și valorile.

“Obligația noastră, în NATO, este de a ne proteja toți aliații. Nu trebuie să existe nicio neînțelegere sau neclaritate în acest sens. Un atac împotriva unui stat aliat este considerat un atac împotriva întregii alianțe. Aceasta este garanția sacrosanctă a securității noastre colective”, a mai spus secretarul general adjunct al NATO.

“Este evident că angajamentul aliat pentru Art. 5 este mai solid ca oricând. Și vom continua să întreprindem toate demersurile necesare pentru a apăra Alianța de o eventuală agresiune. În aceste clipe, Europa și America suntem împreună, uniți în carul NATO, împotriva oricărei amenințări”, a explicat Mircea Geoană.

NATO a convocat, în această dimineață, o sesiune de urgență a Consiliului Nord-Atlantic, pentru consultări între aliați, în conformitate cu Art. 4 al Tratatului Nord-Atlantic. Acesta a fost invocat de Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Slovenia.

Potrivit Tratatului, Articolul 4 prevede: ”Părţile vor avea consultări comune ori de câte ori vreuna dintre ele va considera că este ameninţată integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea vreuneia dintre Părţi”.

Trupele rusești au intrat în Ucraina, joi dimineață, prin mai multe zone, iar bombe au fost lansate asupra unor ținte din apropierea multor orașe, inclusiv Kiev. Președintele Zelensky a decretat legea marțială, a început înarmarea populației și a discutat cu partenerii străini despre crearea unei coaliții împotriva lui Putin. Zeci de soldați și cel puțin 9 civili au murit în primele ore de la declanșarea invaziei.

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

Reprezentanți ai autorităților publice și ai furnizorilor privați de soluții pentru administrația publică sunt așteptați la conferința Smart Communities

Evenimentul face parte din seria Dezbaterilor Smart City (14 ediții organizate până acum), inițiate și moderate de Marius Bostan antreprenor, expert în dezvoltare locală, fost Ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Ministrul Eduard Novak, moment stânjenitor la TV. Ce a făcut când a fost rugat să spună versurile imnului național

Invitat la emisiunea „Selectiv” de la postul B1 TV, pentru a comenta scandalul iscat la naționala de hochei pe gheață, Eduard Novak, ministrul sportului, a refuzat să recite versurile imnului României, „Deșteaptă-te, române”.

Un tânăr de 17 ani a încercat să se sinucidă cu arma de vânătoare a tatălui său

Din primele informații, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 17 ani, din Rodna, în timp ce se afla la domiciliu, ar fi încercat să se sinucidă folosind arma de vanatoare deținută legal la locuință de către tatăl său.

Rusia a lansat bombe cu fosfor ca răspuns la victoria Ucrainei la Eurovision

Rusia a lansat bombe cu fosfor asupra combinatului siderurgic Azovstal din oraşul Mariupol, au anunţat duminică surse ucrainene, după victoria Ucrainei la Eurovision.