Bode: Suntem pregătiți pentru orice

Data:

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, afirmă că România este pregătită pentru orice scenariu şi deplin implicată “în furnizarea unui răspuns coordonat şi articulat” la situaţia creată după invazia rusă din Ucraina.

El a precizat luni, cu prilejul unei vizite în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, că “România rămâne ferm angajată în efortul comun de a proteja pacea şi securitatea în regiune şi de a acorda sprijin umanitar naţiunii ucrainene”.


Foto: (c) Silvia Marcu/AGERPRES


“Colaborarea noastră cu partenerii europeni este extrem de strânsă, iar în aceste momente este nevoie mai mult ca oricând să ne coordonăm acţiunile noastre. Doresc să îi mulţumesc doamnei comisar (Ylva Johansson – n.r.) pentru acest gest de solidaritate faţă de noastră. România apreciază măsurile adoptate de Comisia Europeană în contextul situaţiei din Ucraina şi implicarea în relaţia cu statele membre. De asemenea, salutăm sancţiunile dure şi necesare impuse la nivelul Comisiei Europene Federaţiei Ruse. Traversăm în aceste zile o situaţie pe care nu credeam că o vom trăi. România rămâne ferm angajată în efortul comun de a proteja pacea şi securitatea în regiune şi de a acorda sprijin umanitar naţiunii ucrainene. Suntem pregătiţi pentru orice scenariu şi deplin implicaţi în furnizarea unui răspuns coordonat şi articulat la această situaţie”, a declarat Bode.

Totodată, ministrul de Interne a subliniat că România a fost printre primele state care au răspuns la solicitările partenerilor din Ucraina, subliniind că pentru ţara noastră “componenta umanitară este una deosebit de importantă”.

“Din acest motiv, România a fost printre primele state care au răspuns la solicitările partenerilor din Ucraina, inclusiv prin intermediul Mecanismului pentru protecţie civilă al Uniunii. Aşa cum ştiţi, primul transport de medicamente a fost livrat pe data de 25 februarie”, a spus Bode.

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

Introducerea săptămânii de lucru de 4 zile în România, blocată în Parlament

Proiectul de modificare a Codul Muncii prin introducerea săptămânii de lucru de 4 zile, inițiat de liberali și susținut de toate celelalte partide parlamentare, nu a întrunit, luni, numărul de voturi necesare pentru a trece de Senat, reprezentanții PSD votând împotrivă.