MAE recomandă cetăţenilor români să părăsească urgent Federaţia Rusă

Data:

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le recomandă insistent cetăţenilor români să evite călătoriile neesenţiale în Federaţia Rusă, iar celor care se află temporar în această ţară să ia în considerare să părăsească teritoriul Federaţiei Ruse cât mai curând, prin intermediul zborurilor comerciale încă disponibile.

MAE afirmă, într-un comunicat, că, după cum este cunoscut, ca urmare a escaladării conflictului armat din Ucraina, România a decis, la 26 februarie 2022, închiderea spaţiului său aerian pentru toate aeronavele înregistrate în Rusia, ulterior măsura fiind adoptată la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene. În aceste condiţii, şi companiile aeriene europene şi-au suspendat zborurile spre şi deasupra teritoriului Federaţiei Ruse.

Având în vedere aceste restricţii, precum şi faptul că situaţia regională de securitate rămâne extrem de tensionată şi cu o evoluţie impredictibilă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le recomandă insistent cetăţenilor români să evite călătoriile neesenţiale în Federaţia Rusă, iar celor care se află temporar în această ţară să ia în considerare să părăsească teritoriul Federaţiei Ruse cât mai curând, prin intermediul zborurilor comerciale încă disponibile, transmite ministerul. 

MAE informează că cetăţenii români care doresc să părăsească teritoriul Federaţiei Ruse au, la acest moment, rute alternative de deplasare prin intermediul curselor aeriene regulate, cu escală, prin Republica Turcia/Istanbul şi Emiratele Arabe Unite/Dubai sau pe cale rutieră, cu companii de transport, prin Estonia.

Totodată, MAE recomandă cetăţenilor români care se află pe teritoriul Federaţiei Ruse să îşi înregistreze neîntârziat prezenţa prin intermediul platformei www.econsulat.ro, la adresa https://www.econsulat.ro/CetateniRomaniInregistrati/Inregistreaza, disponibilă atât de pe PC sau laptop, cât şi de pe telefonul mobil.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Moscova: +7 499 143 0427; +7 499 143 0350, al Consulatului General al României la Sankt Petersburg: +7812 3126141 şi al Consulatului General al României la Rostov pe Don: +7 (863) 283 10 15   apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Moscova: +7 916 017 9882, precum şi telefoanele de urgenţă ale oficiilor consulare la Sankt Petersburg: +7. 965. 777.43.38 şi Rostov pe Don: +7 (909) 437 72 22.

Ministerul Afacerilor Externe solicită cetăţenilor români consultarea paginilor de Internet: http://moscova.mae.rohttp://sanktpetersburg.mae.rohttp://rostov.mae.rowww.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie utile.

Foto: Pexels

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

Reacția lui Ion Țiriac după ce hocheiștii români au cântat imnul Ținutului Secuiesc

”Care scandal din hochei? Eu ştiu că o ţară are un imn al ei şi atunci când nu mi s-a cântat imnul ţării mele eu am ieşit afară. Şi nu era la Băicoi, era în Statele Unite, cu televiziunile mondiale. Şi a doua zi au fost obligaţi să îmi cânte imnul ţării mele”, a spus Ţiriac

SCANDAL LA EUROVISION: Votul României a fost modificat, punctajul maxim pentru Moldova fiind atribuit Ucrainei

"Am fost surprinși să constatăm că rezultatul votului juriului României nu a fost preluat în calculul clasamentului final, organizatorii atribuind un alt set de punctaje concurenților din finală, în numele juriului țării noastre. Precizăm că juriul din România a decis să acorde punctaj maxim reprezentanților Moldovei" - transmite TVR, într-un comunicat.