13.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI BIHORStudenții orădeni, voluntari în taberele de refugiați

Studenții orădeni, voluntari în taberele de refugiați

Publicat în

spot_img
spot_img

Universitatea din Oradea a încheiat un acord de parteneriat cu Crucea Roșie Bihor în contextul crizei umanitare declanșate de războiul declanșat în Ucraina.
Oradea. Rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. ing. Constantin Bungău, a semnat un protocol de colaborare cu filiala Bihor a Societății Naționale de Cruce Roșie (SNCRR-BH).

Astfel, corpul voluntarilor SNCRR-BH va fi format din studenții din cadrul Universității din Oradea. Voluntarii urmează să se implice în activitatea taberelor organizate pe teritoriul României. Scopul urmărit este sprijinirea cetățenilor ucraineni afectați de conflictul armat, acțiunea fiind una umanitară.

„Acțiunile de voluntariat aferente Crucii Roșii Bihor sunt conforme prevederilor Convențiilor de la Geneva din 1949 și a Legii 139/1995, cu completărilor ulterioare”, spune Marius Păcală, directorul Filialei Bihor a Crucii Roșii.

La rândul ei, Universitatea din Oradea și-a dat acordul ca studenții, înregistrați ca voluntari ai Crucii Roșii Bihor să participe la acțiunile organizate de către Crucea Roșie, în funcție de necesitate, urmând ca activitatea didactică să fie recuperată.

Consorțiul Universitar Academica Plus, din care face parte și Universitatea din Oradea a declarat că „acest război nu trebuia să se întâmple”.

Rectorii semnatari ai acestui mesaj, printre care se numără și prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, rectorul Universității din Oradea, își exprimă speranța că „toată această groaznică perturbare a normalității vieții poporului ucrainean se va termina curând”.

Andrei Buda

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel