Venea Crăciunul din 2015. Eram stresați rău tare. Iar bătut covoare, cumpărat cadouri, trimis anticipat mesaje cu „Sărbători fericite!”. Etc. Așa că, știind că Mihnea nu-i acasă la mine, l-am sunat pe Ovidiu să plecăm pe dealuri, să ne mai rătăcim, să mai facem o tocană și altele. Atât l-am întrebat: „Mergem?”. El atât mi-a răspuns: „Unde?”. I-am zis că habar n-aveam momentan dar ne vedem în autogară în Deva pe la ora șapte… cred!
Numai bine o fost că am prins autobuzul de șapte jumătate spre Brad. Am ajuns cu bine și am mers la cumpărături. Prima dată am mers eu singur la cumpărături lângă fosta primărie din municipiu, unde știam că un nene care vindea cărți vechi la preț de anticariat. Ovidiu a stat lângă rucsaci. Am găsit 50 de povestiri de Mihail Sadoveanu, Editura Minerva, Colecția Arcade, anul 1984. Fain. 5 lei am dat pe ea și am cărat-o peste munți după mine.
După care m-am întors la Ovidiu și am mers de am cumpărat pită. 4,5 lei lei a fost pita, deci mai puțin decât hrana spirituală scrisă de Mihail Sadoveanu. După ce-am ieșit din magazinul de pită am simțit în nări miros de virșli. Automat ne-am așezat la o masă, am comandat câte două porții de fiecare și câte o bere de fiecare. Prețul a fost cam de cinci ori mai mare decât opera lui Sadoveanu. N-am comentat, am mâncat pe frig și ger în piața de la Brad, apoi ne-am urcat în autobuzul de Câmpeni…
Bine zic că ne-am urcat!!! Mai bine așteptam să se facă cale ferată. Când pleci din Brad cu un autobuz vechi prin Crișcior… îți cam rogi moartea. Numai gropi. Și noi stăteam pe locurile din spate într-un autobuz de 54 de locuri, așa că eram un fel de Hopa-Mitică.. Apoi ajungi prin Zdrapți. Mihăileni. Buceș… Dar ajungi la Cotoncu. Unde de dai jos. Te duci prin tufe să mai descarci din cele două perechi de virșli de Brad. Și te așezi să bei o bere la crâșma din Cotoncu.
Noi ne-am așezat, dar bere n-am băut că stabilimentul era închis. Deși scria mare pe stabiliment că aveau „Răcoritoare”, „Gustări”, „Sucuri”, „Dulciuri”, „Butelii aragaz” și alte cele. Bine, butelii de aragaz n-am prea fi consumat, dar niște gustări ar fi mers. Apoi am mers până am trecut de niște câini și am intrat într-o pădure de fagi. Unde am găsit o cruce de piatră, de hotar, monumentală. Ovidiu o avut răbdare până am descifrat-o, identificat-o, localizat-o… Am plecat mai încolo și am ajuns într-o poiană unde era o altă cruce, tot de hotar, dar din lemn de data asta.
Iar ne-am pus să mâncăm. Era faină poiana. Noi eram practic în județul Hunedoara, dar vizualizam județul Alba. Am trecut pe lângă bulzul Brădișor. Ne-or acostat niște câini și apoi niște ciobani. Am mers mult și se lăsa întunericul. La un moment dat n-am mai putut și i-am zis lui Ovidiu să căutăm un loc de înnoptat sub un brad… molid… nu conta.
L-am convins să căutăm. Nu să dormim. Că numai ce-am găsit locul de înnoptat și începusem să ne facem din tot felul de crengi putrede adăposturi, că lui Ovidiu îi țiuie urechile și își încruntă ochii spre vale. Eram deasupra Tarniței, localitate din comuna Buceș. O auzit lătrat de câini și o văzut lumină de la un stâlp de iluminat public. S-a dus cu aventura noastră… gen dormit sub brazi… sau pini… orice ar fi fost. Așa că am plecat să dormim în casă.
