Biserică din Vidra, veche de trei secole, mistuită de flăcări

Data:

O biserică veche de trei secole din judeţul Arad, monument istoric, a ars, luni după-amiază, după ce persoane din comuna Vârfurile au dat foc vegetaţiei uscate de pe un teren agricol, pentru a-l curăţa, însă flăcările s-au extins la un stejar bătrân, iar apoi la lăcaşul de cult.

În incendiu a ars o biserică din localitatea Vidra, construită în anul 1724.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, Ruxandra Klein, a declarat că incendiul a fost anunţat târziu, în jurul orei 15,00, iar intervenţia pompierilor a durat mai mult de trei ore. Au intervenit pompierii militari din Sebiş, cu două autospeciale cu apă şi spumă.

“S-a intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată, propagat la un stejar secular, în apropierea unei biserici monument istoric, din localitatea Vidra. La sosirea echipajelor, incendiul anunţat cu întârzie de către localnici se manifesta violent, acesta fiind propagat deja la biserica din lemn. Biserica a ars în totalitate, acoperişul acesteia fiind învelit cu şindrilă bituminoasă”, a precizat Ruxandra Klein.

Flăcările au pus în pericol şi o şcoală situată în curtea bisericii, însă pompierii au reuşit să oprească extinderea incendiului.

Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului este “foc deschis în spaţii deschise”, ei precizând că localnici din comună au dat foc unui teren agricol pentru a-l curăţa.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga, a declarat, pentru AGERPRES, că în funcţie de concluziile finale ale pompierilor se vor face cercetări pentru distrugere, urmând să fie identificate persoanele responsabile.

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

Primăria Arad a început o operaţiune de demolare a peste 80 de balcoane de la apartamentele a cinci blocuri sociale

Primăria Arad a început, marţi, o operaţiune de demolare a peste 80 de balcoane de la apartamentele a cinci blocuri sociale, construite începând cu 2008 de municipalitate, din cauza riscului mare de prăbuşire, acestea fiind construite din lemn, care însă a putrezit.

Percheziții de amploare DIICOT-IGPR în trei județe: Rețea coordonată de un cunoscut interlop arădean, anihilată

Una din cele mai ample rețele de distribuție de droguri, la nivel național, coordonată de un cunoscut interlop arădean, cu ramificații în mai multe județe din țară, anihilată de polițiștii din cadrul IGPR - D.C.C.O. - Serviciul Antidrog și procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.