Pădurea Verde din Timișoara, de la codru secular la pădure-parc

Data:

Pădurea Verde de la marginea Timișoarei se întinde pe 700 de hectare şi are un important rol de echilibrare climaterică și de recreere. Ea este astăzi un spaţiu ideal pentru petrecerea timpului liber în natură: plimbări, jogging, mers cu bicicleta sau picnic. Puțini dintre noi știu însă că aici era cândva un imens codru secular care se întindea până în apropiere de Arad,  un spațiu în care nobilii veneau la vânătoare.

Istoric

Istoricii spun că zona a fost populată încă din antichitate și aduc ca argument un mormânt sarmatic ce a aparținut unei femei și care a fost găsit în urma săpăturilor arheologice din pădure. De-a lungul timpului pădurea a fost atât loc de adăpost cât şi sursă de hrană pentru localnici. Potrivit unor informații, în timpul răscoalei țărănești din 1514, Gheorghe Doja și cetele sale de ţărani s-au apropiat de oraş înaintând ascunşi prin Pădurea Verde. Datele cartografice din perioada 1723-1725 dar şi din 1776 arată că în secolul XVIII în acest spațiu era o pădure seculară.


Pădure și castel de vânătoare

Pădurea Verde, cum este numită astăzi, era în secolul XVIII „pădurea de vânătoare”  (Jagdwald), rezervată exclusiv contelui Florimund Mercy, care a solicitat restaurarea unui pavilion de vânătoare ridicat în pădure în timpul ocupaţiei turceşti. Castelul era păzit în permanență de șase husari (jandarmii vremii) și de  cei peste 100 de ogari ai înaltului demnitar. De-abia după introducerea administraţiei civile în Banat, pădurea a devenit accesibilă şi altor ofiţeri superiori. În perioada marii epidemii de ciumă (1738 – 1739) în clădire a fost amenajat un spital. Istoricii de la Muzeul Național al Banatului din Timișoara spun că în timpul epidemiei aici au murit peste o mie de locuitori din totalul de șase mii cât avea cetatea atunci. De altfel în zonă au fost descoperite oseminte umane alături de bani de argint cu efigia Sfintei Maria din 1503, monede cu emblema „Herrzog von Brandemburg”, monede de argint din timpul domniei Împăratului Leopold (1658-1703), bani din bronz din timpul Împărătesei Maria Tereza și a Împăratului Franz Josef, arme și fragmente de arme.

În anul 1763, clădirea a fost renovată din nou, iar data finalizării lucrărilor este încrustată pe una dintre grinzile castelului. Potrivit istoricilor, aici a avut loc  întâlnirea dintre generalul Bem, conducătorul armatei revoluţionarilor lui Lajos Kossuth, cu generalul Dembinski de la care a preluat comanda trupelor în 1849.    La sfârşitul secolului al XVIII-lea, castelul a devenit loc de petreceri. Într-o monografie a Timişoarei din 1900 (Monografia scolii silvice din Timioşara”  – Ladislau Kocsis, Mihaela Maria Kocsis, Mariana Eftimie) este menţionat faptul ca aici se afla un restaurant spaţios care avea o sală de bal rotundă unde se dansa şi se petrecea până dimineaţa. Forma inițială a clădirii era octogonală. Dintr-o fotografie din secolul XIX iese în evidență caracterul arhitectural turcesc.

Colonizări

La sfârşitul secolului al XIX-lea, după alte surse la începutul secolului XX, jumătate din pădurea de lângă Timişoara a fost defrişată, iar pământurile vândute coloniştilor maghiari, cei mai mulți veniți din oraşul Szentes din Ungaria. În anul 1891, au sosit 133 de familii de reformaţi maghiari  care au întemeiat satul Vadász Erdö, după numele pădurii, apoi Új Szentes (Szentesul nou), iar astăzi localitatea se  numește Dumbrăviţa. Istoricul Ioan Szekernyes spune că: „Guvernul Ungariei de la sfârşitul secolului al XIX-lea, mai precis Ministerul Agriculturii, a decis că pornind de la Făget până după Timişoara, să defrişeze mii de hectare de pădure, pentru a le transforma în teren cultivabil. Printre altele, au defrişat şi o porţiune însemnată din Pădurea Verde, care la vremea respectivă se întindea până spre drumul care duce spre Arad. Au decis apoi să colonize zonele defrişate cu agricultori din diferite părţi ale Ungariei. Așa se face că actuala Pădure Verde are caracter artificial. Prima amenajare a fost realizată de Serviciul Silvic Maghiar în anul 1860; alte două reconfigurări au fost făcute în anii 1894 şi 1908. Primii  locuitori care s-au stabilit în  zonă au fost obligaţi ca în decurs de doi  ani  să-şi construiască o locuință,  să planteze în grădină douăzeci de pomi fructiferi, duzi în curte și arbori în fața casei.

Liceul Silvic funcţionează din 1885 

În 27 octombrie 1885 și-a început activitatea Şcoala Silvică, cu o primă serie de zece elevi.  Instituția s-a extins și din anul 1901 are trei imobile. În 1919 aici a funcţionat Şcoala Silvică Medie (cu o durată de trei ani, la care s-a adăugat un an de practică), iar din 1956,  Şcoala Profesională de Pădurari Silvici.  În perioada 1971-1990 a funcționat Liceul Industrial Silvic din Timişoara, numit după revoluţie Şcoala Profesională de Pădurari, iar din 2015, Colegiul de Silvicultură și Agricultură „Casa Verde”.

Structură

Pădurea este străbătută pe o lungime de 2,6 km de pârâul Behela (afluent al Canalului Bega), care alimentează, înainte de a intra în pădure, lacul de la Dumbrăviţa, loc de agrement pentru turişti şi pescari. Specia de arbori predominantă în pădure este stejarul, dar se mai găsesc și alte specii, precum: arţar, ulm, paltin, corn, mulţi dintre arbori având vechime de peste o sută de ani. Din 1970 nu s-a mai permis tăierea copacilor astfel că vegetaţia s-a îndesit.    5 % din arborii existenţi au vârsta cuprinsă între 101 şi 120 de ani, 21 % între 81 şi 100 de ani, iar  cei mai mulți copaci, 41%, au vârsta cuprinsă între 61 şi 80 de ani.

În pădure trăiesc şi animale sălbatice, căprioare, iepuri, mistreţi, veveriţe şi varietate mare de păsări. La marginea pădurii dinspre Dumbrăviţa se află un lac de acumulare unde se poate pescui.    În 2009 au fost marcate prin pădure patru trasee de bicicletă pe potecile existente, însumând 14 kilometri. Traseele sunt denumite prin culori: verde, roşu, portocaliu şi albastru şi traversează pădurea legând Calea Lipovei, Muzeul Satului, lacul Dumbrăviţa şi satul Giarmata Vii.  

În 1949, la marginea pădurii au fost executaţi prin împuşcare partizani ai rezistenţei anticomuniste şi aruncaţi într-o groapă comună. Pe locul acelei gropi a fost înălţat un monument comemorativ, o cruce ridicată pe o movilă de pământ.

La marginea pădurii se afla Ştrandul Tineretului, care a înlocuit vechiul ştrand-Plaja Comunală. Acesta era situat în amonte de hidrocentrală şi a fost desfiinţat o dată cu apariţia Uzinei de apă nr. 2, care procesa apa râului”, scriu cei de la Muzeul Banatului.

În imediata apropiere a Pădurii Verzi se află Muzeul Satului, unde putem descoperi farmecul caselor tradiționale din Banat sau putem participa la numeroasele evenimente care se desfăşoară aici: târguri de produse tradiţionale, spectacole folclorice, expoziţii canine, precum şi binecunoscutul festival Plai.

Pădure – parc

În anul 2020 Guvernul României a transferat 520 de hectare din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al municipiului Timișoara”.

Pădurea – parc va avea „alei realizate din materiale ecologice cu lățimea de maximum 2 metri sau piste de biciclete”, bănci, iluminat, puncte de informare și toalete ecologice. Vor putea fi puse construcții provizorii din lemn cu suprafața construită de maximum 15 mp. În plus, „în pădurile-parc se pot realiza împăduriri cu specii care nu sunt din tipul natural fundamental în locul arborilor extrași”. Reprezentanții primăriei susțin că „nu se vor tăia copaci, pentru că este interzis să se taie copaci”.

Primăria Timișoara este obligată să încheie un contract de administrare cu un ocol silvic și să amenajeze viitoarea pădure – parc.  Va fi redactat un studiu care va sta la baza investiției, iar după avizarea acestuia municipalitatea are cinci ani la dispoziție să amenajeze pădurea-parc. În caz contrar, „terenul revine în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva”.

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

Filarmonica Banatul Timișoara la ceas aniversar – 75 de ani de la înființare

Viața culturală a Timișoarei este strâns legată de activitatea Filarmonicii Banatul. Înființată prin decret regal de Mihai I de România la 17 aprilie 1947, instituția are ca precursor Societatea Filarmonică din Timișoara, creată la 21 octombrie 1871 după modelul și cu sprijinul unor societăți muzicale europene de prestigiu.

Florimund Mercy – guvernatorul care a fondat Banatul multietnic

A fost preocupat de dezvoltarea economiei zonei, a desecat mlaștinile, a început canalizarea râului Bega, a ridicat industria, mineritul şi a introdus cultura plantelor industriale.

Piața Operei – kilometrul 0 al Timișoarei

Este locul unde s-au adunat revoluţionarii şi unde capitala Banatului a fost proclamată în  20 decembrie 1989, primul oraş liber de comunism din România.