Volei Alba Blaj s-a calificat sâmbătă, în finala Cupei României la volei feminin.
Echipa din “Mica Romă” a câștigat semifinala disputată în Sala Sporturilor din Mioveni, în fața formației CSO Voluntari.
Volei Alba Blaj a trecut în patru seturi, scor 3-1 (23-25, 25-19, 25-21, 25-21) de formația din județul Ilfov.
Cele mai bune marcatoare pentru Volei Alba Blaj, au fost: Nađa Ninković (20), Gergana Dimitrova (15) și Jovana Kocić (14).
În marea finală, care se va disputa duminică, cu începere de la ora 19.00, Volei ALba Blaj va întâlni CSM Târgoviște, formație care a trecut în cea de-a doua semifinală de Rapid București, scor 3-0.
Volei Alba Blaj, antrenor Stevan Ljubičić: Slađana Mirković 3p. (1 as, 1 blocaj) – Gergana Dimitrova 15p. (1 as, 2 blocaje), Jovana Kocić 14p. (3 ași, 4 blocaje), Victoriia Russu 5p., Olga Strantzali 11p. (2 bocaje), Nađa Ninković-cpt 20p. (1 as, 8 blocaje) – Andreea Ispas (libero), Milica Ivković (libero).
Au mai jucat: Daiana Roman, Andra Artin 2p. Și Sorina Miclăuș 5p.
