Concurs inedit la Cluj: Se premiază cel mai bun proiect pentru Science Campus Cluj — ansamblu urban destinat cercetării, educației și antreprenoriatului

Data:

Primăria Cluj-Napoca și Universitatea Babeș-Bolyai, împreună cu Ordinul Arhitecților din România, alături de Filiala Transilvania a OAR anunță oficial lansarea Concursului Internațional de Soluții ”Science Campus Cluj – Napoca”.

Scopul concursului este de a selecționa, în vederea atribuirii contractului de proiectare, cea mai bună soluție pentru Science Campus Cluj — ansamblu urban destinat cercetării, educației și antreprenoriatului care contribuie la dezvoltarea cunoașterii și inovării.

Situat în zona Lomb a Municipiului Cluj-Napoca, în vecinătatea celor două clădiri ale Cluj Innovation Park (CREIC și TEAM), ansamblul se înscrie în strategia municipiului de a dezvolta o infrastructură extinsă și puternică pentru educație, cercetare, inovare și transfer tehnologic care să aducă împreună actori din sistemul de educație și cercetare, din mediul economic și antreprenorial, societatea civilă și administrația locală. Astfel, Science Campus Cluj este un pilon semnificativ, iar concursul de față o etapă importantă în drumul orașului spre a-și îndeplini viziunea de a deveni un pol regional de tehnologie, cercetare și dezvoltare, industrii creative, cultură și artă.

Autoritatea Contractantă a concursului este Municipiul Cluj-Napoca, în asociere cu Universitatea Babeș-Bolyai.

„Acest proiect vine să confirme dimensiunea de cercetare, dezvoltare a Clujului și va aduce orașului nostru o serie de beneficii. Printre acestea se numără: salarii mai mari la nivel de oraș, dar și menținerea resursei umane valoroase acasă, la Cluj-Napoca. În plus, proiectul va atrage bani europeni și va dezvolta în continuare profilul Clujului fundamentat pe economia cunoașterii. Celelalte resurse ale planetei, într-un fel sau altul sunt epuizabile, singura resursă care este inepuizabilă este cea fundamentată pe cunoaștere, inteligență și inovare. Este de datoria noastră să oferim în continuare avantaje competitive orașului, să maximizăm beneficiile pe care le putem obține de pe urma acestor resurse umane de excepție pe care le avem și să punem la un loc capacitățile noastre de a crea cea mai bună calitate a vieții la Cluj”, a declarat primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

„Acesta este cel de-al 9-lea concurs internațional de soluții organizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca, împreună cu Ordinul Arhitecților din România și primul care vizează un astfel de obiectiv, pentru care ne dorim un concept de amenajare unitar care va asigura legatura firească dintre cele două componente care alcătuiesc ansamblul urban Science Campus Cluj”, a explicat Ovidiu Cîmpean, director de dezvoltare în cadrul Primăriei Cluj-Napoca.

Concursul este organizat de către Ordinul Arhitecților din România (OAR), în conformitate cu prevederile Ghidului de bune practici în organizarea concursurilor de soluții OAR, publicat în 2018, cu respectarea prevederilor legislației în vigoare privind atribuirea contractelor de achiziție publică.

Concursul de soluții este public, într-o singură fază, deschis pentru România, țările Uniunii Europene și Spațiului Economic European și Confederația Elvețiană.

Concursul de soluții este organizat ca o procedură independentă conform art. 105 lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, urmând ca ulterior, în baza prevederilor Art. 104 alin. (7) din aceeași lege, contractul de servicii de proiectare să fie atribuit concurentului câștigător al concursului, în urma unei proceduri de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.

Premiul cel mare este în valoare de 12.816.292,5 LEI.

Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina oficială a concursului:

www.oar.archi/concursuri/oar/science-campus-cluj-napoca/

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

Trafic blocat în Florești: “Am făcut 2 h jumate până în Cluj…”

Floreştenii care o iau spre Cluj-Napoca în fiecare dimineaţă sunt captivi în trafic şi nici măcar nu mai apucă blocajele din oraş, deoarece sunt prizonieri în traficul comunei înainte de a atinge cu roţile "caleştilor regale" şoselele municipiului.