fbpx
2.7 C
Cluj-Napoca
AcasăEXTERNECoreea de Nord a lansat un „proiectil neidentificat” în Marea Japoniei

Coreea de Nord a lansat un „proiectil neidentificat” în Marea Japoniei

Publicat în

spot_img
spot_img

Proiectilul lansat joi de Coreea de Nord, suspectat de autorităţile japoneze ca fiind o rachetă balistică intercontinentală (ICBM), a căzut în zona economică exclusivă maritimă a Japoniei, a anunţat Ministerul Apărării de la Tokyo, transmite AFP.

‘Analizele noastră arată că racheta balistică a zburat timp de 71 minute şi a căzut la ora 15.44 (06.44 GMT) în zona economică exclusivă, în Marea Japoniei, la circa 150 km vest de peninsula Oshima’, de pe insula nordică Hokkaido, a declarat numărul doi din Ministerul Apărării, Makoto Oniki, potrivit căruia ar putea fi vorba despre o rachetă balistică intercontinentală.

‘Având în vedere că racheta balistică a zburat de această dată la o altitudine de peste 6.000 km, ceea ce este mult mai sus decât (racheta) ICBM Hwasong-15 care a fost lansată în noiembrie 2017, noi credem că aceasta de astăzi este o nouă ICBM’, a adăugat el.

Oniki a mai spus că Ministerul Apărării nu a primit nicio informaţie despre eventuale pagube cauzate unor nave sau avioane în zonă.

El a calificat însă acest tir drept o ‘ameninţare serioasă’ pentru securitatea Japoniei.

‘În momentul în care lumea se confruntă cu invadarea Ucrainei de către Rusia, Coreea de Nord îşi continuă tirurile care agravează unilateral provocările împotriva comunităţii internaţionale, ceea ce este absolut impardonabil’, a declarat responsabilul japonez.

Puţin mai devreme, armatele sud-coreeană şi japoneză au anunţat că Phenianul a efectuat joi un tir cu ‘un proiectil neidentificat’ cu rază lungă în Marea Japoniei, şi că ar putea fi vorba despre o rachetă balistică intercontinentală.

Lansarea de joi ar fi cel puţin al 13-lea test cu rachetă balistică efectuat de Coreea de Nord în acest an, o frecvenţă fără precedent care a atras condamnare din partea Statelor Unite, Coreei de Sud şi Japoniei.

Potrivit armatei sud-coreene, Phenianul a lansat săptămâna trecută o rachetă balistică, dar testul a fost un eşec.

Analiştii au avansat ideea că proiectilul a fost o rachetă balistică intercontinentală Hwasong-17, supranumită ‘racheta monstru’.

Conform armatei sud-coreene, Coreea de Nord a efectuat duminică mai multe tiruri cu lansatoare multiple de rachete.

SUA şi Coreea de Sud au avertizat că Phenianul ar putea pregăti lansarea unei rachete balistice intercontinentale pentru prima dată din 2017, cu încălcarea rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU.

Coreea de Nord va sărbători la 15 aprilie 100 de ani de la naşterea lui Kim Ir Sen, fondatorul regimului. Mulţi experţi se aşteaptă la o lansare de rachetă cu această ocazie.

Articole recente

Deputatul FDGR, Ovidiu Ganţ, discuţii la Munchen despre continuarea proiectelor finanţate de către Bavaria în țara noastră

Ovidiu Ganț a precizat că proiectele vizează atât minoritatea germană, cât şi copiii şi tinerii cu nevoi speciale, respectiv bolnavii de diabet şi hemofilie.  

Tánczos Barna, după înscrierea lipiţanilor în patrimoniul UNESCO: Este pentru prima dată când o rasă de cai şi tradiţiile de creştere a acestui animal...

În România, Romsilva operează două herghelii de rasă lipiţană în judeţul Braşov, la Sâmbăta de Jos, şi în oraşul Beclean din judeţul Bistriţa-Năsăud

Prelevare de organe la Arad | Un pacient aflat în moarte cerebrală salvează vieți în România și în Croaţia

Deoarece pe teritoriul naţional nu au existat pacienţi compatibili, inima arădeanului va salva  viaţa unui pacient din Croaţia. 

Corifeii Marii Uniri, uitați de organizatori de 1 Decembrie | Nicio floare depusă la busturile lor

Busturile unioniştilor şi ale altor personalităţi marcante care au avut legătură cu actul Unirii de la 1 Decembrie 1918 aflate în preajma Sălii Unirii din Alba Iulia au fost omise de organizatorii manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României şi a împlinirii a 104 ani de la Marea Unire, precum şi de asociaţiile patriotice, astfel încât nicio floare nu a fost depusă la soclul acestora.

Mai multe articole de același fel