Ekaterina Tomashek din Odesa a susținut primului spectacol realizat la Sibiu pentru ucrainenii refugiaţi

Data:

Să se termine cât mai repede războiul şi să ne întoarcem acasă – a fost mesajul emoţionant transmis de balerina Ekaterina Tomashek din Odesa, la finalul primului spectacol realizat miercuri seara la Sibiu pentru ucrainenii refugiaţi.

Ekaterina a fugit pentru a doua oară din calea războiului. Acum a ajuns la Sibiu, din Odesa, după ce în urmă cu opt ani ea şi familia ei au părăsit oraşul Doneţk, tot din cauza unui conflict armat.

“Este foarte greu să găseşti cuvinte ca să spui ce simţi în situaţia aceasta şi în momentele acestea. Singurul gând pe care îl avem cu toţii – să se termine cât mai repede războiul şi să ne întoarcem acasă”, a spus Ekaterina Tomashek, în faţa publicului.

Ekaterina Tomashek şi soţul ei, Victor, sunt doi balerini ai Teatrului Naţional Academic de Operă şi Balet Odesa, care au fost angajaţi de Teatrul de Balet din Sibiu. Cei doi solişti au apărut deja în faţa publicului sibian, dar miercuri Ekaterina a fost singura artistă ucraineancă, invitată în spectacolul “De la inimă, la inimă pentru Ucraina”. Acest eveniment a avut invitaţi atât profesori, cât şi elevi de la Şcoala Populară de Arte şi Meserii, organizatorul spectacolului.

Ekaterina Tomashek a absolvit cursurile Şcolii de Coregrafie din Kazan, Rusia, iar după absolvire a fost invitată să danseze la Opera şi Teatrul Naţional din Doneţk, Ucraina. Din 2014, Ekaterina a fost solistă a Teatrului Naţional Academic de Operă şi Balet Odesa. Repertoriul său include roluri solistice în spectacole precum: “Carmen”, “Giselle”, “Don Quijote”, “Chopiniana”, “Lacul Lebedelor”, “Frumoasa din pădurea adormită”. Are o vastă experienţă scenică, a participat la festivaluri de dans şi la turnee atât în Europa (Bulgaria, Franţa, Germania, Suedia, Olanda, Elveţia), cât şi în Asia (China). În anul 2016, a participat la emisiunea TV “So You Think You Can Dance” Ucraina.

În 24 februarie, la ora 05,00, Ekaterina şi Victor au părăsit Odesa, împreună cu fiul lor, de patru ani.

“Pe 24 februarie, la 5 dimineaţa, Ekaterina a venit la mine şi mi-a spus: ‘Trezeşte-te, a început războiul!’ şi mi-am dat seama în acel moment că de ce ne era frică se întâmplă deja. Am împachetat cât de repede am putut câteva lucruri, strictul necesar, i-am spus soţiei mele că avem mai puţin de o oră să plecăm şi am plecat imediat, împreună cu fiul nostru de patru ani, ştiind că s-ar putea să nu ne mai întoarcem foarte curând. Reacţiile noastre au fost din reflex şi intuitive, pentru că este al doilea război deja din calea căruia fugim. Prima dată, am fugit din Doneţk acum opt ani, când lucram acolo şi iată că opt ani mai târziu trebuie să fugim din nou. Am pornit iniţial spre Polonia, dar o unitate militară a fost bombardată pe acea rută. Un prieten din Odesa ne-a sfătuit să plecăm în România. Am trecut prima dată graniţa în Republica Moldova şi apoi în România. Mulţi dintre colegii şi prietenii noştri din Odesa au plecat din ţară”, a povestit recent Victor Tomashek.

Sursa: Agerpres.ro

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

Hoț prins după ce a furat bunuri de 2.500 lei dintr-o casă aflată în construcție din Sibiu

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, domiciliat în județul Vâlcea, a fost reținut luni de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Omul a intrat într-o casă aflată în construcție din Sibiu și a sustras bunuri de 2.500 lei.

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Sibiu organizează online, “Târgul ofertelor educaţionale”

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Sibiu împreună cu câteva companii din judeţ organizează marţi şi miercuri, online, "Târgul ofertelor educaţionale", pe site-ul www.scoaladualasibiu.ro, unde elevii pot afla informaţii despre liceele şi colegiile unde pot învăţa meserii.