Un copil de doi ani şi părinţii lui au murit într-un accident în Timiș

Data:

Un copil de doi ani şi părinţii lui au murit, duminică, în urma unui accident rutier produs între localităţile Săcălaz şi Sânmihaiu Român din judeţul Timiş.

“Un bărbat în vârstă de 38 de ani conducea un autoturism pe DJ 591 A dinspre Săcălaz spre Sânmihaiu Român, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism, care se deplasa regulamentar din sensul opus de mers, condus de o femeie în vârstă de 32 de ani. În urma impactului, conducătorul auto, soţia acestuia în vârstă 28 de ani şi un băieţel de doi ani au decedat, iar celălalt copil al familiei, un băiat de 7 ani, a fost rănit şi transportat la spital”, a anunţat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.

Conform aceleiaşi surse, în accident a fost rănită şi şoferiţa din al doilea autoturism.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

Universitatea Politehnica Timișoara a inaugurat primul laborator 5G Nokia

În cadrul parteneriatului strategic dintre Nokia și UPT, început acum mai bine de 30 de ani, prioritățile au fost permanent sprijinirea învățământului și cercetării avansate în domeniul tehnic și o mai bună integrare între mediul academic și mediul de afaceri.