Directoarea administrativă a Spitalului Judeţean din Baia Mare, arestată după ce a prezentat o diplomă falsă

Data:

Directoarea administrativă a Spitalului Judeţean din Baia Mare, Mihaela Simona Cremene, a fost dusă la audieri. Procurorii pun la îndoială autenticitatea documentelor pe baza cărora ar fi obţinut postul.

Petrică Pop, prorector Centrul Universitar Nord: Nu există diplome pe care să le fi dat universitatea. Într-adevăr a fost studentă, a fost exmatriculată şi noi toate documentele le-am pus la dispoziţie. 

În baza diplomei false, femeia a participat la concurs şi a obţinut postul. Aproape trei ani, nimeni nu a bănuit nimic. Informaţii au ajuns însă la oamenii legii şi, ieri, directoarea a fost scoasă din locuinţa ei în cătuşe. 

Ionela Cozma, IPJ Maramureş: Ofițerii de poliție din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la femeia bănuită de comiterea faptelor, în vederea descoperirii și ridicării probelor.

Azi, femeia a demisionat, iar, câteva ore mai târziu, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Este acuzată de înşelăciune.

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

Tânăr rănit grav în timp ce lucra într-o pădure din zona Izvoare. Au intervenit salvatorii montani

Salvatorii montani ai SPJ Salvamont Maramureș au fost solicitaţi în zona Cantonului Silvic Stedea – Izvoare, pentru salvarea, evacuarea și transportul unui băiat de 20 ani, aflat la lucru la pădure şi care a suferit un traumatism cranio-cerebral și un traumatism la coloana.

Se așteaptă oferte pentru noi curse externe de pe Aeroportul Maramureș

Se așteaptă oferte pentru noi curse externe de pe Aeroportul Maramureș. Comisia europeană a accepta o nouă schemă de ajutor de stat pentru deschiderea unor noi rute externe de pe Aeroportul Maramureș.

Gabriel Zetea: Nu se pune problema de modificare a Codului Fiscal cu o impozitare progresivă clasică, în trepte 

Deputatul PSD Gabriel Zetea a afirmat că acest subiect legat de impozitarea progresivă în România, PSD şi l-a asumat ca discurs public, ca propunere, inclusiv înainte de a intra la guvernare cu PNL. 

Consiliul Județean Maramureș, anunță lansarea paginii web a Muzeului Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”

Consiliul Județean Maramureș, anunță lansarea paginii web a Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», care va avea loc miercuri, 18 mai 2022, cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a Muzeelor.