Medalie de aur și argint, pentru atletele de la CS Unirea Alba Iulia, la Campionatul Balcanic de Marș desfășurat în Grecia

Data:

Delegația CS Unirea Alba Iulia, care a făcut parte din lotul României, a obținut rezultate istorice la Campionatul Balcanic de Marș desfășurat duminică, 3 aprilie, în Grecia, lângă Atena. Ana Rodean a obținut medalia de aur la proba de 35 de kilometri, în vreme ce Mihaela Acatrinei a câștigat medalia de argint în proba de 20 de kilometri.

Sunt rezultate excepționate în contextul în care la acest campionat au concurat cele mai bune sportive din zona balcanică. Sportivele Ana Rodean (campioană balcanică) și Mihaela Acatrinei (vicecampioană balcanică) au dublă legitimare: CS Unirea Alba Iulia (director Daniela Moșneag) și CSU Reșița, fiind pregătite de antrenorul Gabriel Avram.

”A fost un campionat extraordinar, nu doar pentru sportivele noastre, ci pentru întreaga delegație a României, care a obținut, în total 7 medalii. La start au fost prezenți inclusiv sportivi care au concurat la Jocurile Olimpice. Am obținut rezultate istorice și sunt extrem de mulțumit”, a spus Gabriel Avram.

CS Unirea Alba Iulia transmite felicitări tuturor sportivilor și antrenorilor.

După aceste rezultate excepționale, mărșăluitoarele CS Unirea Alba Iulia vor intra într-o perioadă de pregătire pentru următoarele competiții.

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

CFR Cluj, campioana României!

CFR Cluj - Universitatea Craiova 2-1, în penultima etapă a play-off-ului Ligii 1. Elevii lui Dan Petrescu au devenit matematic campioni, înainte de ultima rundă, când o întâlnesc la Buzău pe FCSB.

Biblioteca Batthyaneum, inclusă în premieră în programul Noaptea Muzeelor de la Alba Iulia

Mii de persoane au vizitat în Noaptea Muzeelor, la Alba Iulia, Sala Unirii şi clădirea Babilon, Principia şi Biblioteca Batthyaneum, inclusă în premieră în cadrul acestui eveniment organizat în Alba din 2010.

Petrolul și Hermannstadt revin în Liga 1! Dinamo, duel-șoc la barajul pentru menținere/promovare

În această după-amiază s-au disputat, simultan, meciurile din ultima etapă a play-off-ului din Liga 2. În urma rezultatelor, Petrolul și Hermannstadt au încheiat sezonul pe primele două poziții, promovând direct, în timp ce U Cluj și CSA Steaua au terminat pe pozițiile 3 și 4.