Digitalizarea sănătății, dezbătută la prima ediție a Conferinței Naționale pentru Digitalizarea Sectorului Medical

Data:

Prima ediție a evenimentului Conferința Națională pentru Digitalizarea Sectorului Medical va avea loc pe 26 mai, în organizarea Asociației Smart Health Cluster împreună cu firma Quartz Matrix.

Asociația are drept principal scop planificarea și derularea de servicii și activități, pe termen lung, care vizează promovarea și elaborarea mecanismelor ce asigură statutul de cluster regional şi de pol de excelenţă în tehnologia informației cu precădere în domeniul sănătății, în vederea promovării utilizării tehnologiei moderne (ITC & Software), la scară largă, în medicină.

Este în acest moment cunoscut faptul că digitalizarea sistemului sanitar e un subiect ce a devenit extrem de important în contextul ultimilor ani, datorită presiunii majore sub care au fost nevoite să funcționeze și să asigure servicii medicale, instituțiile din domeniul sanitar. Dar, dincolo de presiunea la care au fost supuse instituțiile și cadrele medicale, precum și numeroasele provocări cu care au fost nevoite să se confrunte, aceasta perioadă pandemică a adus cu sine și o deschidere mai mare către conceptul de digitalizare, atât din partea personalului medical, a firmelor furnizoare de servicii și medicamente cât și a pacienților, care au făcut primii pași în a menține legătura cu medicii lor de familie, altfel decât față în față.

Faptul că într-un sistem digitalizat informațiile nu mai circulă pe hârtie, că pacienții pot astfel să transmită, respectiv să solicite date despre sănătatea lor în mod curent, de la distanță, cu transmitere mult mai rapidă de informații, inclusiv din partea medicilor, este de asemenea un avantaj imens adus operativității și calității desfășurării activității și a actului medical.

Este inevitabil acest traseu al digitalizării, având în vedere imensele avantaje pe care le aduce în sistem, în ceea ce înseamnă traseul pacientului, gestionarea datelor referitoare la acesta, comunicarea dintre pacienți și medici, dintre medici de diferite specialități etc.

Cu toate aceste incontestabile avantaje, digitalizarea sistemului medical presupune o serie de provocări cum ar fi: asigurarea securității datelor din sistem, accesibilitatea și adresabilitatea către o categorie extinsă de pacienți, inclusiv cei vârstnici sau cu dizabilități, precum și pregătirea tehnică a utilizatorilor acestor noi tehnologii.

În acest context Asociația Smart Health Cluster și-a propus să lanseze, în acest an, prima ediție a Conferinței Naționale pentru Digitalizarea Sistemului Medical, demarând astfel un proiect ce se dorește a fi unul cu desfășurare anuală, un eveniment care să adune într-un spatiu productiv și inovativ atât specialiști în domeniul medical, cât și administratori de spitale, furnizori de servicii conexe și, bineînțeles, reprezentanți ai instituțiilor publice, care să vină în sprijinul proiectelor și propunerilor lansate în cadrul evenimentului.

Astfel, în cadrul acestei prime ediții a Conferinței Naționale pentru Digitalizarea Sistemului Medical, vor fi abordate subiecte și teme extrem de importante și relevante, în contextul nevoii de accelerare a digitalizării sistemului de sănătate, cum ar fi:

  • e-Learning și e-Training – platforme dedicate domeniului medical
  • Sterilizarea instrumentarului medical, monitorizată digital
  • Digital Health Solutions
  • Finanțarea proiectelor de digitalizare în contextul Programelor Europene (PO Digitalizare, PO Sănătate, PO Competitivitate)
  • Automatizare prin BMS special pentru mediul spitalicesc
  • Securitatea cibernetică în contextul directivei NIS
  • Protecția datelor în instituțiile medicale
  • Soluții de securitate cibernetică pentru spitale
  • Trainingul personalului IT din instituțiile medicale -Asigurarea în caz de dezastru cibernetic / Finanțări pentru soluții de securitate

Cu siguranță toate aceste teme de dezbatere, vor fi completate pe parcursul desfășurării, cu opinii, idei și soluții care vor face ca participanții să poată culege informații utile și practice în același timp, informații care, ulterior, să poată fi aplicate cu succes în activitatea de zi cu zi.

Cu acest prilej, organizatorii Conferinței Naționale pentru Digitalizarea Sistemului Medical, Asociația Smart Health Cluster și Quartz Matrix, invită specialiștii, antreprenorii și profesioniștii interesați de aceste subiecte, toate parte a procesului amplu de digitalizare, să se înscrie la Conferință Națională pentru Digitalizarea Sistemului Medical, accesând link-ul de mai jos:

https://quartzmatrix.webex.com/quartzmatrix/j.php?RGID=re7e0ef6e8b709c35c959976a9dfe4873

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

Asthmathon by OncoGen 2022 și-a desemnat câștigătorii

Desfășurat sub forma unui maraton creativ care s-a întins pe durata a 30 de ore, Asthmathon și-a propus să valorifice potențialul creativ al tinerilor, în scopul identificării de soluții ingenioase, care să îmbunătățească prin diverse mijloace calitatea vieții pacientului alergic/astmatic

Ministerul Sănătății invită românii la doza a patra de vaccin

Ministerul Sănătății a anunțat că doza a patra de vaccin anti-COVID poate fi solicitată începând de luni de persoanele vaccinate cu trei doze de vaccin de tip ARN mesager, fiind recomandată în special celor cu vârsta peste 60 de ani.

Şase asistente medicale din Bihor, Satu Mare și Sălaj, premiate la Oradea cu premiul ”Dr. Mozes Carol”

Iniţiatorul acestui premiu, Cseke Attila, fost ministru al Sănătăţii, a precizat că alegerea temei nu a fost deloc dificilă, fiind recompensaţi "cei mai buni dintre cei buni", pentru implicarea lor profesională şi sufletească în traversarea crizei sanitare.