Iohannis, de Ziua Internaţională a Romilor: Au dat României un patrimoniu şi tradiţii valoroase şi numeroase personalităţi

Data:

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul sărbătoririi, în această zi, a etniei romilor, atât în ţara noastră, cât şi la nivel internaţional. „Diversitatea etnică şi culturală hrăneşte rezilienţa comunităţilor şi susţine societăţile în care libertatea şi demnitatea umană se fructifică într-un viitor prosper spre binele coimun”, a susţinut şeful statului.

„Doresc să adresez tuturor cetăţenilor de etnie romă urări de sănătate, prosperitate şi pace. La această sărbătoare se cuvine să amintim faptul că romii au dat României un patrimoniu şi tradiţii valoroase, numeroase personalităţi în domeniul culturii, artelor şi ştiinţei, care au contribuit la afirmarea identităţii proprii, dar şi la diversitatea benefică a comunităţilor şi omenirii în ansamblu. Trebuie să facem astfel ca tinerii să găsească în aceste personalităţi modele demne de urmat, să poarte mai departe tradiţiile şi obiceiurile înaintaşilor, cu respect şi mândrie”, a transmis preşedintele cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, devenită prin lege „Sărbătoarea etniei romilor din România”, arată un comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială. 

Şeful statului a completat că este convins „că diversitatea etnică şi culturală hrăneşte rezilienţa comunităţilor şi susţine societăţile în care libertatea şi demnitatea umană se fructifică într-un viitor prosper, spre binele comun. Sărbătoarea etniei romilor este un bun prilej de a aminti că, din această perspectivă, emanciparea civică, socială şi economică a romilor din ţara noastră este un obiectiv comun, de mare importanţă”. 

Preşedintele a salutat eforturile comunităţii rome din România afirmarea culturii lor şi contribuţia acesteia la dezvoltarea societăţii române. „Sprijin eforturile comunităţii rome din România de a-şi face cunoscut trecutul şi obiceiurile, auzită vocea şi preţuită contribuţia la dezvoltarea societăţii noastre. Romii, mult timp anonimi pentru istoria oficială, şi-au dat viaţa pentru împlinirea marilor noastre idealuri, fiind însă victime ale violenţei, urii şi rasismului”, a mai transmis şeful statului, arătând că, „în această perioadă, sărbătorile poartă pecetea dramei semenilor noştri din Ucraina”, iar „romii sunt angajaţi în aceste zile în efortul nostru naţional de solidaritate şi implicare civică.  „Fie ca Ziua Internaţională a Romilor să aducă bucurie în sufletele tuturor celor care, cunoscând din plin suferinţa şi nevoia, aşteaptă de la această Sărbătoare a etniei romilor din România lumina păcii şi căldura convieţuirii”, a mai transmis preşedintele. 

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

O brutărie din Lunca de Jos a fost mistuită de flăcări

Pompieri militari şi civili acţionează, marţi seara, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o brutărie din localitatea Lunca de Jos, a informat Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

128 de case tradiționale, reabilitate cu 9 milioane de euro, bani de la PNRR

128 de case tradiționale din toată România urmează să fie reabilitate prin PNRR, valoarea proiectului fiind estimată la 9 milioane de euro. Pentru marcarea, semnalizarea și marketizarea obiectivelor incluse în cadrul rutei a mai fost prevăzută o sumă adițională de 600.000 euro