S-au împlinit 30 de ani de la prima constituire a Consiliului Județean Timiș de după 1989

Data:

Consiliul Județean Timiș s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare, pentru că s-au împlinit 30 de ani de la primele alegeri libere la nivel local. În data de 29 martie 1992 a fost a fost înființat CJ Timiș, această structură care a completat arhitectura administrației publice. A fost un prilej de bucurie pentru actualii, dar și pentru foștii președinți și membri ai instituției, care s-au reunit într-o ședință festivă. Cu toții au spus într-un singur glas că pentru a se dezvolta în continuare județul Timiș, proiectele trebuie continuate, indiferent de culoarea politică a celor care ocupă funcțiile de conducere.

Separarea atribuțiilor la nivel județean care reveniseră până la acel moment Prefecturii, armonizarea relațiilor de cooperare cu autoritățile locale, orientarea spre valorile europene și dificultățile economiei în tranziție au fost reperele unui traseu sinuos, adesea anevoios, dar cu multe satisfacții și împliniri. Știm cu toții că în acel moment, Timișul și Timișoara erau văzute și cred că sunt văzute și acum, ca fiind zonele cele mai pro-europene din România. Nu am să mai amintesc Proclamația de la Timișoara, care a realizat un ghidaj moral pentru noua democrație pe care noi doream să o construim în acel moment, sau celelalte idei pornite de aici, care mai apoi au fost fundamentul reformelor prin care țara noastră a trecut în anii 90 și după aceea. Timișul și-a afirmat încă de la început opțiunea fermă pentru valorile democratice și pentru care a și plătit prețul suprem în timpul Revoluției din decembrie 89. În cei 30 de ani, afirmarea valorilor democratice și europene nu a fost doar declarativă. Am fost prezenți în structurile europene, spre exemplu constituirea Euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa, care a creat un cadru favorabil pentru dezvoltarea relațiilor dintre comunități în diferite domenii. Am fost reprezentați în Comitetul European al Regiunilor de doi președinți care au condus delegația României în acest for european. Nu în ultimul rând, vocația noastră europeană s-a manifestat și prin multiplele tratate bilaterale de colaborare cu alte administrații de pe bătrânul continent”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.

La eveniment a fost prezent și primul lider al Consiliului Județean, Viorel Coifan, care și-a început discursul prin a spune că este onorat de faptul că a fost primul președinte ales. Acesta a avut două mandate, între anii 1992 – 1996 și 1996 – 2000.

A fost o perioadă dificilă, plină de provocări, dar și de realizări pe măsură, care au propulsat Consiliul Județean în avangarda reformei administrației publice din România. În întreaga mea activitatea am fost animat de dorința sinceră de a-mi pune expertiza și capacitatea de muncă în serviciul oamenilor. Le mulțumesc tuturor colegilor și pot să spun că am avut o bună colaborare cu consilierii județeni indiferent de apartenența lor politică. Fără votul lor nu aș fi putut da curs unor proiecte care au contribuit la dezvoltarea județului. Un rol aparte l-am dedicat cooperării inter-regionale și le sunt recunoscător tuturor partenerilor noștri externi. Sigur că aceste legături trebuie revitalizate și dezvoltate. Printre proiectele mele au fost realizarea primului transport școlar în mediul rural, prima strategie de dezvoltare regională, dar și deschiderea punctului de frontieră Cenad-Kiszombor” , a spus Coifan.

De la întâlnire nu au lipsit Sorin Grindeanu, Constantin Ostaficiuc și Călin Dobra, care au ocupat și ei fotoliul de președinte al CJ Timiș și nici foști vice-președinți și consilieri. De asemenea au fost prezenți reprezentanți ai cultelor și ai instituțiilor publice.

Sigur că orice moment de sărbătoare trebuie respectat și tratat cum se cuvine, dar nu trebuie uitat faptul că pentru a avea ce sărbători trebuie implicare. O implicare care sperăm să sporească în anii următori, astfel încât județul Timiș să își consolideze locul fruntaș la nivel național.

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

Zeci de elevi și studenți participă la prima ediție a Asthmathon by OncoGen căutând soluții pentru a schimba calitatea vieții pacientului alergic/astmatic

Centrul de Terapii Genice și Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen, Asociația OncoGen și partenerii organizează, în zilele de 14 – 15 mai a.c., la sediul OncoGen Timișoara, un eveniment inedit: prima ediție Asthmathon, sub egida Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică (SRAIC).