fbpx
16.7 C
Cluj-Napoca
AcasăCULTURĂHoria Brenciu și-a deschis Academie la Brașov

Horia Brenciu și-a deschis Academie la Brașov

Publicat în

spot_img
spot_img

Luna aprilie a început cu un fapt remarcabil la Brașov, și anume deschiderea Academiei de Arte Horia Brenciu, iar trustul nostru de presă nu a întârziat să își trimită la fața locului echipa de redactori. Un eveniment la superlativ, la care au fost invitate să ia parte personalități din lumea artei, a presei, a mediului de afaceri, inclusiv reprezentanții administrației orașului.

Academia de Arte Horia Brenciu Brașov, este un loc în care copiii, tinerii și adulţii îşi pot antrena talentul artistic, oricare ar fi acesta. Sunt primiți cursanți cu vârsta cuprinsă intre 5 si 92 ani, cum spunea Nat King Cole. Este binevenit orice student care dorește să își descopere talentul și să și-l antreneze pe mai departe!

În cadrul conferinței de presă, Horia Brenciu a declarat că a ales să deschidă această instituție sub poalele Tâmpei datorită faptului că are nostalgii frumoase legate de oraș, de locul în care a copilărit și de primele sale ”ciocniri” cu studiile muzicale. Recunoaște că această academie nu ar fi putut fi întemeiată fără ajutorul unor prieteni de nădejde, artiștii lirici ai Operei Brașov: Mugurel Oancea și Bogdan Mirică, cu care s-a cunoscut de altfel prin intermediul muzicii.

Pentru cei interesați – și din câte știm doritorii se grăbesc să bată la ușile proaspetei Academii, cursurile sunt împărțite în mai multe secțiuni: canto, pian, chitară, vioară, tobe, saxofon, producție muzicală și teorie muzicală. Profesorii selecționați se numără printre experții de vârf ce pot fi întâlniți în lumea muzicală brașoveană. Horia Brenciu promite că va veni mai des din București pentru această cauză, intervenind la rândul său cu idei inedite, precum cursurile de STAGE COACHING, un modul unic de pregătire scenică, pe care l-a realizat cu 3 ani în urmă, la București.

Gazda instituției este Camera de Comerț și Industrie, cursurile se țin în sediul studioului de producție muzicală Vibe în care s-au alocat în urmă cu câțiva ani investiții considerabile, și de când cu deschiderea noii inițiative cei doi parteneri Bogdan Mirică și Mugurel Oancea au intervenit cu noi aporturi, toate acestea pentru desfășurarea unor instruiri și școlarizări la cote înalte.

Comunitatea brașoveană, părinții, tinerii, adolescenții, copiii, văd cu ochi buni această acțiune îndrăzneață, mai ales că din spusele mai multor observatori din domeniu: compozitori, interpreți, producători muzicali, showbiz — care  au participat de-a lungul anilor pe la diverse masteclass-uri, comisii de jurizare, seminarii, tabere de muzică organizate în localitate — vocile  tinere ale Brașovului sunt multe, dar din păcate pe alocuri încă nepregătite și precare, trebuind a fi ajustate.

Închei articolul cu mesajul proeminent al îndrăgitului artist Horia Brenciu: „A deschide o școală de acest gen este mai mult o inițiativa de suflet, decât o afacere. Muzica și talentul sunt cele care primează. Avem același deziderat și la Academia din Bucuresti și sperăm ca viitorii noștri elevi să lase prejudecățile sau alte emoții și să adauge vieții o noua experiența”!   

Articole recente

Tánczos Barna: Ar fi o mare onoare dacă Maiestatea Sa Regele Charles al III-lea ar sprijini Via Transilvanica 

Acesta a precizat că a avut ocazia, ca ambasador al Viei Transilvanica, să aducă în atenţia Maiestăţii Sale cel mai mare proiect naţional ce are ca scop promovarea diversităţii culturale, etnice, istorice şi naturale a Transilvaniei, Bucovinei, Olteniei şi Banatului montan.

Tradiţii şi obiceiuri de Rusalii, una dintre cele mai vechi sărbători creştine

În Ardeal există obiceiul cunoscut ca “udatul nevestelor”, când femeile sunt stropite cu apă pentru a fi sănătoase şi frumoase tot restul anului.

Pünkösd után

Minden megváltozik az elsô Pünkösd után. Különleges lehetôségek birtokosaivá válnak, akik a Szentlélek kiáradása alá kerülnek. Sajnos, az Egyház népe nem mindig él az alkalommal.

Un pacient a căzut de la etajul trei al Spitalului Municipal Sibiu

Bărbatul era internat la Neurochirurgie

Mai multe articole de același fel