Trei persoane au fost rănite într-un accident lângă Blaj

Data:

Trei persoane au fost rănite într-un accident produs miercuri pe DN14B, lângă Blaj, în urma coliziunii dintre un autoturism şi o autoutilitară.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Garda de Intervenţie Blaj acţionează miercuri pentru descarcerare, acordare prim ajutor medical şi asigurare măsuri PSI la un accident rutier produs pe DN 14B, între Blaj şi Crăciunelu de Jos, între un autoturism şi o autoutilitară.

“În urma accidentului au rezultat trei victime, dintre care una încarcerată. Toate victimele sunt conştiente, cooperante, urmând a fi transportate la unităţi medicale”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Radu Botezan.

Au fost alocate o autospecială cu modul de descarcerare şi două ambulanţe SMURD.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a transmis, la rândul său, că traficul rutier este îngreunat pe DN 14B, între Crăciunelu de Jos şi Blaj, din cauza accidentului.

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

”Zilele muzicale Carl Filtsch” vineri și sâmbătă, la Sebeș

Municipiul Sebeș, prin Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, organizează vineri și sâmbătă un eveniment omagial dedicat memoriei muzicianului Carl Filtsch (1830-1845), născut la Sebeș și considerat unul dintre cei mai mari pianiști ai secolului al XIX-lea și cel mai strălucit discipol al marilor compozitori Frédéric Chopin și Franz Liszt.

Proiect de 4 milioane de euro pentru un transport local ecologic la Sebeș

Mijloacele de transport achiziționate vor opera pe traseele care asigură transportul urban și legătura dintre centrul urban Sebeș și localitățile aparținătoare Răhău, Petrești și Lancrăm.

Președinta Ungariei și primarul din Alba Iulia au dezvelit statuia Principelui Transilvaniei, Bethlen Gábor

Ziua Unității Reformate este sărbătorită astăzi la Alba Iulia, printr-o serie de evenimente organizate în centrul istoric al orașului, în prezența președintelui Ungariei, Katalin Novák și a altor oficialități centrale și locale, dar și a mii de etnici maghiari.