Container „Caisson” achiziționat de primărie pentru ISU Mureș

Data:

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Horea” al judeţului Mureş a primit, marţi, din partea Primăriei Târgu Mureş un container tip Caisson, în care pompierii se pot pregăti pentru intervenţia la incendii în condiţii cât mai apropiate de realitate.

“Astăzi, 3 mai, a avut loc predarea-primirea containerului tip Caisson de către Primăria municipiului Târgu Mureş Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al judeţului Mureş. Acest container este destinat pregătirii personalului operativ în vederea perfecţionării cunoştinţelor şi deprinderilor de specialitate, tehnice de lucru şi intervenţiei pentru stingerea incendiilor, tehnici de pătrundere în spaţii închise şi semi închise, salvării din diferite medii ostile, precum şi pentru antrenamentele în scopul măririi capacităţii de efort a organismului. Mulţumim Primăriei municipiului Târgu Mureş şi domnului primar Soos Zoltan pentru achiziţionarea acestui container”, a anunţat ISU Mureş într-o postare pe Facebook.

Reprezentanţii ISU Mureş au precizat că în acest container personalul se pregăteşte în condiţii cât mai aproape de realitate, în sensul că este încălzit cu flacără pentru a ridica foarte mult temperatura în zona de intervenţie şi este inundat cu fum.

Până la primirea containerului tip Caisson, personalul ISU Mureş de intervenţie la incendii era repartizat la pregătire în judeţele Braşov şi Suceava.

“Primăria a achiziţionat un container de antrenament pentru echipa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ Mureş. Containerul este potrivit pentru exerciţii de simulare şi instruire. Este important ca pompierii oraşului nostru să fie bine pregătiţi pentru desfăşurarea tuturor intervenţiilor. Munca grea nu este suficientă, ci este nevoie şi de condiţii adecvate pentru antrenament şi de echipamente moderne. Prin achiziţionarea acestui container, susţinem activitatea pompierilor oraşului nostru”, a scris primarul Soos Zoltan pe Facebook.

Comentează și tu acest articol

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

Fondurile strânse la Tombola Festivalului “Maris Fest” vor fi donate pentru construirea primului Centru de recuperare medicală a militarilor

Fondurile strânse la Tombola Festivalului "Maris Fest" care va avea loc la Târgu Mureş, în perioada 19-21 august, vor fi donate pentru construirea primului Centru de recuperare medicală a militarilor din România, de la Mănăstirea Dealu de lângă Târgovişte, patronat de Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi "Sf. Mare Mucenic Dimitrie - Izvorâtorul de Mir".

Au fost lansate 12 rachete antigrindină în județul Mureș

Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş a anunţat, joi, lansarea primelor 12 rachete antigrindină din punctele aflate la Câmpeniţa, Cund şi Căpâlna de Sus, urmând ca după operaţionalizarea Unităţii de Combatere a Căderilor de Grindină Mureş să fie active 16 puncte de lansare a rachetelor care vor proteja peste 330.000 de hectare de culturi din judeţele Mureş şi Alba.