27.6 C
Cluj-Napoca

O mașină de epocă ce a aparținut lui Arnold Schwarzenegger vine la Bistrița!

Published:

În acest weekend, municipiul Bistrița va găzdui, în premieră, o etapă a ”Castel Rally by EHRLE edVII”, organizat de Classic Car Club și susținut de compania Rombat, singurul producător integrat 360O de baterii auto din România. Un număr de 60 de mașini de epocă, printre care și un vehicul despre care se spune că a aparținut celebrului actor Arnold Schwarzenegger, vor putea fi admirate și fotografiate vineri, 20 mai 2022, între orele 18.00-20.00, în parcarea fabricii Rombat, în cadrul paradei organizate de asociația Classic Car Club. Fotografiile de la paradă vor putea fi înscrise apoi într-un concurs inedit cu premii oferite de Rombat. 

Cea de-a șaptea ediție a ”Campionatului de raliuri de regularitate pentru vehicule istorice” include anul acesta, în premieră,  pe traseul Tg Mureș  – Bistrița – Tg Mureș,  60 de mașini de epocă, unele fabricate în urmă cu aproape 100 de ani.  Concurenții vor ajunge la Bistrița vineri, 20 mai 2022, începând cu ora 18.00 și vor staționa până la ora 20.00 în parcarea fabricii Rombat, din str. Drumul Cetății, nr 4.

Ne  bucurăm că putem să le oferim, în premieră, locuitorilor municipiului Bistrița un regal auto. Vehiculele retro sunt cea mai bună dovadă că un produs de calitate dăinuie peste timp și ne onorează că organizatorii au ales ca punct de staționare și plecare în cursă fabrica Rombat, singurul producător 360O  de baterii auto din România. Îi invităm pe toți bistrițenii să admire bijuteriile auto pe patru roți care și-au anunțat prezența  și să se înscrie în concursul inedit pe care l-am pregătit pentru ei”, a declarat George Chiriță, director de vânzări și marketing al companiei Rombat.

Cele 60 de automobile retro înscrise în cursă provin din România dar și din străinătate – Ungaria, Germania și Spania. Cel mai vechi vehicul este un Plymouth fabricat în 1938 iar cel mai celebru este un Excalibur Phaeton despre care se spune că a aparținut celebrului actor Arnold Schwarzenegger. Bistrițenii vor putea vedea vineri, în parcarea Rombat și alte mărci celebre de mașini de epocă precum Ford Mustang fabricate în anii 60, un Fiat Ballila fabricat în 1940 dar și o Volga din 1957.

Ne bucurăm că am reușit să reluăm campionatul după doi ani de pauză impusă de criza sanitară. Mulțumim echipei Rombat pentru susținere și găzduire și îi așteptăm pe bistrițeni să facem fotografii și să le povestim istoria mașinilor înscrise în competiție”, a declarat Robert Laszlo, organizatorul raliului de regularitate ”Castel Rally by EHRLE” , pasionat de vehicule de epocă.

Compania Rombat invită bistrițenii vineri, 20 mai 2022, de la ora 18.00, în parcarea fabricii, pentru a admira automobilele retro, a face fotografii și a participa la concursul organizat de Rombat în social-media.

Concurs inedit pentru bistrițeni!

Bistrițenii pot câștiga unul dintre cele 3 trollere Samsonite Base Boost, una din cele 5 umbrele Traveler sau 2 Vibe Power Bank&Speaker dacă postează o fotografie efectuată la parada din parcarea Rombat și o postează pe contul personal de Facebook fotografia folosind  hashtag-urile #LaROMBAT și #CastelRally.

Fotografiile făcute la parada din parcarea Rombat pot fi încărcate pe contul personal de Facebook în intervalul vineri, 20 mai 2022, orele 18.00 – duminică, 22 mai 2022, orele 23.59.  

Câștigătorii vor fi desemnați prin extragere și contactați individual, prin intermediul contului de Facebook, cu care s-au înscris în concurs.  

Despre Rombat:

SC Rombat Bistrița este singurul producător integrat 360O de baterii auto din România și lider al pieței locale, din 1997. Fondată în urmă cu peste 40 de ani, în 1980, ”Acumulatorul Bistrița” și-a schimbat denumirea în 1991, devenind SC Rombat SA. Compania a fost deținută de stat până în 1996 când, în urma privatizării, a fost cumpărată de angajați. În 2012 Rombat Bistrița a fost preluată de Metair International Holdings Cooperatief U.A., parte a grupului Metair Investment Limited. De-a lungul timpului, Rombat a produs și vândut baterii auto în peste 40 de state, de pe 4 continente. Compania are un parteneriat strategic de peste 25 de ani cu Dacia Renault iar în 2017 a devenit furnizor pentru Ford Craiova. În 2021 compania a obținut certificarea Q1 Ford, care atestă standardul maxim de excelență ca furnizor OEM.

În 2022, ca urmare a unui demers consolidat de construcție de brand și redefinire a valorilor, compania își reafirmă rolul în piața românească și internațională, ROMBAT poziționându-se astfel ca “bateria care mișcă economia”.

Related articles

spot_img

Recent articles

spot_img