28.7 C
Cluj-Napoca

Când se va redeschide circulația pe Transalpina

Published:

Circulaţia pe Transalpina şi Transfăgărăşan se redeschide de obicei la sfârşitul lunii iunie, dar lucrările de deszăpezire au început în acest an mult mai devreme.

„Cu toate că normativul care reglementează circulaţie pe cele două două drumuri turistice, Transalpina şi Transfăgărăşan, menţionează că circulaţia se va redeschide cu sfârşitul lunii iunie, noi facem eforturi susţinute pentru a încerca redeschiderea circulaţiei cu data de 1 iunie. O să putem face în acest fel o bucurie copiilor de ziua lor. Încă mai este zăpadă, dar se lucrează la foc continuu cu autofreze şi încărcătoare frontale”, a transmis Cristi Tudor, reprezentant al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova.

Muncitorii de la Drumurile Naţionale au început, de câteva zile, montarea indicatoarelor rutiere pe tronsonul de pe Transalpina închis circulaţiei, cuprins între Obârşia Lotrului şi Rânca. Acestea au fost demontate la începutul sezonului rece, pentru a nu fi doborâte de zăpezile care cad în cantități mari în fiecare an.

„O parte sunt date jos pe parioada iernii, iar altele se desfac şi sunt lăsate în partea inferioară a ţevii pentur a nu fi rupte de viscol. Acum se repun pe poziţii. Unele sunt îngropate în zăpadă şi trebuie găsite. Este vorba de câteva zeci de indicatoare rutiere, deoarece sunt multe zone cu viraje periculoase“, a spus Cristi Tudor, reprezentant al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova.

O comisie compusă din reprezentanţi de Drumurile Naţionale şi Poliţia Rutieră urmează să stabilească dacă se poate relua circulaţia pe sectorul de drum.

„Comisia formată din reprezentanţi de la Drumurile Naţionale şi de la Poliţia Rutieră va stabili dacă sunt întrunite toate condiţiile de siguranţă pentru a se circula pe cea mai înaltă zonă de pe Transalpina“, a precizat Cristi Tudor.

Related articles

spot_img

Recent articles

spot_img