20.8 C
Cluj-Napoca

Ce este DAPR, cum pot fi create eficient componentele web standardizate în Stencil sau aplicațiile reactive în Spring WebFlux?

Published:

Endava, compania britanică de software, prezentă și pe piața din Târgu Mureș de aproape 5 ani, organizează o serie de 12 evenimente în care își propune să aducă împreună și să faciliteze schimbul de experiență pentru profesioniștii IT din comunitățile tech din patru țări din Europa Centrală. În România vor avea loc 6 întâlniri în orașe diferite din țară, cel de-al cincilea eveniment fiind la Târgu Mureș.

Întâlnirea de la Târgu Mureș, Living on the Edge of Software Development va avea loc pe data de 16 iunie la Hotel Plaza, începând cu ora 18:00, oferindu-le tuturor pasionaților din sectorul IT&C și nu numai, șansa de a afla ce sunt componentele web standardizate, cum pot fi create aplicațiile reactive și ce beneficii implică utilizarea ecosistemului software DAPR (Distributed Application Runtime).

Cristina Kudor, Senior Developer, Laurențiu Spilcă, Senior Development Consultant, autor al cărților „Spring Security in Action” și „Spring Start Here”, și Attila Szasz, Senior Architect, vor vorbi despre modul în care compilatorul web Stencil generează componente web performante, rapid și 100% standardizat; exemple practice despre cum se pot construi aplicații reactive prin intermediul Spring WebFlux, dar și cum ecosistemul DAPR facilitează crearea de aplicații capabile să ruleze pe orice infrastructură, fie ea cloud sau on-prem.

Pe durata evenimentului, participanții vor avea oportunitatea să adreseze întrebări speakerilor prezenți, dar și să câștige premii. La finalul celor 3 sesiuni, cei prezenți vor fi invitați la o sesiune de networking în care vor avea ocazia să se cunoască mai bine, să adreseze întrebări adiționale, dar și să exploreze mediul de lucru Endava.

Cei care vor să participe o pot face gratuit prin înregistrarea pe platforma dedicată până pe 15 iunie.

Ovidiu Spinean, Delivery Unit Manager-ul Endava Târgu Mureș va deschide seara cu o scurtă prezentare a business-ului local.

„Din 2017, de când Endava este prezentă pe piața din Târgu Mureș, ne-am concentrat atenția către comunitatea locală de IT, fiind și elementul care ne diferențiază în industrie. Iar prin Connect.IT Târgu Mureș demonstrăm încă o dată că vrem să fim alături și să susținem pasionații de tehnologie pe plan local. Caravana Connect.IT este o ocazie excelentă pentru colegii noștri să împărtășească din cunoștințele lor, dar și o oportunitate pentru pasionații de tehnologie să interacționeze și să învețe de la experți în domeniu. Ultimii 2 ani au reprezentat o provocare nu doar pentru noi, ci și pentru colegii de breaslă, în ceea ce privește întâlnirile offline. De aceea, ne bucurăm să primim Connect.IT și la Târgu Mureș și promitem o experiență pe măsură”, a declarat Ovidiu Spinean, Delivery Unit Manager, Endava Târgu Mureș.

După întâlnirile de succes de la București, Craiova, Brașov și Sibiu, urmează Târgu Mureș, iar Suceava este orașul care va încheia caravana Connect.IT din țara noastră. Evenimentul de la Suceava va avea loc pe data de 23 iunie.

Mai multe detalii despre temele abordate în fiecare oraș și modalitățile de înscriere, vor fi publicate în curând pe pagina de social media a Endava. 

Despre Connect IT  

Concept powered by Endava, Connect.IT este o serie de evenimente dedicate comunității tech cu scopul de a crea o rețea puternică de profesioniști IT din diverse domenii. Mai mult, prin intermediul Connect.IT, Endava își propune să ofere și o platformă care să faciliteze schimbul de experiențe și bune practici. Seria de evenimente va ajunge inclusiv în locațiile noi ale Endava din România, Moldova, Bulgaria și Polonia. 

Despre Endava  

Endava este lider în furnizarea de servicii tehnologice de ultimă generație și își sprijină clienții în dezvoltarea propriilor organizații, prin utilizarea soluțiilor scalabile de Distributed Enterprise Agile. Compania ajută clienții să devină companii digitale bazate pe experiență, sprijinindu-i în călătoria lor de la generarea de idei la dezvoltarea și implementarea de produse, platforme și soluții.   

Endava avea 10.391 de angajați la data de 31 decembrie 2021, în birourile sale din Australia, Austria, Danemarca, Germania, Irlanda, Olanda, Singapore, Elveția, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și centrele de livrare din Uniunea Europeană: România, Bulgaria, Croația și Slovenia; Țările din Europa Centrală: Moldova, Macedonia de Nord, Serbia, Bosnia și Herțegovina; America Latină: Argentina, Columbia, Uruguay și Venezuela.  

Related articles

spot_img

Recent articles

spot_img