A fost desemnat constructorul pentru execuţia lucrărilor la Centura municipiului Beiuş, a anunţat miercuri, 8 iunie, Consiliul Judeţean Bihor.
Valoarea ofertei câştigătoare depășește 270 de milioane de lei, iar finanţarea va fi asigurată din fonduri europene.
Preşedintele Consiliul Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, spune că în câteva zile se va semna contractul de execuţie, iar la începutul lunii iulie vor începe lucrările. El a mai precizat că la Beiuş va fi nevoie de o mobilizare exemplară a constructorului, având în vedere complexitatea lucrărilor: două viaducte, lucrări în albia Crişului Negru și trei pasaje supraterane.
Centura, de 7,33 de kilometri, trebuie să fie gata până la finalul anului viitor.
Comisia de licitație care a analizat ofertele depuse pentru execuția centurii Beiuș a desemnat asocierea de firme ce ar urma să execute lucrările: Drum Asfalt (lider), Ilgaz Insaat Ticaret Anonim Sirketi, Obras Publicas y Regadios, OPR Asfalt.
Valoarea ofertei este de 54 de milioane de euro, reprezentând 84% din valoarea estimată inițial.
În următoarele două săptămâni vom aștepta, conform prevederilor legale, eventualele contestații. În condițiile în care nu se vor înregistra contestații, ne propunem să semnăm contractul de execuție a lucrărilor la finalul acestei luni.
Având în vedere că pentru această investiție avem realizat proiectul tehnic, vom putea începe lucrările în câteva zile după semnarea contractului, la începutul lunii iulie.
Lucrările vor trebui finalizate până la sfârșitul anului viitor. Pentru aceasta este nevoie de o mobilizare exemplară a constructorilor, având în vedere cele 3 pasaje supraterane și cele 2 viaducte mari ce trebuie realizate.
Finanțarea lucrărilor este asigurată din fonduri europene prin parteneriatul cu Compania Națională de Autostrăzi.
Sursă: Facebook / Ilie Bolojan