20.8 C
Cluj-Napoca

Ministrul Sănătăţii: Am crescut de la 300 de cazuri de COVID pe zi, în medie, la 400 de cazuri

Published:

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că media zilnică a cazurilor de COVID în ţara noastră a crescut de la 300 la 400, precizând că semnul bun este că nevoia de servicii medicale spitaliceşti şi de servicii de terapie intensivă este una minimă.

Alexandru Rafila a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, despre noile cazuri de COVID şi dacă situaţia este îngrijorătoare.

“Este sigur preocupantă în sensul că, vedeţi, am ajuns şi noi la o medie de circa… aţi avut un raport sau aveţi astăzi un raport din partea Institutului Naţional de Sănătate Publică, avem aproape 400 de cazuri pe zi, ca şi medie, şi am crescut de la 300 de cazuri pe zi, în medie, la 400 de cazuri. Germania înregistrează 100 de mii de cazuri pe zi, dar semnul bun este că nevoia de servicii medicale spitaliceşti şi, mai ales, de servicii terapie intensivă a fost minimală, în ciuda numărului mare de cazuri. Sperăm să rămână la fel”, a afirmat Rafila.

El a menţionat că fiecare persoană trebuie să se protejeze cum poate mai bine.

“Evident, acum singura măsură aplicabilă este să ne protejăm fiecare aşa cum este mai bine, în sensul evitării totuşi a zonelor foarte aglomerate sau chiar a utilizării măştii în interior acolo unde este o foarte mare densitate de oameni sau unde stăm un timp îndelungat. Dar lucrul ăsta rămâne o decizie individuală. Noi monitorizăm evoluţia în continuare, deci faptul că raportăm săptămânal nu înseamnă că nu monitorizăm îndeaproape acest fenomen, dar în mod evident acele cifre legate de procentul de paturi de spital ocupate şi procentul de paturi de terapie intensivă nu mai era relevant, era doar extrem de redus şi nu avea rost o raportare zilnică a acestor parametri”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Related articles

spot_img

Recent articles

spot_img