28.7 C
Cluj-Napoca

Ungaria nu vede o alternativă la aprovizionarea cu combustibil din Rusia

Published:

Ungaria este interesată de diversificarea rutelor de aprovizionare cu gaze naturale, dar până acum nu vede o alternativă la aprovizionarea cu combustibil din Rusia, a declarat, miercuri, ministrul ungar al afacerilor externe și al relațiilor economice externe, Péter Szijjártó, răspunzând la întrebările jurnaliștilor după încheierea convorbirilor de la Atena cu omologul său grec, Nikos Dendias, potrivit Tass.


“Ne-am pronunţat pentru achiziționarea de petrol în Rusia și nu poate fi vorba ca noi să nu cumpărăm gaze naturale de la ruși. Fireşte, suntem, însă, interesați să avem cât mai multe surse și rute pentru transportul gazelor naturale”, a declarat șeful diplomaţiei ungare, citat de agenția de știri MTI.

Péter Szijjártó a subliniat că acum există două scenarii realiste pentru diversificarea aprovizionării cu gaze către Ungaria: din bazinul Mediteranei de Est și din Azerbaidjan.

Cu toate acestea, transportul combustibilului de-a lungul acestor rute poate fi efectuat doar prin Grecia și necesită dezvoltarea infrastructurii, inclusiv a conductelor, citează Rador.

Sursă: știripesurse.ro; Foto: The Romanian Journal

Related articles

spot_img

Recent articles

spot_img