Compania germană STIHL Power Tools, o subsidiară a holdingului Andreas STIHL AG&Co. KG. din Germania, va construi în Oradea, în Parcul Industrial Eurobusiness I, din str. Borșului, o nouă unitate de producție. Investiția are o valoare de 125.000.000 Euro, iar terenul pe care urmează să fie construită are o suprafață de peste 14 hectare.
Anul 2022 marchează pentru Oradea atingerea unui prag important in ceea ce privește atragerea de investitori străini in parcul industrial.
Investiție se va realiza etapizat, iar atragerea ei la Oradea este rezultatul unor negocieri directe purtate de către STIHL cu reprezentanții Agenției de Dezvoltare Locală Oradea SA (ADLO). De altfel, investiția companiei germane este cea mai importantă de la înființarea ADLO până in prezent.
”Aceasta reprezintă o investiție strategică pentru municipiul Oradea. Conceptul de business promovat, facilitățile oferite investitorilor dar și buna colaborare dintre mediul public si cel privat au avut un rol esențial in evoluția si dezvoltarea economică a municipiului Oradea. ADLO s-a dovedit a fi un model de succes, respectiv un catalizator al dezvoltării economice al județului Bihor, atingând un total de investiții atrase până in prezent de 0,55 miliarde Euro. Mulțumesc firmei STIHL pentru că au ales Oradea, colegilor din ADLO și Primăria Oradea pentru toată munca depusă și Episcopiei Romano-Catolice, care a fost de acord să vândă o suprafață de teren de peste 8,5 ha, pentru a se realiza această investiție.” a declarat Florin Birt, primarul municipiului Oradea.
Contractul privind investiția s-a semnat astăzi de către reprezentanții Primăriei Municipiului Oradea, reprezentanții Societății ADLO SA., respectiv reprezentanții Societății Andreas STIHL Power Tools SRL.

Compania preconizează începerea producției în Oradea la jumătatea anului 2024, urmând a genera pentru început un număr de 150 de locuri de muncă.
Reprezentanții companiei STIHL au ales Oradea datorită poziționării geografice.
„STIHL realizează o mare parte din vânzările sale de baterii în regiunea europeană. Orașul Oradea ne-a convins nu doar prin conectarea optimă la piețele care sunt importante pentru noi, ci și prin infrastructura dezvoltată corect și condițiile economice bune.”, a declarat Martin Schwarz, membru executiv STIHL pe producție și achiziții.
STIHL activează în domeniul fabricării de echipamente electrice pentru exterior, pentru profesioniști si consumatori exigenți și și-a exprimat intenția de a desfășura în Parcul industrial EBP I activitățile specifice domeniului de activitate și a oricăror altor activități conforme cu Regulamentul de funcționare al parcului industrial.