Din Sighetul Maramureșului provenea ALEXANDRU IVASIUC (12 iulie 1933 – 4 martie 1977), vlăstarul unei familii de intelectuali cu mare prețuire pentru tot ceea ce însemna cartea și valorile tradiționale românești. În urma Arbitrajului de la Viena (1940), Alexandru Ivasiuc și părinții săi s-au refugiat în București, pentru a reveni la Sighet în anul 1951. După două tentative de a absolvi Facultatea de Filosofie și cea de Medicină, viitorul prozator a executat 5 ani de închisoare, pentru că s-a numărat printre organizatorii unor manifestații cu caracter anticomunist.

Tratamentul inuman la care fusese supus în temniță, ar fi fost cauza pentru care Ivasiuc ar fi cedat nervos, existând în acest sens, presupunerea că ar fi acceptat să devină colaborator al Securității, rapida sa ascensiune socială de după eliberare fiind principalul argument în acest sens. Dincolo de acest aspect- este cert faptul că scriitorul era un intelectual de mare profunzime (citise enorm și era fluent în câteva limbi străine-printre altele), fiind posesorul unei minți de mare flexibilitate. A publicat câteva romane care l-au impus și s-a afirmat ca unul dintre cei mai originali eseiști români. Pasiunea pentru filosofie a fost o constantă a vieții sale, iar cărțile și textele lui stau mărturie în acest sens. Foarte puțin epic, Ivasiuc este în primul rând, un eseist de mare subtilitate, (totuși dificil de receptat), cu un stil dominat de spectacolul ideilor pure, care poate deveni obositor pentru neinițiați. A încercat să ofere o nouă interpretare așa-numitului „marxism cultural”, mizând pe forța (reală) a spiritului său speculativ, dar chiar și așa- rezultatul nu a convins. A impresionat ca prezență, în cercurile pe care le frecventa, dominând asistența prin capacitatea sa rapidă de a realiza conexiuni, prin spontaneitatea ideilor, prin ironia fină, de mare calitate. A murit în chip violent , cu ocazia cutremurului din 4 martie 1977, în București.

În 1976 , Alexandru Ivasiuc publica ”Racul”, un straniu roman , apariție insolită în peisajul literar românesc al momentului. O carte care își derulează evenimentele în peisajul Americii Latine (prin excelență- un teritoriu al cutremurelor politice), cu două personaje de prim-plan: Don Athanasios- tipul dictatorului inflexibil , respectiv – Miguel-mâna sa dreaptă- ucenicul fascinat de arhitectura Răului încarnat de către magistrul său. O lecție despre cum trebuie instaurată dominația absolută a Teroarei asupra unei umanități, redusă la condiția unei turme mute. Povestea condiției omului în istorie și în actualitate. Atmosfera este rece, impersonală. O atmosferă în cadrul căreia, orice scânteie de viață pare că a dispărut.  În viața sa particulară, scriitorul părea că vrea să soarbă din plin, toate plăcerile și oportunitățile. Soția sa- ziarista Tita Chiper i-a fost mereu aproape, iubindu-l necondiționat, deși, nu de puține ori- soțul ei o dezamăgise. Se pare că în ultima parte a vieții, realizase absurditatea unui regim, din ce în ce mai ostil libertății individuale. Romanul ”Racul” poate fi considerat o ilustrare a acestei dezamăgiri a scriitorului.