fbpx
12.6 C
Cluj-Napoca
AcasăISTORII BĂNĂȚENEGheorghe Doja, tâlharul ajuns căpetenie de cruciați dar și luptător pentru libertate

Gheorghe Doja, tâlharul ajuns căpetenie de cruciați dar și luptător pentru libertate

Publicat în

spot_img
spot_img

Miercuri 20 iulie se împlinesc 508 ani de la execuția lui Gheorghe Doja. 508 ani de când răsculații conduși de acesta au atacat Cetatea Timișoarei pentru a înfrunta nobilimea maghiară. Dar cine a fost liderul țăranilor transilvăneni? Gheorghe Doja  a fost un personaj controversat întreaga sa viață, până la execuția sa: tâlhar, cavaler, nobil, criminal, căpetenie a cruciaților ce au luptat împotriva otomanilor, conducător al rebeliunii țărănești împotriva nobilimii maghiare și damnat. Dezbaterile istoricilor plasează imaginea sa între două coordonate opuse: renegat și supraom. Execuția sa a prefațat supliciile indurate de alți martiri de-a lungul istoriei, demonstrând că în materie de cruzime imaginația umană nu cunoaște limite.

Gheorghe Doja, (în maghiară Makfalvai Dózsa György, germană Georg Dózsa von Makfalva, latină Georgius Dosa Siculus de Makfalva )  s-a născut în anul 1470 / 1477 după alte surse, la Dalnic, Scaunul Chizd din Regatul Ungariei, astăzi în județul Covasna din România și a murit la 20 iulie 1514 în Timișoara. A fost un mic nobil secui din Transilvania despre care s-a spus că este un “tâlhar cunoscut în întregul Regat al Transilvaniei”.

Context istoric

Papa Leon al X-lea a chemat la o cruciadă antiotomană, nedusă însă la îndeplinire. În anul 1513, Doja a fost însărcinat cu organizarea unui corp de oaste alcătuit din secui, care să participe la cruciadă. De altfel acesta se remarcase anterior ca bun ofițer în războaiele antiotomane. Proclamarea cruciadei de către papa Leon al X-lea și recrutarea țăranilor maghiari, slovaci, sârbi, croați, români și secui ca soldați, a creat un conflict între acesta și marea nobilime din Transilvania și Ungaria, care dorea să-i rețină pe aceștia pe propriile domenii. Pe de altă parte, țăranii sperau ca prin participarea la cruciadă sa-și îmbunătățească greaua situație economică, în ipoteza unei campanii reușite în fața otomanilor.

În februarie 1514 la Belgrad, cruciații au dat piept cu otomanii, conduși de Ali din Epir. Când cele două oști au ajuns față în față, Ali s-a adresat adversarilor săi: „Maghiari! Dacă e printre voi vreun bărbat gata să-și dovedească voinicia, unul care are încredere în forțele lui, să facă un pas în față și să se lupte cu mine. De la egal la egal”. Cel care a răspuns provocării a fost, bineînțeles, Gheorghe Doja, care după un duel scurt, l-a lăsat pe turc fără un  braț și fără suflu. Victoria a fost consfințită, Doja a fost făcut cavaler, a primit cadou un sat și dreptul de a purta un blazon simbolizând fapta sa eroică. Numai că după plecarea țăranilor în cruciadă nobilii maghiari au rămas cu pământurile nelucrate și extrem de nemulțumiți au pus presiune pe cei rămași. Din această cauză, oastea organizată pentru cruciadă s-a transformat într-o armată de răsculați pe teritoriul Transilvaniei și Ungariei sub conducerea lui Gheorghe Doja. La 27 mai 1514, Doja, aflat în fruntea celor cca. 40 de mii de oșteni ai săi, s-a oprit din campania de recucerire a  Constantinopolului și a decis să întoarcă armele împotriva nobilimii. El și-a pus oameni să aleagă: ori renunță la luptă și pleacă acasă, ori rămân să lupte alături el împotriva nobililor.

Scopul răscoalei devenită război

S-au dat lupte crâncene în Transilvania și Banat, iar armata condusă de Gheorghe Doja a obținut victorii importante. Principala direcţie a răsculaţilor a fost Timişoara şi Cenadul, localităţile de reşedinţă ale episcopului Nicolae Csáki (Nicolaus de Csak), principalul contestatar al înarmării ţăranilor. Pe timpul desfăşurării  răscoalei  s-au mai afirmat ca puternici adversari ai răsculaţilor voievodul transilvan Ioan Zapolya şi episcopul romano-catolic al Transilvaniei, Várday Ferenc. Trupele ţărăneşti aflate sub conducerea lui Gheorghe Doja au fost la început victorioase la Cenad şi Nădlac, unde răsculaţii l-au prins pe episcopul Csáki şi l-au ucis. 

Răsculații au înaintat spre Buda, în Ungaria de astăzi, acolo unde viteazul secui și-a instalat tabăra.  Discursul lui Doja a fost mobilizator: „Multe nenorociri s-au abătut până acum asupra. Cauza a fost mai degrabă pasivitatea şi moliciunea voastră, decât puterea duşmanului. Dar acum s-au schimbat lucrurile. În sfârşit, s-a ivit prilejul să scuturaţi tirania nedreaptă a nobilimii şi să aveţi numai curaj să folosiţi acest prilej. În sfârşit, a sunat ceasul; puteţi să obţineţi ceea ce aţi râvnit totdeauna, puteţi să pedepsiţi pe cei ce au aruncat pe capul vostru toate nenorocirile”, ar fi spus Gheorghe Doja în discursul ţinut la Buda. Speriaţi, nobilii au cerut măsuri pentru dizolvarea taberei şi trimiterea celor adunaţi la casele lor, cerând lui Doja să nu mai primească pe nimeni în tabără şi să pună capăt „neorânduielilor” săvârşite de oamenii săi. Era însă prea târziu. Poruncile arhiepiscopului şi ale regelui nu au avut efect asupra mulţimilor. Încă din această fază, tabăra ţărănească era alcătuită din toate categoriile sociale asuprite, interesate în lupta antifeudală şi antibisericească: iobagi, ţărani săraci lipsiţi de mijloace de producţie, păstori, haiduci, orăşeni săraci, lucrători de la mine şi ocne, maghiari, români, slovaci, sârbi, ruteni şi alţii. Gheorghe Doja le-a cerut ţăranilor să recucerească cu armele libertatea răpită de nobili, dacă doreau să-şi asigure un viitor mai bun. Faptul e confirmat de o scrisoare a regelui Vladislav, din 3 iulie 1514, adresată papei, în care acesta se plângea că ţăranii, ciurdarii şi păstorii s-au ridicat să scape de servitute, să dobândească libertatea şi să întroneze dreptatea. Răsculaţii se ridicau cu hotărâre împotriva bisericii catolice, cea mai mare stăpânitoare de moşii şi exploatatoare a ţăranilor. Ţinta atacurilor răsculaţilor erau moşiile şi castelele feudale în general, curţile episcopale cu predilecţie. În locul bisericii latifundiare, ei doreau o biserică săracă, guvernată după principiile creştinismului primitiv. În viziunea lor, noua societate trebuia să se bazeze pe o unire a ţăranilor cu orăşenii.

Organizarea oștirii ţărăneşti

Gheorghe Doja şi-a împărţit oastea în mai multe cete. Unele conduse de preoţi săraci au fost trimise spre sudul şi nordul regatului ungar pentru a-i răscula pe iobagi, păstori, lucrători în mine, sărăcimea târgurilor şi oraşelor, români, unguri, slovaci, ruteni şi sârbi. Ceata lui Doja a mers spre Transilvania. Doja spunea despre nobili: “De ce aceşti oameni să cheltuiască la un singur banchet cât ar trebui aproape unui sat întreg?” O căpetenie a răscoalei i-a îndemnat pe ţărani să-i prindă pe strângătorii de dări şi la nevoie să-i pedepsească cu moartea. Răsculaţii au desfiinţat vămile întâlnite în cale, i-au pedepsit pe vameşi, au distrus documentele în care se regăseau obligaţiile ţăranilor. Speriat, Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei a dat ordin armatei sale: “Să fie prinşi şi arestaţi toţi cei ce se numesc cruciaţi, cei prinşi să fie decapitaţi, jupuiţi de vii, fripţi, ucişi şi nimiciţi în cele mai groaznice chinuri”. În ciuda măsurilor represive numărul răsculaţilor a crescut.  

Bătălia pierdută la Timişoara. Cauze

Armata nobilimii s-a regrupat şi s-a baricadat la Timişoara. Răsculaţii au încercat să cucerească şi această cetate în lupta începută în 15 iulie 1514, dar din cauza unei organizări slabe şi a unei căpetenii care și-a trădat camarazii, oștirea condusă de Gheorghe Doja a fost învinsă. Astfel, armata lui Ioan Zápolya a pus capăt aventurii lui Doja, capturându-l. Ironia sorții a făcut ca victoria să fie decisă de oastea de  secui a lui Zápolya, a cărei prezență a contribuit substantial la reprimarea rebeliunii. Aceasta a fost una din cele mai mari bătălii pe care le-a purtat ţărănimea din Transilvania în decursul secolelor, pentru eliberarea din şerbie. În ciuda atacului îndrăzneţ condus de Doja, răsculaţii nu au reuşit să facă faţă cavaleriei nobiliare, mult mai numeroasă şi mai bine înarmată. În plus, pe când ţărănimea lupta, în majoritatea ei, cu mijloace rudimentare, cu unelte agricole transformate în arme, nobilimea dispunea de armament superior, arme albe şi arme de foc. Istoricii amintesc că o altă cauză care a dus la înfrângerea răscoalei ţărăneşti a fost componența celor două tabere în luptă. Forţele răsculaților erau împărţite în cete, care au luptat izolat unele de altele. Nici în momentul bătăliei decisive cu armatele nobiliare de la Timişoara, țăranii nu au reuşit să organizeze o unitate a tuturor forţelor, cu o conducere puternică. Nobilimea, dimpotrivă, uitând contradicţiile dintre diferitele ei pături, şi-a strâns rândurile sub o conducere organizată.
Într-o Europă în care credința în Dumnezeu era dominantă, Doja nu era nici pe departe ușă de biserică. Din contră, potrivit unor documente, înainte de a fi primit titlul de cavaler acesta a fost un tâlhar și un criminal la drumul mare. Greșeala sa a fost aceea de a se fi răzvrătit împotriva mai marilor zilei. Spaima pe care au tras-o aceștia în timpul rebeliunii țărănești inițiate și conduse de Doja le-a întunecat mințile, iar pedeapsa aplicată a fost pe măsura acestei spaime.

Supliciul

Execuția  lui Gheorghe Doja a avut loc la 20 iulie 1514, într-o zi de luni. Odată prins, nobilii responsabili cu judecarea lui au elaborat regia execuției sale  bazată pe metode sadice de tortură. Pedeapsa trebuia să fie exemplară pentru a tăia elanul oricui s-ar mai fi încumetat să se răzvrătească împotriva nobilimii. Exemplară a fost și execuția fratelui lui Gheorghe Doja, Gergely, care s-a bucurat însă de clemență: a fost doar decapitat, cu sabia. La ordinul lui Ioan Zápolya, călăul a tăiat apoi corpul lui Gergely în trei, sentința fiind executată sub privirile lui Gheorghe Doja. Acesta nu a cerut clemență, și-a păstrat prezența de spirit și caracterul puternic până în ultima clipă. Lui Doja i s-a spus că dacă a dorit să fie stăpân, iată, este poftit să îşi asume acest rol. Legat cu lanţuri înroşite în foc, Doja a fost urcat pe un tron de fier, de asemenea  înroşit în foc. În mână i s-a pus un sceptru încins iar pe cap o coroană încinsă, făurită dintr-un fier de plug. “Dar el, cu o îndârjire demnă de admirat n-a scos nici un suspin, nici o lacrimă, nici un geamăt. El nu s-a îngrozit de o asemena moarte crâncenă”, ar fi spus un adversar al răsculaţilor. Părţi din trupul sfârtecat de cleştii călăului au fost date tovarăşilor săi înfometaţi, care au refuzat, preferând moartea în chinuri, traşi în ţeapă. Oribilul spectacol nu s-a terminat însă aici: călăii au strivit membrele și vertebrele de la gâtul cadavrului lui Doja, după care l-au decapitat și l-au tăiat în patru. Cele patru părți ale corpului său au fost expuse, spre luare aminte, la Buda, la Pesta, la Belgrad și la Oradea. Capul său a fost trimis de Zápolya judecătorului-șef al Seghedinului, Balázs Pálfy, apropiat al lui Doja.

Urmările răscoalei

În octombrie 1514 a avut loc aşa-zisa ”Dietă sălbatică”, organizată în scopul răzbunării nobililor. Întreaga ţărănime a fost condamnată la perpetuă iobăgie şi obligată să rămână legată de glie, să muncească stăpânilor şi să le facă obligatoriu daruri din păsări şi diverse produse, să dea dijmă bisericii, fixându-se totodată şi grelele dări către stat. S-a hotărât atunci pedeapsa cu moartea pentru toţi comandanţii răscoalei, pentru cei ce au ucis nobili sau au instigat la revoltă. Totuși, ultimele încercări de rezistenţă din partea răsculaţilor au avut loc în părţile Bihorului, unde  aproximativ 3 mii de ţărani şi-au găsit moartea într-o ultimă mare bătălie.

Răscoala lui Gheorghe Doja a slăbit considerabil puterea maghiarilor. În 1526, regatul Ungariei a fost îngenuncheat de turci, la Mohács, iar partea sa centrală a devenit paşalâc turcesc. A fost unul din momentele cele mai negre din istoria maghiarilor. După emoționanta poveste a martiriului lui Gheorghe Doja, Ioan Zápolya a fost uns rege al Ungariei. Se spune că atunci când i-a fost pusăcoroana, aceasta i-a alunecat de pe cap. Proaspătul monarh a prins-o din aer și a mai salvat din situație, dar cei prezenți la penibilul moment nu l-au menajat însă: „Ia uitați, nu vrea coroana să-i stea pe scăfârlie pentru că a fost neîndurător cu regele țăranilor. L-a pedepsit Dumnezeu că l-a încoronat pe Doja cu o coroană încinsă”.

O legendă spune că pe 20 iulie 1514 a coborât din cer însăși Maica Domnului, pentru a-l lua pe Doja în Rai. De acest moment amintește și astăzi monumentul ridicat în Piața Maria din Timișoara, simbol al execuției lui Doja și, peste secole, locul de unde a pornit o altă revoltă, transformată în revoluție.


Răzvan Idvorean

Articole recente

CJ Maramureș a alocat un milion de lei, fonduri nerambursabile, pentru domeniul culturii

Fondul de un milion de lei a fost aprobat de consilierii judeţeni pentru finanţarea nerambursabilă a proiectelor în domeniul culturii

Șoareci morţi, praf, mucegai și gândaci de bucătărie, găsiți de comisarii de la Protecţia Consumatorului în cantina unui colegiu din Timişoara

Cantina Colegiului Tehnic ”Henri Coandă” din Timişoara a fost închisă de inspectorii de la Protecţia Consumatorului

Teodor Bulza: „Cinstea și gramatica -vocația și crezul vieții mele”

Teodor Bulza: „Cinstea și gramatica -vocația și crezul vieții mele”

Mai multe articole de același fel

Muzeul Catedralei Ortodoxe Mitropolitane din Timișoara – tezaur de istorie și artă sacră

Obiectele expuse în Muzeul Catedralei Mitropolitane sunt o moștenire de credință lăsată din generație în generație pe care avem datoria să o păstrăm și să o transmitem mai departe peste veacuri celor care se vor închina în fața sfintelor altare.