Creștini sărbătoresc pe 6 august Schimbarea la Față a Domnului, minune săvârșită cu puțin timp înainte de Pătimirile lui Iisus Hristos.

Această sărbătoare amintește de minunea petrecută pe muntele Tabor, unde Hristos și-a descoperit dumnezeirea Sa în fața sfinților ucenici Petru, Iacob și Ioan.

„S-a schimbat la față înaintea lor, și a strălucit față Lui că soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe că lumina. Și iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El și, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: «Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești, voi face aici trei colibe: Ție una, lui Moise una și lui Ilie una». Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, și iată glas din nor zicând: «Acesta este Fiul Meu cel iubit; pe Acesta ascultați-L». Și, auzind, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au spăimântat foarte” (Matei 17, 2-6; text paralel: Marcu 9, 2-7; Luca 9, 28-36).

Preotul Sofian Boghiu a explicat într-una dintre predicile sale și citată de portalul Creștin Ortodox:

”Până acum, Sfinții Apostoli văzuseră și se uimiseră numai de minunile Lui, care erau mari și puternice, semne ale dumnezeirii Sale. Dar în sufletul lor ei Îl socoteau pe Mântuitorul tot ca pe un om – un mare Prooroc -, cel mai mare trimis al lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor de până atunci (…) Firește, nu putem ști totul, dar din Sfintele Evanghelii aflăm că Schimbarea la Față, ca timp, nu era departe de Patima, de Crucea și Moartea Mântuitorului pe Golgota. Știind Domnul cele ce aveau să se întâmple în Ghetsimani și pe Golgota și cunoscând omeneasca slăbiciune, El le oferea acum celor trei Apostoli, și prin ei, celorlalți, dovada clară că El nu era numai om adevarat, ci și Dumnezeu adevărat. Astfel, prin izbucnirea dumnezeirii Lui ascunse, vrea să le arate că moartea Sa pe Cruce nu avea să fie un final tragic, ci o cale spre înviere, că Patima Lui era de fapt o Patimă de bună voie și liber consimțită, din iubire pentru mântuirea oamenilor (…) Praznicul tocmai la aceasta ne cheamă pe fiecare dintre noi: la o schimbare lăuntrică, la limpezire, la iluminare, la conformarea vieții noastre la voia cea sfântă a lui Dumnezeu, Care totdeauna vrea binele și fericirea noastră, a tuturor oamenilor (…)”.

Potrivit portalului Doxologia, părintele profesor Ene Branişte spune că această sărbătoare este mai nouă decât celelalte praznice împărăteşti. Se pare că, la început, în ziua de 6 august se făcea aniversarea anuală a sfinţirii bisericii zidite în sec. IV de Sfânta Elena pe muntele Taborului, în locul în care Domnul S-a schimbat la Faţă.

După unii, ea ar fi înlocuit o veche sărbătoare păgână a zeiţei Diana. Atât în Răsărit, cât şi în Apus, serbarea ei începe a fi menţionată în documente din prima jumătate a secolului V, de când avem cuvântări festive în cinstea ei, de la patriarhul Proclu al Constantinopolului, patriarhul Chiril al Alexandriei şi papa Leon cel Mare. O găsim indicată, de asemenea, şi într-un calendar liturgic local al Ierusalimului din secolul al VII-lea, iar în sinaxarele constantinopolitane şi în alte cărţi liturgice, apare menționată pe la începutul secolului al VIII-lea. Oricum, sărbătoarea era generalizată în tot Răsăritul până în secolul al VIII-lea, când Sfinţii Ioan Damaschinul şi Cosma de Maiuma au compus imnuri speciale pentru slujba din această zi.

Surse: Doxologia.ro, crestinortodox.ro, basilica.ro, ziarullumina.ro