13.7 C
Cluj-Napoca
AcasăISTORII BĂNĂȚENEPubi Teleki, ultimul stăpân al castelului de la Căpâlnaș sau contele alcoolic

Pubi Teleki, ultimul stăpân al castelului de la Căpâlnaș sau contele alcoolic

Publicat în

spot_img
spot_img

A fost urmașul unor familii nobiliare, însă viața sa nu a fost lipsită de grele încercări. Comuniștii i-au furat averea, alcoolul i-a distrus sănătatea, iar ultima suflare și-a dat-o pe banca unei gări de provincie. Povestea lui Pubi Teleki nu este singulară, însă scoate extrem de bine în evidență cât de mic poate fi pasul de la mărire la decădere.

La doar 5 km distanță de reședința de la Săvârșin a Regelui Mihai I și la 90 de km de municipiul Arad, înconjurat de 85 de hectare de pădure, fânețe și teren arabil, se înalță castelul cu 24 de camere ce a aparținut initial familiei Mocioni. Imobilul este situat în satul Căpâlnaș, comuna Birchiș și a fost reședință nobiliară până  în anul 1947, când a fost confiscat de stat.

Trecutul familiei și al castelului

Edificiul a fost ridicat pe Valea Mureșului de către familia de nobili aromâni Mocioni, originară din  Moscopole (Albania), care a deținut în proprietate  domeniul și a reprezentat aristocraţia românească în fosta Ungarie. Reprezentanții ei au fost mari politicieni, filantropi și susţinători ai culturii române. Cu toate că s-au înrudit cu familii maghiare, sârbeşti sau germane, și-au păstrat credința ortodoxă şi s-au delimitat de curentul de maghiarizare. Istoria familiei spune că primii refugiați în Imperiul Austro-Ungar au fost doi fraţi care au murit în luptele de la Zenta (1697) şi de la eliberarea Timişoarei, iar în 1747 a emigrat și preotul ortodox Constantin  Mocioni. Cei cinci fii ai săi au făcut comerț la Pesta și au strâns astfel o avere considerabilă, iar doi dintre aceștia au fost înnobilați de Împăratul Iosif al II-lea și au întemeiat cele două ramuri ale familiei: de Mocioni și de Foeni. Andrei a întemeiat linia de Foeni, după ce în 1780 a obţinut domeniul din localitate, iar Mihai a întemeiat linia de Mocioni.

Istoria comunei Căpâlnaș este legată de ramura lui Mihai de Mocioni, ai cărui fii au fost înnobilați de către împăratul Francisc I. În anul 1867 arhitectul vienez Otto Wagner a întocmit planurile unui castel în stil eclectic (supranumit Micul Trianon), care a fost ridicat pe domeniu în perioada 1876 – 1879. Timp de aproape 120 de ani reşedinţa de la Căpâlnaş a fost un loc de referinţă pentru viaţa socială aristocratică și a găzduit şi una dintre cele mai impresionante biblioteci ale vremii.

Imobilul cu parter și etaj are fațada decorată cu patru coloane de piatră și capiteluri corintice, iar între ele pot fi admirate trei uși înalte având deasupra lor câte o fereastră dreptunghiulară. Ușile fac legătura între salonul castelului și o terasă spațioasă, la care accesul din exterior este asigurat de două scări monumentale de marmură în formă de semicerc. În interiorul clădirii se află „Sala fără nume”, acoperită cu un sistem de luminatoare suprapuse şi care adăpostea bogata bibliotecă a familiei Mocioni.  Castelul cu 24 de camere a fost înconjurat de un parc dendrologic de 10 hectare,  de 85 de hectare de pădure, fânețe și teren arabil.

Ecaterina și Mihai Mocioni au avut mai mulți copii, dar ultimii doi fii ai cuplului, Alexandru și Eugen, au moștenit proprietatea. Palatul a fost locuit de către Eugen Mocioni împreună cu familia sa – soția Therezia Horvath, și cei cinci copii – în timp ce fratele său, Alexandru, a locuit în palatul din Birchiș. Cei doi fraţi au primit o educație aleasă și, pasionați de muzica clasică, au organizat deseori în reședința de la Căpâlnaș numeroase evenimente muzicale. Theodor Botiş, autorul “Monografiei familiei Mocioni, aminteşte: În castelul din Căpâlnaş, unde locuia familia lui Eugen Mocioni, distracţia zilnică şi aproape unică era muzica. În zilele de recepţie se executau adevărate concerte de muzică clasică, întrebuinţându-se cele două piane de salon. Dar concertele căpătau strălucire artistică mai ales datorită stăpânei casei, ‹‹Cocoana Terezia›› a cărei voce, frumos colorată şi bine cultivată, fermeca pe oaspeţi. De altfel, întreaga personalitate a acestei femei avea un farmec de neuitat”.

După moartea prematură și subită a lui Eugen Mocioni, Alexandru a avut grijă de văduva acestuia, Therezia și de cei cinci copii minori pe care cei doi soți i-au avut. Palatul a fost moștenit de Therezia, care a locuit la Căpâlnaș alături de fica ei numită tot Ecaterina de Mocioni. Aceasta din urmă s-a căsătorit cu contele Eugen (Jeno) Teleki, un cunoscut entomolog. Atât timp cât a trăit, Ecaterina a fost o figură dominantă a Căpâlnașului: a sprijinit organizarea tuturor evenimentelor culturale românești din vremea sa, a amenajat într-una din camerele castelului o farmacie și a oferit gratuit medicamente țăranilor de pe domeniu.  Colecția de fluturi a lui Eugen Jeno Teleki și numeroasele sale cărți rare din biblioteca palatului au fost apreciate de toți specialiștii vremii. Cuplul a avut doi copii: o fetiță, Mady, care a murit la doar trei ani înecată în fântâna cu bazin din fața castelului și înmormântată în parcul domeniului și un băiat, Eugen „Pubi”, cel care avea să fie ultimul descendent al familiei Mocioni – Teleki. 

Contele Eugen a murit în 1947 şi a fost înmormântat în parcul palatului, alături de fiica sa. Câteva luni mai târziu, odată cu venirea regimului comunist, întreg domeniul a fost naționalizat, iar familiei i s-a interzis să vizitete domeniul şi mormintele. Biblioteca palatului şi colecţia de fluturi a contelui au fost distruse,  iar castelul a fost golit și transformat în unitate  medicală. Soția contelui, Ecaterina a murit la sfârșitul anilor 50, în străinătate, iar domeniul a fost retrocedat în anii 2000 moștenitorilor contelui Teleki, care au  permis ca în castel  să funcționeze  în continuare un spital de psihiatrie. 

Pubi 

„…prima persoană pe care am simțit că o urăsc a fost…mama: când a spus că dacă n-ar fi murit Mady, sora mea, eu nu m-aș fi născut. N-am știut atunci ce să simt!” Tulburătorul citat îi aparține chiar contelui Pubi Teleki și apare într-un jurnal pe care acesta l-a ținut o vreme. Destinul ultimului conte Teleki a fost tragic, chiar dacă la început astrele au fost de partea sa. Era urmașul unor ilustre și înstărite familii, Mocioni și Teleki, a studiat la Oxford, a vorbit fluent engleza, franceza, germana și latina, dar din cauza alcoolului și a regimului comunist a sfârșit pe peronul gării din Zam. „Cu câțiva ani înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, Pubi Teleki fusese mai în putere și, chiar dacă nu vorbea mai mult decât în vremurile de pe urmă, când îl vor măcina temeinic alcoolul și tebeceul, era mai hotărât în propriile decizii, în plus de asta nu trebuie uitat că avea bani, ceea ce nu era un lucru de ici, de colea. Că nu-l trăgea ața să facă minuni cu propria-i viață stă mărturie chiar faptul că a preferat satul Căpâlnaș marilor metropole unde putuse, în fond, să se stabilească. Pubi făcuse școala la Oxford. Va vorbi în engleză, franceză și chiar latină, la cerere, prin birturile din Lipova și Zam prin anii 80 din vremea lui Ceaușescu. – Daniel Vighi în volumul Povestiri de pe Valea Mureșului.

După ce au venit la putere, comuniștii au naționalizat  castelul, inclusiv biblioteca elegantă  cu multe cărți legate luxos în piele, iar un administrator pe nume Corlie, cu doar patru clase elementare a decis să dea foc volumelor. Comisii muncitorești au inventariat obiectele din impozantul edificiu; au încărcat în camioane scrinuri și birouri, dormitoare și dulapuri din lemn de sequoia cu intarsii. În 1945 Pubi și mama lui au fost dați afară din castel; nu s-au plâns niciodată, ci s-au descurcat cum au putut. Impresionați de soarta lor, locuitorii din Căpâlnaș le-au dus pe rând mâncare, iar când a venit rândul lor, țiganii au trimis bani, cu mesajul: „ne-am gândit că doamna contesă nu ar mânca de la noi.

Contesa Ecaterina de Mocioni-Teleki a trăit modest alături de fiul său Pubi și tot a doua  dimineață a mers în piață după lapte. Au trăit din stipendiile pe care le-au primit ca ajutor social și când a fost nevoie au vândut din bijuteriile pe care le-au avut ascunse într-un cufăr. Totuși, contesa a reușit să convingă autoritățile  comuniste să-i lase  să se întoarcă acasă la Căpâlnaș. Contesa Teleki îl cunoștea pe doctorul Peter Groza, cum îi spunea Marghit-neni: avea relații la comuniști, își aranjase destul de bine situația,…ceea ce o interesa era să poată trăi fără complicații; să aibă, adică, ce pune pe masa, să poată să-și cumpere un laibăr, să găsească sursele bănești pentru „monopolul de dulce” al lui Pubi….În cele din urmă au reușit prin pile la partid să revină acasă, la Căpâlnaș. Au primit dreptul să stea în camerele de la moara care le aparținuse. Acolo s-au instalat după ce doamna a reușit să recupereze ceva mobilă de prin castel cu ajutorul șefului de post. – Daniel Vighi în volumul Povestiri de pe Valea Mureșului.

Pubi a trăit din mila țăranilor și a avut o viață de hoinar. O vreme el a lucrat ca muncitor necalificat la  calea ferată, unde a trebuit să introducă pietrele din terasament sub traverse, dar n-a făcut față, pentru că era lent și neîndemânatic. Apoi a fost angajat ca ajutor necalificat la bucătaria de la spitalul de nebuni din comuna Zam: mătura, spăla vase și curăța cartofi. Multă vreme  Pubi a  curățat cartofi,  dimineață de dimineață, deasupra unei găleți uriașe; între timp fuma chiștoace lipite de buza de sus, țigări Plugar sau Naționale. Ochiul drept al lui Pubi era de regulă închis din cauza șuviței de fum care-i trecea razant pe dinainte, așa că scruta mai mult cu un ochi ovalul cartofului înainte de a-l răsuci cu meșteșug sub lama cuțitului. Câțiva ani a tot curățat în acest fel cartofi, până  când, la un an sau doi după ce americanii vor fi ajuns pe Lună, a pătruns în odăile supravegheate de energica doamnă Dudanicza, o mașinărie care curăța cartofii printr-un dispozitiv nu foarte complicat. – Daniel Vighi în volumul Povestiri de pe Valea Mureșului.

Alcoolul l-a distrus pe ultimul conte Teleki, care și-a făcut veacul prin gările de la Săvârșin și Lipova, așteptând de la călători câte un bănuț cu care își cumpăra de la birt câte un pahar de „monopol cu dulce”.

În jurnalul său Pubi a scris prin 1965 că își propune să se lase de băut: în fiecare zi îmi promit că dacă vreau, le arăt eu ce pot”, prin 1980 încă mai încerca, „ceva-mi clocotește în plămâni, cand m-am trezit mi-era tare sete, am gasit în pahar o rămășiță de apă stătută”, iar pe 8 octombrie, în același an, a notat: „lumea râde de mine, «o să mori într-o gară», așa și aș vrea să mor, așa vreau să moară ultimul conte Teleki”.

Și așa i-a fost sfârșitul ultimului conte Teleki. Zic puținii martori ai sfârșitului său că Pubi s-a dus singur la loc de odihnă și de verdeață. L-au găsit țapăn pe bancheta din halta de la Zam, una din acele multe cum găsești peste tot prin vestul țării, murdare, cu podelele date cu motorină, cu teracotă, în cazuri fericite;…acolo s-a sfârșit, în cămăruța în care vin oamenii la ore fixe de câteva ori pe zi. Oamenii se uită intrigați cum stă mortul cu vârful pantofului de la piciorul drept răsucit în afară, aplecat peste o bocceluță, cu dinții scăpați din strânsoarea buzelor de parcă ar vrea, în sfârșit, să spună ceva”. – Daniel Vighi în volumul Povestiri de pe Valea Mureșului.

Povestea tragică a ultimului conte Teleki este, pe de-o parte, efectul slăbiciunii umane, iar pe de altă parte rezultatul politicii pe care a dus-o un regim ce a distrus o societate pentru totdeauna.

Surse: Enciclopedia României, monumenteuitate.org., Povestiri de pe Valea Mureșului – Viorel Marineasa și Daniel Vighi, wikipedia

Articole recente

Înotătorul român David Popovici, s-a calificat în finala de la 100 metri liber la Campionatului European de înot de la Roma, stabilind un nou...

Înotătorul român David Popovici, s-a calificat vineri seară, în finala de la 100 metri liber la Campionatul European de înot de la Roma.

Ministrul Energiei anunță că începe construcția conductei de transport gaze naturale Prunişor – Orşova – Băile Herculane – Jupa

Investiția a fost declarată de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale.

„Khetane – Comunități împreună”, primul festival al comunităților marginalizate organizat la Cluj-Napoca

Organizatorii festivalului au invitat la Pata Rât întregul Consiliu Local Cluj-Napoca, în frunte cu edilul Emil Boc.

Judecătoarea Gabriela Baltag, membru CSM, șterge pe jos cu modificările la legile justiției: Nu mi-a fost dat să citesc niciodată legi mai retrograde

Declaraţia a fost făcută în cadrul Plenului CSM, care a luat în discuţie şi urmează să dea un aviz consultativ pe proiectele de modificare a legilor Justiţiei.

Mai multe articole de același fel

Muzeul Catedralei Ortodoxe Mitropolitane din Timișoara – tezaur de istorie și artă sacră

Obiectele expuse în Muzeul Catedralei Mitropolitane sunt o moștenire de credință lăsată din generație în generație pe care avem datoria să o păstrăm și să o transmitem mai departe peste veacuri celor care se vor închina în fața sfintelor altare.

Sfântul Gerhard – promotorul catolicismului în Banat

Într-o anumită măsură i se datorează creştinarea locuitorilor Banatului, iar înfiinţarea la Cenad a primei şcoli teologice din România a făcut ca în această regiune cei doritori să studieze latina şi religia.