8.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI BIHORPatrimoniu Art Nouveau din Serbia, în expoziţie la Casa Darvas din Oradea

Patrimoniu Art Nouveau din Serbia, în expoziţie la Casa Darvas din Oradea

Publicat în

spot_img
spot_img

Patrimoniul Art Nouveau al Serbiei, reprezentat prin mai multe clădiri din trei oraşe, va fi evidenţiat, începând de joi, la Casa Darvas, printr-o expoziţie numită “Feţele (ne)obişnuite ale Art Nouveau”.

Potrivit unui comunicat al Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice din judeţul Bihor, entitate care pune în valoare patrimoniul arhitectural al oraşului şi judeţului, expoziţia prezintă şapte clădiri din Subotica, Novi Sad şi Belgrad ce evidenţiază una dintre principalele trăsături ale mişcării Art Nouveau – decoraţiunile. Sunt expuse 28 de panouri cu cele mai reprezentative clădiri ce prezintă detalii ale stilului Art Nouveau.

“Alegerea clădirilor pentru a fi expuse nu s-a făcut în funcţie de importanţa şi reprezentativitatea patrimoniului, ci subliniind priceperea creatorilor acestora de a aduce noutăţi în tratarea arhitecturală a faţadelor şi interioarelor la începutul secolului,” se arată în comunicatul fundaţiei.

Vizitatorii vor avea ocazia să descopere şi clădiri din Oradea ce prezintă similitudini în decoraţiuni cu cele din Serbia.

Expoziţia a fost realizată de Institutul pentru Protecţia Monumentelor Culturale din Serbia, în calitate de partener în cadrul proiectului cu finanţare din Programul Transnaţional Dunărea, intitulat “Întărirea identităţii culturale în regiunea Dunării pornind de la patrimoniul comun Art Nouveau”, acronimul proiectului fiind Art Nouveau2, derulat de Primăria Municipiului Oradea ca lider de proiect.

Din partea acestui institut va fi prezent joi, la ora 13,00, la vernisaj specialistul Vladimir Džamic, conservator – cercetător, alături de echipa sa de lucru.

Expoziţia se poate vizita în perioada 11 august – 15 septembrie, între orele 10,00-18,00, de marţi până duminică, la Casa Darvas La Roche din Oradea.

Articole recente

Începând din noiembrie, Ryanair va opera zboruri spre Dublin de pe Aeroportul Internaţional Cluj

Zborurile spre Dublin vor fi operate îcu două frecvenţe pe săptămână, în zilele de marţi şi sâmbătă

Se lansează programul gratuit de formare continuă „Învăț și Zâmbesc” pentru educatori, învăţători şi profesori

Programul „Învăț și Zâmbesc” conține un parcurs de învățare structurat în 3 etape: podcast, interviuri video și capsule video de învățare. Temele abordate sunt variate, de la abilități interpersonale până la aplicații și resurse didactice, fiind create pentru fiecare ciclu de învățământ: preșcolar, primar, gimnazial și liceal.

Președintele CJ Maramureș susține că are soluții, după ce operatorul Drusal SA a sistat colectarea deșeurilor

Ionel Bogdan a precizat că Societatea Drusal SA are termen ca până mâine dimineață, cel târziu, să operaționalizeze serviciul de gestionare a deșeurilor, pentru care s-a angajat conform contractului pe care îl are cu administrația județului Maramureș. În caz contrar, se va proceda la rezilierea contractului semnat între Județul Maramureș și Drusal SA.

Mai multe articole de același fel