fbpx
29.7 C
Cluj-Napoca
AcasăSEMN DE CARTERECENZIE | Tratatul de la Trianon și destinul României Mari, Sabin Drăgulin...

RECENZIE | Tratatul de la Trianon și destinul României Mari, Sabin Drăgulin (coordonator), Editura Meridiane Publishing, 2021, 395 pagini

Publicat în

spot_img
spot_img

Pe 4 iunie 2020 s-au împlinit 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, care a consfinţit la nivel juridic internaţional încheierea păcii între Puterile Aliate cu Ungaria la finalul Primului Război Mondial. Astfel, tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele între statele succesoare ale Austro-Ungariei: Austria, Ungaria, Regatul Sârbilor Croaţilor și Slovenilor, Cehoslovacia, precum şi între România şi Ungaria. La Trianon, Ungaria a redevenit independentă și întâia dată stat național.

În perioada 1938-1941, Budapesta nu a ezitat să încerce să revizuiască prevederile Tratatului de la Trianon, profitând de situația internațională prielnică. Atunci, Ungaria a anexat sudul Slovaciei – în 1938, Ucraina Subcarpatică – în 1939, nordul Transilvaniei – 1940 precum şi mai multe teritorii din Serbia, Croația și Slovenia – în 1941. În pofida acestor anexări teritoariale, frontierele Ungariei prevăzute în actul semnat la Trianon au fost restabilite în 10 februarie 1947, după încheierea Tratatului de Pace de la Paris, între Puterile Aliate și  Budapesta.

În acest context, istoricul si politologul Sabin Drăgulin a coordonat un volum colectiv dedicat Centenarului semnării Tratatului de la Trianon, un veritabil omagiu adus tuturor celor care pe parcursul unui secol (1821-1920) au trudit la desăvârșirea și modernizarea statului modern român.

Volumul ”Tratatul de la Trianon și destinul României Mari” cuprinde într-o formulă mai complexă studiile și analizele dedicate acestei teme publicate pe parcursul a trei numere din revista de științe politice ”Polis”, editată de Facultatea de Științe Politice și Administrative a Universității ”Petre Andrei” din Iași.

De asemenea, ar fi bine de evocat faptul că Sabin Drăgulin a mai coordonat în perioada 2018-2020 mia multe volume de interes conex precum: ”România în Marele Război”, ”România Mare. De la Alba Iulia la Trianon” și ”100 de ani de la Trianon”.

Cele paisprezece studii cuprinse în acest volum aduc o nouă perspectivă asupra temei Trianon, prin interpretarea și valorificarea unor noi materiale din domeniul istoriei, geopoliticii și diplomației, la  Centenarul tratatului care și astăzi stârnește nemulțumiri elitei politice de la Budapesta, neîmpăcată încă cu sfârșitul Ungariei Mari.

Lucrarea coordonată de politologul și istoricul Sabin Drăgulin cuprinde următoarele: O Introducere semnată de coordonatorul volumului, un Interviu acordat de profesorul universitar Doru Tompea (n.a. președinte al Consiliului de Administrație a Universității ”Petre Andrei” din Iași) care are și rol de Prefață și 14 studii organizate în 4 capitole. Astfel,  Capitolul I – Rolul oamenilor politici în realizarea și recunoașterea Marii Uniri, cuprinde următoarele studii:

Dumitru Preda, Acțiune politică și diplomatică în apărarea și recunoașterea internațională a unirii românilor. De la Alba Iula – 1 decembrie 1918 la Pacea de la Trianon – 4 iunie 1920; Alexandru Oșca, Diplomația militară în apărarea interesului național pe timpul Conferinței de Pace de la Paris. Cazul maiorului Livius D.Teiușanu; Ștefania Dinu, Anul 1920 și Curtea Regală a României : Conferința de Pace de la Paris și vizita suveranilor în Transilvania, Bucovina și Basarabia (15-25 mai 1920) și Mihai Milca, Ungaria post-Trianon și provocările geopolitice în zona Europei Centrale. Un punct de vedere maghiar: Oscar Jaszi.

Capitolul II. Masoneria: actorul nevăzut la masa trativelor cuprinde următoarele:

Florian Bichir, Francmasoneria și Marea Unire. Aspecte ale activității masonilor români în lupta pentru realizarea și consolidarea României Mari; Attila Varga, Morile de Vânt ale Zeilor. Masoneria maghiară, Trianonul și Scandalul Secolului; Ion Calafeteanu, România și democratizarea vieții internaționale în opinia lui Ion I.C.Brătianu. Expunerea liderului liberal în Parlamentul unit al României- decembrie 1919; Gabriel Dolinschi, Anul 1920-Trianon-România Mare. Lipsa coeziunii politice și necesitatea relegitimării prin alegerile parlamentare din luna mai; Gheorghe Sbârnă, Primul Parlament al României Mari. Ratificarea hotărărilor privind Unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei.

Capitolul IV. Trianonul în memoria contemporanilor:

Alexandru Ghișa, Transilvania și Marile Puteri-de la Trianon (1920) la Paris (1947); Nicolae Păun, România în vâltoarea istoriei (Conferințele de Pace de la Paris 1919 și 1947); Victor Rizescu, Multiculturalismul ca memorie colectivă. Disocieri în jurul Tratatului de la Trianon; Constantin Hlihor, O sută de ani de contestare a ordinii internaționale în centrul și sud-estul Europei. Trianon și imaginarul geopolitic al granițelor fantomă; Ioan Lăcătușu și Vasile Stancu, Mass-media maghiară și română din spațiul european, privind problematica Tratatului de la Trianon (4 iunie 1920). Anexe și Biografiile autorilor. 17 autori: istorici, politologi și filosofi.

Conceptul în jurul căruia s-a structurat volumul a fost acela al acoperirii unor zone largi de problematici care s-au evidențiat în intervalul 1 decembrie 1918 – 4 iunie 1920, subliniază Sabin Drăgulin.

Studiile cuprinse în acest volum reunesc noi abordări istoriografice asupra Trianonului și totodată identifică noi surse de informații utile dezbaterilor istiorografice asupra acestei teme.

”Consider totodată că tema Trianonului, acum – la un secol de când au avut loc evenimentele- poate fi abordată cu mai multă relaxare, cu mai puțină patimă sau influență ideologică și mai ales cu mult calm și cumpătare, în afara contextelor care au inflamat spiritele naționaliste de-a lungul timpului”- a subliniat politologul și istoricul, Sabin Drăgulin, coordonatorul volumului.

Interviul acordat de profesorul univ.dr. Doru Tompea (n.a. președinte al Consiliului de Administrație a Universității ”Petre Andrei” din Iași, sub titlul sugestiv ”Să nu uiți Darie!” (n.a. Zaharia Stancu, romanul autobiografic Desculț -1948) coordonatorului dă greutate acestui volum prin maniera de interpretare a principalelor momente istorice prin care a trecut statul român în intervalul 4/17 august 1916 -1 decembrie 1918, cât și prin franchețea răspunsurilor la întrebările deloc ușoare ale profesorului Sabin Drăgulin.

”Tratatele de Pace de la Paris, semnate între 1919 și 1920, au marcat constituirea Statelor Independente, configurate pe principiul majorității etnice, ridicate pe fundalul ruinelor fostelor imperii multinaționale, consfințite la Conferința de la Viena (1815). Principiul autodeterminării, fixat la punctul 10 al Declarației lui Woodrow Wilson, din ianuarie 1918, a fost fundamental pentru recunoașterea internațională a designului noilor state naționale, îndeosebi pentru țările din Europa Centrală și de Est, iar diplomația românească a desăvârșit noile ecuații de pe fronturile Marelui Război. Nu același lucru putem spune acum, la 100 de ani, despre politicienii români; aceștia nu au reușit să marcheze într-un program coerent, vizionar, cu deschidere și-n complementaritate cu noile realități europene și nord-atlantice, un monument de evenimente derulate în perioada 1916-1920.S-au alocat resurse foarte mari în manifestări locale, într-o manieră pașoptistă sau în anumite situații cu accente specifice din perioada național-comunistă, fără deschidere și impact spre opinia publică, mediul academic, etc. În toți acești ani, pe baza acelorași evenimente istorice,autoritățile din țările care au fost neîndreptățite de prevederile Tratatelor de Pace de la Paris, au demarat programe finanțate cu sume uriașe, pentru a-și manifesta la 100 de ani, nemulțumirea”, punctează profesorul universitar Doru Tompea (p.13).

Potrivit acestuia, Tratatul de la Trianon la care România este doar unul dintre semnatari, este cu atât mai important, cu cât a reușit să echilibreze o regiune plină de contradicții istorice, etnii care își doreau realizarea unei unități statale cu aspirații naționale (p.14).

Partea a doua a interviului acordat de profesorul universitar Doru Tompea coordonatorului volumului este mărturia unui om care a cunoscut România totalitară și democratică, s-a născut în Ardeal, dar și-a petrecut o mare parte din viață în Vechiul Regat. De asemenea, acesta și-a construit un set de valori înainte de revoluția din decembrie 1989 și a activat  în spațiul culturii și al învățământului superior în deceniile scurse de la momentul decembrie 1989.

”Trăim într-o epocă a globalizării, a interdependențelor planetare, a proiectelor de țară, care presupun viziune și dezvoltare, privire către viitor, dar și conservarea memoriei istoriei, a apărării identităților naționale , a învățămintelor trecutului, a păstrării valorilor culturale și proiectării lor în această lume emergentă, complexă, de culturi și civilizații”, a punctat profesorul universitar, Doru Tompea.

În Introducere, istoricul și politologul Sabin Drăgulin arată că subiectul Trianon a fost abordat pe parcursul mai multor ani în funcție de modul în care și-au pus amprenta regimurile politice experimentate de România. Potrivit acestuia, ”indiferent de cheile de interpretare folosite există o realitate istorică de necontestat: la încheierea ”Marelui Război” sau a ”Primului Război Mondial” poporul și elitele politice ”de dincoace și de dincolo de Carpați și Prut” au reușit să unifice teritoriile locuite de români”.

”Privind retrospectiv, după încheierea Marelui Război, la nivel european se institue primatul ideologiilor. Prăbușirea imperiilor a condus la apariția mai multor rupturi în interiorul societăților naționale. Vor apărea și se vor dezvolta idei care vor fi puse în practică de partide extremiste, de extrema stângă sau dreaptă care vor însângera Europa încă odată după 3 decenii. Pentru România și pentru români, încheierea războiului de întregire (1916 -1920) a însemnat îndeplinirea obiectivelor naționale, realizarea unui stat consacrat în plan internațional”, a subliniat coordonatorul volumului, în Introducere (p. 30).

Astfel, Primul Război Mondial a reprezentat oportunitatea încheierii proiectului politic început de generația pașoptistă. Prin modul cum a evoluat, războiul a contribuit la schimbarea unei întregi construcții geopolitice prin disoluția unor imperii multinaționale care au apărut în timpul feudalismului.

În acest context, istoricul și politologul Sabin Drăgulin subliniază faptul că încheierea ostilităților militare a produs o disoluție nu doar a Marilor Puteri, ci și a unor structuri sociale, politice și culturale care supraviețuiseră odată cu trecerea de la statul feudal la cel modern, determinând apariția societății de masă și implicit a unor noi tipuri de mentalități (p.29).

Pentru România, încheierea războiului de întregire (1916 -1920) a însemnat îndeplinirea obiectivelor naționale și realizarea unui stat consacrat în plan internațional, subliniază, coordonatorul volumului, istoricul și politologul Sabin Drăgulin.

Acesta mai arată în finalul Introducerii că ”în ultimul secol, în mass-media au fost încercări care au încercat să acrediteze ideea că Tratatul de la Trianon a fost semnat doar între România și Ungaria și a reglementat probleme bilaterale. Nimic mai fals. Pentru România, acest tratat a fost esențial: a reglementat din punct de vedere juridic și a recunoscut la nivel european (mondial) o stare de fapt care s verifica în teritoriu. Mai mult, documentul juridic menționa anumite condiții cu privire la statutul minorităților care nu fuseseră negociate de România și Antanta, în momentul intrării țării noastre în război, cu toate acestea a fost semnat deoarece consacra la nivel internațional existența României Mari (p.37)”.

Capitolul 1 se intitulează sugestiv ”Rolul oamenilor politici în realizarea și recunoașterea Marii Uniri” și conține studiile semnate de Dumitru Preda, Alexandru Oșca, Ștefania Dinu și Gheorghe Sbârnă.

Articolul elaborat de diplomatul și istoricul Dumitru Preda, ”Acțiunea politică și militară în apărarea și recunoașterea internațională a unirii românilor. De la Alba Iulia -1 Decembrie 1918 la Pacea de la Trianon – 4 iunie 1920” deschide acest capitol, unde autorul prezintă etapizat acțiunea politică și diplomatică a Guvernului de la București pentru recunoașterea Marii Uniri în noul context geopolitic marcat de Conferința de Pace de la Paris.

Astfel, studiul diplomatului și istoricului Dumitru Preda este o sinteză utilă pentru înțelegerea coordonatelor acțiunilor de politică internă și externă, în cadrul cărora rolul factorului militar a fost evident.”Preluarea puterii la Budapesta de către comuniști, în alianță cu social-democrații, la 21 martie 1919, avea să modifice sensibil proiectele inițiale ale conducerii militare ungare. Instaurarea Republicii Sfaturilor nu a schimbat natura raporturilor militare dintre România și Ungaria. Noul guverb Garbai -Kun și-a manifestat de la început intenția de a se opune executării dispozițiilor organismelor Conferinței de Pace și a trecut la mobilizarea generală a Armatei Roșii Ungare”, subliniază diplomatul și istoricul Dumitru Preda (p.55).

În fața amenințărilor venite de la Budapesta, premierul Ion I.C. Brătianu a pledat în fața Puterilor Aliate pentru importanța morală a recunoașterii revendicărilor românești și necesitatea solidarizării statelor desprinse din fostul Imperiu Austro-Ungar în fața pericolului bolșevismului ungar.

Astfel, la 10 aprilie 1919, în urma apelurilor disperate ale populației românești din regiunile încă neeliberate din Transilvania, guvernul român sub chibzuită analiză a Regelui Ferdinand I a stabilit începerea unei ofensive militare într-un timp cât mai scurt (p.57).

Potrivit diplomatului Dumitru Preda, forțele armate române din Transilvania erau pregătite să înceapă ofensiva în zorii zilei de 16 aprilie 1919, dar în noaptea de 15-16 aprilie 1919 atacul a fost devansat de forțele ungare pe trei axe: Cicârlău-Dej, Zalău-Ciucea și Ciucea-Cluj. De rezultatul confruntării militare depindeau viitoarele granițe ale statului român (p.57).

”Guvernul și Înaltul Comandament român (p.67) vor continua demersurile menite a apăra statul național unitar înfăptuit în 1918 și a-și aduce totodată contribuția alături de Aliați, la restabilirea păcii în această parte a continentului european”, subliniază Dumitru Preda. Războiul româno-ungar s-a desfășurat în două faze: ofensiva maghiară (20-23 iulie) și contraofensiva română (24 și 27 iulie). Cea de-a doua a debutat cu o etapă pregătitoare (27-30 iulie), pentru ca la 30 iulie să se producă forțarea Tisei de către armata română, continuată cu operațiunea de urmărire (cca 130 km), prin lupte pe teritoriul ungar și ocuparea Budapestei (p.78).

”Drumul parcurs de neamul românesc de la 1 Decembrie 1918 la 4 iunie 1920 – se constituie într-un exemplar parcurs în care voința politică a reușit să îmbine cu succes acțiunea diplomatică consecventă și perseverentă cu efortul disciplinat și curajos al armatei sale, caracterizată de contemporani  drept o contribuție valoroasă la stabilitatea și pacea pe continentul european care a împiedicat propagarea bolșevismului în Europa Centrală), concluzionează Dumitru Preda (p.82).

”Diplomația militară în apărarea interesului național pe timpul Conferinței de Pace de la Paris. Cazul maiorului Livius D. Teiușanu”, semnat  de Alexandru Oșca, este cel de-al doilea articol din acest capitol și este o reconstuire inedită a biografiei unui erou, care deși rămas invalid în timpul bătăliei de pe Jiu (toamna anului 1916) a continuat din postura de atașat militar al Legației României la Washington să apere și totodată să lupte pentru recunoașterea Actului Unirii de la 1 Decembrie 1918.

Eroul se numește Livius Teiușanu, născut la 1 septembrie 1888 în localitatea Drăgănești – Olt la, a îmbrățișat cariera militară, după efectuarea studiilor de specialitate la București și Frankfurt (p.90).

În septembrie 1917, șeful Marelui Cartier General, Constantin Prezan i-a încredințat misiunea de a activa la Legația României din Washington, în calitate de atașat militar. În ciuda infirmității severe căpătate pe front, Teiușanu a fost cea mai potrivită persoană în această funcție înaltă întrucât fiind un bun orator a reușit să sensibilizeze opinia publică americană pentru cauza românilor (p.90).

Înzestrat cu un talent oratoric deosebit, purtând aura unui erou, Livius Teiușanu a fost primit în cercurile cele mai înalte și influente americane, prin intermediul cărora se putea interveni direct la președintele Wilson (p.93).

În pofida activității sale, maiorul Teiușanu a fost retras după 1920 de la post, fără a primi vreo explicație. Potrivit istoricului Alexandru Oșca, după 23 august 1944, Livius Teiușanu a făcut cunoștiință cu închisorile de exterminare comuniste (p.96).

Acesta a murit la 5 februarie 1963 în mizerie și dezinteres, sub un stejar secular între Drăgănești-Olt și București întrucât lupta pentru recunoașterea drepturilor sale legale (p.97). După 55 de ani, semenii săi i-au cinstit memoria eroului care a militat pentru cauza României, murind în mizerie pe mărginea drumului.

Ștefania Dinu semnează cel de-al treilea studiu din cadrul acestui capitol care se intitulează ”Anul 1920 și Curtea Regală a României: Conferința de la Paris și vizita suveranilor în Transilvania (primăvara anului 1919) Bucovina și Basarabia (15-25 mai 1920).

Pentru afirmarea legitimității unității naționale a statului, Regele Ferdinand și Regina Maria au efectuat un turneu regal în Transilvani în primăvara anului 1919. Vizita a fost un succes pentru cuplul regal întrucât au fost primiți cu bucurie de populație și autoritățile civile și militare, în timp ce-n plan extern diplomația românească depunea eforturi considerabile pentru recunoașterea internațională a momentului de la 1 decembrie 1918 (p.99).

Cu aceeași bucurie, Regii României Mari au fost primiți în 1920 în Basarabia și Bucovina, fiind o vizită istorică, un act de confirmare a noii stări de fapt și de legitimare a monarhiei în noile provincii.

Constituirea noului stat atrăgea după sine necesitatea evalării de către suveran a situației politice, economice și sociale a fiecărei provincii, mai ales că exista o stare de spirit necorespunzătoare în rândurile minorităților naționale”, subliniază istoricul Ștefania Dinu (p.110). Potrivit acestuia, turneul regal a fost un succes în cele trei provincii, iar Regele și suita sa au avut posibilitatea să vadă modul cum lucra administrația românească și cum acționau minoritățile naționale.

Sociologul Mihai Milca încheie acest capitol cu studiul: Ungaria post-Trianon și provocările geopolitice în zona Europei Centrale. Un punct de vedere maghiar: Oscar Jaszi.

Trianonul a dat maghiarimii nu doar pretextul pentru a expanda în spațiul Europei post-Versailles ca vector al unei politici revanșarde și revizioniste, ci și cauțiunea unei victimizări colective (p.119).

Potrivit autorului acestui studiu, Trianonul a fost privit de către elita ungară drept un Diktat infam care ar fi văduvit Ungaria de teritorii și populații.

În acest context, în cercurile conducătoare de la Budapesta s-a instalat un întreg ”concert propagandistic” în diferite state europene și-n SUA având drept laitmotiv nedreptatea făcută ungurimii de către Aliați, creionând o falsă impresie în rândul opiniei publice din aceste state că națiunea ungară a fost ultragiată.

Printre puținele vocile lucide și tolerante de la Budapesta care pleda pentru pace și implicit respectarea dreptului internațional a fost un intelectual de aleasă ținută umanist-democratică: Oscar Jaszi (p.120).

Acesta s-a născut la Carei în 1875 într-o importantă familie evreiască. Cu studii solide în științe sociale la Budapesta, Oscar Jaszi s-a remarcat prin studiile sale și articolele sale din presa vremii (p.120).

Acesta consideră că Austro-Ungaria reprezenta un exemplu tipic, anacronic de civilizație medievală transpusă în plin secol XX cu o putere concentrată în mâinile birocrației austriece imperiale, iar în Ungaria în cele ale clasei feudale maghiare reziduale cu marea finanță și un mic cerc de aserviți (p.121).

În acest sens, Oscar Jaszi susținea că Ungaria ”mutilată” ar fi avut șansa unui parcurs democratic dacă s-ar fi adoptat reforme și s-ar fi elimnat reminisciențele exponenților modului de dominație feudală astfel încât societatea ungară să se democratizeze (p.124).

Concluzia acestuia este că problema Ungariei trianonice constituie cheia multor chestiuni presante care contrapuneau statele din Europa Centrală. Practic, echilibrul și stabilitatea regiunii continuă să fie pereclitate fără o democratizare completă a Ungariei (p.126).

Capitolul II se intitulează ”Masoneria, actorul nevăzut la masa tratativelor” și cuprinde studiile istoricilor Florian Bichir și Attila Varga, care abordează rolul masoneriei în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (1919-1920).

În acest sens, Florian Bichir deschide acest capitol cu studiul ”Francmasoneria și Marea Unire. Aspecte ale activității masonilor români în lupta pentru realizarea și consolidarea României Mari”.

Beneficiile aderării la francmasonerie, din punct de vedere al interesului național al Delegației României la Conferința de Pace de la Paris sunt recunoscute și de istoricul Ioan Scurtu care subliniază următoarele: ”Nu era posibil ca o țară mică, cu revendicări teritoriale, care trebuia să obțină unirea prin confirmarea tratatelor, să pretindă să fie egală cu SUA, Franța, Italia și Marea Britanie(p.132)”.

Conștient de acest aspect, Ion I.C. Brătianu l-a lăsat la conducerea Delegației României pe Alexandru Vaida-Voevod, după ce în prealabil l-a sfătuit să se înscrie în masonerie.

Foarte multe decizii importante se luau noaptea când frații se întruneau, iar Brătianu nu putea participa întrucât nu era membru în nicio lojă.

Acțiunea lui Alexandru Vaida Voevod de a adera la masonerie a fost un consens politic aprobat de premierul Ion I.C.Brătianu ca o soluție la rezolvarea crizei intervenite în relația României cu Marile Puteri(p.135).

Pe 28 iulie 1919, Alexandru Vaida-Voevod a fost audiat în clădirea Marelui Orient al Franței din strada Cadet, numărul 16.

A doua zi, maestrul Lojii ”Ernest Renan”, Marcel Huart l-a anunțat pe ministrul român că numeroasa audiență i-a fost favorabilă și intrarea sa în masonerie a fost votată în unanimitate (p.136).

”Morile de Vânt ale Zeilor”. Masoneria maghiară, Trianonul și Scandalul Secolului, semnat de istoricul Varga Attila reprezintă cel de-al doilea studiu al Capitolului al II-lea și reprezintă o analiză atent documentată asupra masoneriei ungare în contextul Tratatului de la Trianon.

Autorul acestui studiu susține că masoneria maghiară nu a avut un rol nefast în conturarea ”dezastrului de la Trianon” întrucât aceștia au fost primii care au sesizat pericolul ce pândea Ungaria.

Astfel, la 12 mai 1917, au creat o Comisie a Păcii al cărei scop era reluarea contactelor cu puterile masonice europene pentru falicitarea unei păci separate cu Antanta (p.145). Această inițiativă a masoneriei maghiare nu a avut succesul scontat întrucât Ungaria se afla în ”izolare internațională”, iar orice discuție cu Marile Puteri ar fi putut avea loc numai după încheierea păcii (p.146).

Trianonul a îngropat Monarhia Dunăreană, însă naționalismul radical a fost cel care a infectat spiritele alese ale epocii, inclusiv din masonerie, care i-au săpat groapa Ungariei Mari înainte de 4 iunie 1920 ( n.a. data când Ungaria a semnat Tratatul de la Trianon), concluzionează istoricul Varga Attila (p.159).

Capitolul III se intitulează sugestiv ”România Mare la început de drum” și cuprinde studiile istoricilor: Ion Calafeteanu, Gabriel Dolinschi și Gheorghe Sbârnă. România și democratizarea vieții internaționale în opinia lui Ion I.C. Brătianu. Expunerea liderului liberal în Parlamentul unit al României-decembrie 1919 deschide acest capitol, iar istoricul Ion Calafeteanu în acest studiu prezintă o analiză a discursului rostit în Parlament de Ion I.C. Brătianu la 16 decembrie 1919.

Practic, marele om politic a trecut în revistă politica externă a României după 1877 până la izbucnirea Primului Război Mondial, accentuând faptul că statul român  nu era dintre acelea ”care aveau interese să pescuiască în ape tulburi și să tulbure apele nimănui”, ceea ce reușise prin politica sa să câștige respectul în plan internațional a vecinilor săi (p.175).

Anul 1920 – Trianon-România Mare. Lipsa coeziunii politice și necesitatea relegitimării prin alegerile parlamentare din luna mai este cel de-al doilea studiu din cadrul acestui capitol, iar autorul acestuia, Gabriel Dolinschi, reconstitue pașii pe care statul român reîntregit i-a întreprins în organizarea primelor alegeri parlamentare din 1919.

Noua arhitectură electorală cuprindea 15 decrete – legi, promulgate de Regele Ferdinand I. Votul universal a fost legiferat în 1919 pentru prima dată în România, un drept pe care îl aveau bărbații cu vârsta de 21 de ani împliniți.

În condițiile unei Românii preponderent rurale, țărănimea a căpat un rol important în jocul electoral (p.186). Atmosfera care a dăinuit în perioada premergătoare alegerilor se înțelege din comunicarea dintre Ministerul Justiției, de Interne, Război și alte instituții chemate să rezolve probleme logistice, etc (p.190).

Alegerile au fost organizate în noiembrie 1919, în zilele de 2,3,4 pentru Camera Deputaților și în zilele de 7 și 8 pentru Senat (p.193). Scrutinul național a generat o majoritate formată din : Partidul Național, Partidul Țărănesc, Partidul Naționalist-Democrat, Partidul Democrat al Unirii din Bucovina și Partidul Țărănesc din Basarabia (p.194).

 ”Primul Parlament al României Mari. Ratificarea hotărârilor privind unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei” închide Capitolul III, iar în acest studiu istoricul Gheorghe Sbârnă analizează actul ratificării de către Primul Parlament al României Mari al hotărărilor de unire cu România a Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei.

Un moment de mare însemnătate în activitatea Primului Parlament al României Reîntregite s-a petrecut pe 29 decembrie 1919 când a avut loc ratificarea actelor Marii Uniri. Acestea au fost prezentate și adoptate de Cameră și apoi de Senat, pentru a putea fi promulgate de Regele Ferdinand (p.211).

Capitolul IV. Trianonul în memoria contemporanilor cuprinde studiile lui Alexandru Ghișa, Nicolae Păun, Victor Rizescu și Constantin Hlihor. ”Transilvania și Marile Puteri –de la Trianon (1920) – la Paris (1947), iar studiul semnat de istoricul Alexandru Ghișa deschide acest capitol.

Aceste ne propune o analiză a conceptelor de auto-determinare și stat națiune lansate de experții americani Inquiry care au fost îmbrățișate de elitele intelectuale ale națiunilor eliberate din imperii.

Potrivit acestuia, națiunea maghiară a fost nepregătită pentru schimbările din 1918 întrucât și-au imaginat eronat conceptul de stat național. Sentimentele identitare ale românilor din Austro-Ungaria au depășit coordonatele regionale ale Transilvaniei și Bucovinei, încă de la instaurarea compromisului dualist, între națiunile dominante austriacă și maghiară (p.220). După experiența acumulată în doi ani de război (1916-1918) în care a cunoscut înfrângerea și victoria, România se va manifesta în anii 1919-1920 printr-o sincronizare între segmentele politic și militar, între acțiunea politică și militară (p.227).

”România în vâltoarea istoriei(Conferințele de Pace de la Paris 1919 -1947)” este cel de-al doilea studiu din cadrul Capitolului IV.

În acest studiu istoricul Nicolae Păun se concentrează asupra modului în care Conferința de Pace de la Paris din 1947 a trasat granițele națiunilor europene.

Victor Rizescu a semnat cel de-al treilea studiu din cadrul acestui capitol care analizează tema multiculturalismului ca memorie colectivă în jurul Tratatului de la Trianon.

”O sută de ani de contestare a ordinii internaționale în centrul și sud-estul Europei. Trianon și imaginarul geopolitic al granițelor fantomă” este studiul semnat de istoricul militar Constantin Hlihor.

Tratatul semnat la Trianon nu a dus doar la reconfigurarea arhitecturii frontierelor din Europa Centrală și de Sud-Est, ci a avut și un efect imens asupra relațiilor internaționale, subliniază Constantin Hlihor (p.300).

Potrivit acestuia, nu statele mici au provocat prăbușirea arhitecturii geopolitice rezultate în urma Păcii de la Versailles-Paris, ci Marile Puteri.

Imaginarul geopolitic al frontierelor fantomă a generat prejudecăți, stereotipii negative și excluderi simbolice la nivel regional care au generat acțiuni de politică externă, cum au fost cele din Transilvania anului 1940 (p.314).

 ”Mass-media maghiară și română din spațiul central european privind problematica Tratatului de la Trianon (4 iunie 1920)” este studiul semnat de istoricii Ioan Lăcătușu și Vasile Stancu care încheie capitolul și volumul.

Cei doi istorici au realizat o monitorizare a presei maghiare cu privire la problematica Trianonului, inițiativă derulată încă din 2005 de Centrul European de Studii Covasna-Harghita (p.321).

În 2005, filmul Trianon realizat de regizorul Koltay Gabor și istoricul Raffay Erno a generat o serie de dezbateri cu privire la situația maghiarimii din Ungaria și din afara granițelor acesteia de acum o sută de ani, precum și propuneri concrete pentru remedierea situației geopolitice generate de Tratatul de la Trianon (p.322).

Problematica Trianonului este tratată exclusiv din perspectiva nostalgiei după Ungaria Mare în presa scrisă și audiovizuală. Modalitatea concretă enunțată în mass-media ungară cu privire la soluționarea Trianonului o reprezintă obținerea autonomiei teritoriale (p.324).

Volumul coordonat de politologul și istoricul Sabin Drăgulin are meritul de a repune în circuitul istoric tema Trianonului prin studiile inedite publicate astfel încât să deschidă noi orizonturi de cercetare, prin prisma abordării interdisciplinare între elementele de istorie, geopolitică, diplomație, sociologie și științe politice.

Această lucrare nu este destinată numai istoricilor și specialiștilor, ci publicului larg care are șansă ca prin abordările inedite ale autorilor să înțeleagă resorturile și lupta elitei politice de la București pentru recunoașterea Unirii de la 1 decembrie 1918 la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920).

”Tratatul de la Trianon și destinul României Mari” este un instrument prețios de cercetare, cât și sinteză utilă tuturor care vor să înțeleagă ce reprezintă Tratatul de la Trianon pentru statul român.

Sebastian Rusu

Articole recente

Urs brun filmat la bălăceală în Parcul Naţional Retezat

Un urs brun a fost surprins la o scăldătoare de o cameră de supraveghere amplasată de rangeri în Parcul Naţional Retezat, specialiştii afirmând că prezenţa animalului sălbatic de mari dimensiuni în zonă este dovada că habitatele acestuia sunt într-o stare bună de conservare,

Șase maramureșeni s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Două femei însărcinate, inconştiente şi intubate, au fost transportate la UPU Baia Mare

Restricții de circulație pentru maşinile mai mari de 7,5 tone din cauza caniculei

Potrivit CNAIR, aceste restricţii sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie, Cod Portocaliu şi Cod Roşu – val de căldură persistent, caniculă şi disconfort termic accentuat.

Demonstraţii de călărie, lupte pe cai, concerte şi spectacole de cascadorie, la o nouă ediție a Galopiadei Secuiești

Deschiderea oficială a celei de XIII-a ediţii a Galopiadei Secuiești va avea loc sâmbătă, de la ora 11.

Mai multe articole de același fel