fbpx
3.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI SIBIUPictură digitală din producţia serialului Game of Thrones la Muzeul de Artă...

Pictură digitală din producţia serialului Game of Thrones la Muzeul de Artă Contemporană Brukenthal cu ocazia Nopţii Albe a Galeriilor

Publicat în

spot_img
spot_img

Surpriză la Muzeul de Artă Contemporană Brukenthal! Cu ocazia Nopţii Albe a Galeriilor veţi avea ocazia să vedeţi o pictură digitală din producţia serialului Game of Thrones!

Organizatorii așteaptă cu nerăbdare weekendul pentru a descoperi împreună cu vizitatorii traseul celor mai surprinzătoare locaţii şi proiecte culturale! Expoziţia Asociaţiei Brukenthal von Studio, Sibiu Contemporary Art Festival – SCAF #3, va face parte anul acesta din ediţia cu numărul şase a proiectului naţional Noaptea Albă a Galeriilor.

Prilej cu care Muzeul Naţional Brukenthal vă invită weekendul acesta, 30.09-1.10.2022, să vizionaţi expoziţia şi să cunoaşteţi echipa Brukenthal von Studio la Muzeul de Artă Contemporană situat pe strada Tribunei la numărul 6. Atât vineri cât şi sâmbătă muzeul va fi deschis începând cu orele 18:00, ultimele intrări fiind admise la orele 23:00. Acest interval orar, 18:00 – 24:00, reprezintă programul unic de vizitare al Muzeului de Artă Contemporană, expoziţiile fiind închise pe timpul zilei în perioada amintită: 30.09-1.10. Vizitarea expoziţiei va fi gratuită pentru toate categoriile de public.

„O premieră în planul expoziţiilor de artă din Sibiu, o prezintă anul acesta la SCAF, o pictură integral digitală din lumea pre-producţiei de film. Este vorba de lucrarea intitulată „Hodor”, realizată de Robert Şimon, VFX concept artist, pentru Serialul Game of Thrones realizat de HBO. Festivalul de artă contemporană de la Sibiu aflat acum la cea de a 3-a ediţie este cel mai important eveniment al artei contemporane din Sibiu. Am propus organizatorilor ca începând din anul 2023, Sibiu, împreună cu Muzeul Naţional Brukenthal să găzduim în toate spaţiile de expoziţii temporare ale muzeului un mare Festival al artei contemporane sau dacă nu o Bienală Internaţională de Artă Contemporană. Avem datoria să aşezăm Sibiul pe harta expoziţiilor artei contemporane din întreaga lume, iar artiştii aşteaptă un ajutor.”, a spus Alexandru Constantin Chituţă, managerul interimar al Muzeului Naţional Brukenthal.

Robert Şimon detaliază: „Pe baza scenariului, rolul meu, împreună cu realizatorul efectelor vizuale (Joe Bauer), a fost acela de a vizualiza acţiunea şi de a descrie cât mai amplu o scenă complexă de bătălie. Pe baza unui astfel de concept, echipele din post-producţie creează setul, filmează şi subsecvent realizează efectele vizuale (digitale) având în lucrarea pe care o puteţi vedea la Muzeul de Artă Contemporană, toate informaţiile necesare, precum compoziţia scenei, unghiul camerei de filmat, paleta de culori, eclerajul şi altele.”

Curatorul expoziţiei, Alexandra Runcan, ne îndeamnă să descoperim în cadrul expoziţiei SCAF #3 un univers vizual alcătuit din lucrări de pictură şi grafică dar şi instalaţii şi obiecte recontextualizate şi o secţiune dedicată bijuteriei contemporane. În portofoliul prezentei ediţii regăsim lucrări semnate de 16 artişti plastici: Robert Şimon, Florin Viorel, Cristina Fău, Ioan Muntean, Celestina Albişor, Mathe Laszlo, Ilie Mitrea, Andra Urdea, Andrei Popa, Ovidiu Hulea, Albert Sofian, Andrea Bernath, Andreea Catana, Cătălin Precup, Alexandra Stoica şi Ingrid Juncanariu. Iar în secţiunea de bijuterie cei 16 autori: Doina Bacalu, Silvia Cruceru, Maria Dima, Alis Lalu, Diana Pantea, Ionuţ Ciobota, Cleopatra Coşuleţ, Lucia Vicenţiu, Lucienne Buga, , Szidónia Csiki, Miruna Belicovici, Alexandru Oancea, Diana Toboşaru, Claudiu Emilian Bîrtaşu, Roxana Hodorog, Andreea Popescu vă invită să descoperiţi piese create în zona de concept şi estetică alternativă a bijuteriei.

Articole recente

Liga 2, etapa 15: Șase meciuri sâmbătă, cu capul de afiș Poli Iași – Dinamo. Duminică alte două meciuri, luni ultima partidă

Sezonul regular al Ligii 2, a ajuns la etapa cu numărul 15, penultima din calendarul competiţional programată în anul 2022.

Medalie de aur pentru Andrei Irimie (CS Unirea Alba Iulia) la Campionatul Mondial de Powerlifting – Seniori, desfășurat în Viborg. Cea mai mare performanță...

Sportivul Andrei Irimie de la CS Unirea Alba Iulia a obținut medalia de aur la Campionatul Mondial de Powerlifting – Seniori. Aceasta este cea mai mare performanță din istoria sportului din județul Alba.

Teatrul Maghiar transformă un fost cinematograf din Timişoara şi grădina de vară aferentă într-un spaţiu cultural

Fostul Cinematograf Arta, din Iosefin, precum şi grădina de vară a acestuia au fost transferate Teatrului Maghiar pentru a fi reabilitate.

BMW își dublează la 2 miliarde de euro investiția de la uzina din Debrecen

Se vor crea alte 500 de locuri de muncă, pe lângă cele 1000 planificate iniţial, noua fabrică fiind un punct de inters chiar și pentru lucrători veniți din România.

Mai multe articole de același fel